Aproximativ 15.000 de morţi. Acesta ar putea fi numărul victimelor ciclonului Sidr, care a lovit Bangladeshul, potrivit organizaţiei Salvaţi Copiii. Problema cea mai gravă, susţine organizaţia, o reprezintă, însă, situaţia celor şapte milioane de sinistraţi, care suferă de foame şi sete şi sunt ameninţaţi de boli.
Bilanţul anunţat de Salvaţi Copiii a fost confirmat şi de organizaţia Crucea Roşie din Bangladesh, care a anunţat că numărul morţilor este mai mare de 10.000, în condiţiile în care abia acum se conturează adevăratele proporţii ale dezastrului.
Numai 3.000 de cadavre au fost recuperate până în prezent din satele, unde ciclonul a lovit cu rafale de vânt care au depăşit 150 de kilometri pe oră. Mai dificile sunt operaţiunile de recuperare din zonele puternic afectate de inundaţii, unde casele sunt distruse aproape în totalitate.
Inundaţiile au distrus culturile, lăsându-i pe supravieţuitori fără hrană. "Nu mai avem nici haine în care să înfăşurăm cadavrele înainte de a le îngropa. Suntem nevoiţi să le acoperim cu frunze", a mărturisit un localnic.
Comunitatea internaţională s-a mobilizat, acordând ajutoare, dar organizaţiile umanitare susţin că acestea au ajuns până acum doar la 1% dintre sinistraţi. Cel mai devastator ciclon din istoria Bangladeshului a avut loc în 1970 şi s-a soldat cu 500.000 de morţi.
15.000 de morţi în Bangladesh, în urma ciclonului Sidr
Luni, 19 Noiembrie 2007 15:07
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Comentariile cititorilor
1. ROmanul
Marti, 20 Noiembrie 2007 03:41
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
California: Cinci oameni au murit şi alţi 30 au fost răniţi într-un accident rutier
Astazi, ora 18:32Cinci oameni au murit şi alţi 30 au fost răniţi după ce autobuzul în care se aflau s-a răsturnat în nordul Californiei! La faţa locului au fost mobilizate mai multe echipe de descarcarcerare.
Consilierul lui Obama consideră că Rusia nu are drept de veto asupra opţiunilor de securitate ale României
Astazi, ora 12:48Referitor la bazele americane din România şi Bulgaria, criticate dur de Moscova, Craig a repetat că "democraţiile din fostul spaţiu sovietic au tot dreptul să ia propriile decizii cu privire la modul cum vor să-şi structureze...
Presa israeliană a înţeles greşit o declaraţie a lui Bernard Kouchner
Astazi, ora 07:16O particularitate lingvistică a fost pe punctul de a declanşa o criză diplomatică. Într-o conversaţie purtată în limba engleză cu jurnaliştii israelieni, ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner, a spus că "Israelul va...
Un seism cu magnitudinea de 6,6 pe Richter a făcut 72 de morţi în Kîrgîzstan
Astazi, ora 14:19Un puternic cutremur cu magnitudinea de 6,6 pe scara Richter a avut loc în urmă cu puţin timp în Tibet! În anunţul făcut de autorităţile de la Beijing nu se precizează dacă au existat victime sau pagube materiale.
Cele mai CITITE din Externe
- Un candidat politic de origine română a şocat opinia publică din Canada (1000)
- Consilierul lui Obama consideră că Rusia nu are drept de veto asupra opţiunilor de securitate ale României (760)
- Ciocniri violente între sute de punkeri şi poliţie, la Hanovra (675)
- Autorităţile americane au adoptat un nou regulament de funcţionare a FBI, foarte controversat (654)
- Şeful Statului Major al forţelor ruse din Osetia de Sud, ucis într-un atentat (607)
Cele mai VOTATE din Externe
- Sarah Palin îl acuză pe Obama că este "prieten" cu teroriştii (3,92/5)
- Autorităţile americane au adoptat un nou regulament de funcţionare a FBI, foarte controversat (3,88/5)
- Consilierul lui Obama consideră că Rusia nu are drept de veto asupra opţiunilor de securitate ale României (2,64/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Consilierul lui Obama consideră că Rusia nu are drept de veto asupra opţiunilor de securitate ale României (5)
- Autorităţile americane au adoptat un nou regulament de funcţionare a FBI, foarte controversat (5)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat
Astazi, ora 16:06Cătălin Zmărăndescu, bodyguardul personal al lui Gigi Becali, Helmut Duckadam, fostul portar al Stelei, precum şi fotbalistul Laurenţiu Reghecampf se află printre candidaţii PNG-CD la alegerile parlamentare.
- Anchetă la Serviciul de Ambulanţă Vaslui după ce o femeie a murit în salvarea care nu avea personal medical
- Gigi Becali către presă: Pentru că PNG este un partid serios, nu vreau să se dea în presă "ce voce frumoasă este Becali". VEZI VIDEO
- Cristian Adomniţei a folosit un elicopter MIRA pentru a ajunge la cununia sa civilă
- Vremea bună revine, după un sfârşit de săptămână ploios
- Tăriceanu: Am intrat într-o sarabandă fără sfârşit a majorărilor salariale fără niciun fel de suport economic
- BNR a stabilit un curs de 3,94 lei pentru un euro
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
În România s-au construit 183 de kilometri de autostradă în 18 ani
Astazi, ora 18:54În ultimii 18 ani, în România s-au construit 183 de kilometri de autostradă. Adică zece pe an. Rupt de această realitate, ministrul Transporturilor are planuri măreţe pentru următorii cinci : nu mai puţin de 2.000 de kilometri...
- Un designer argentinian a creat haina viitorului: jachetă cu panou solar
- California: Cinci oameni au murit şi alţi 30 au fost răniţi într-un accident rutier
- Tenis de masă: Naţionala feminină a câştigat medalia de bronz la Campionatul European
- Cristi Chivu: Dacă am avea trei jucători ca Mutu, am juca altceva
- O familie din Cotnari a reuşit în premieră să câştige un proces împotriva Companiei de Drumuri
- Kingston lansează memoriile HyperX DDR3 2GHz
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

| mai multe
| Romania | 07.10 | 08.10 |
| Timişoara | 21 °C | 21 °C |
| Arad | 21 °C | 18 °C |
| Bacău | 14 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 19 °C | 17 °C |
| Europa | 07.10 | |
| Atena | 24 °C | |
| Berlin | 14 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 7 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,941 RON |
| 1 USD | 2,9054 RON |
| 1 GBP | 5,1076 RON |
| 1 CHF | 2,5409 RON |
| 100 HUF | 1,5846 RON |
| 100 JPY | 2,8093 RON |
| 1 BGN | 2,015 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











