Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat luni că, dacă moţiunea de cenzură ce urmeză să fie depusă de PD-L are ca scop înfiinţarea unui Guvern pro-Băsescu, PSD nu este interesat. Totuşi, social-democraţii sunt dispuşi să aibă o discuţie serioasă dacă va fi vorba de anticipate, a spus Geoană.
Preşedintele PSD a catalogat depunerea unei moţiuni de cenzură drept un "joc de imagine şi un joc de glezne" din partea lui Emil Boc şi a partidului pe care îl conduce. Geoană a mai spus că nu tema moţiunii este importantă, ci ceea ce se va întâmpla a doua zi după căderea Guvernului, pentru că Romania nu mai poate continua în acest blocaj politic. "Anticipatele sunt de dorit pentru a debloca România, aşteptăm un răspuns şi de la PD-L, şi de la PNL, şi de la alte partide, de la Preşedintele României, care ţipă după anticipate de trei ani de zile şi când i se oferă ocazia, pare să dea inapoi", a precizat Mircea Geoană.
Liderul social-democrat a adăugat că PSD a votat moţiunea simplă privind taxa auto şi crede că este necesar ca românii să îşi primească banii înapoi, dar că pentru a depune o moţiune de cenzură este nevoie de "o temă mult mai serioasă".
Sursa: NewsIn
M.Geoană: PSD va discuta serios cu PD-L doar dacă este vorba de anticipate
Luni, 25 Februarie 2008 19:23
Ultimul update: 25 Februarie 2008 19:23
Ultimul update: 25 Februarie 2008 19:23
| Vot: |
0
|
212 vizualizari, 7 comentarii, 0 voturi
Taguri: alegeri anticipate, Geoană, moţiune de cenzură, PD-L,
Taguri: alegeri anticipate, Geoană, moţiune de cenzură, PD-L,
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Pe aceeasi tema
- Geoană: Moţiunea PD-L pe infrastructură e de râsul curcilor, doar au condus transporturile şapte ani
Joi, 04 Septembrie 2008 08:39 - M. Vanghelie: PSD nu este pe un culoar favorabil, dar lucrurile se schimbă în campania electorală
Luni, 10 Martie 2008 23:22 - Geoană speră ca PSD să obţină cel puţin 30% la alegerile locale
Vineri, 29 Februarie 2008 15:14 - PSD va depune o moţiune de cenzură doar dacă aceasta va duce la alegeri anticipate
Marti, 26 Februarie 2008 19:46 - PD-L a finalizat textul moţiunii de cenzură şi aşteaptă adeziunile altor partide pentru a-l depune
Marti, 26 Februarie 2008 14:50 - Moţiunea PSD privind creşterea preţurilor a fost adoptată în Senat
Marti, 26 Februarie 2008 06:30 - C.V. Tudor: PRM nu va vota moţiunea de cenzură dacă PD-L nu schimbă tematica
Luni, 25 Februarie 2008 17:45 - PSD nu semnează şi nu votează moţiunea de cenzură a PD-L
Luni, 25 Februarie 2008 16:59 - PD-L cere sprijinul PSD şi PRM pentru moţiunea de cenzură "Tăriceanu, dă banii înapoi"
Luni, 25 Februarie 2008 14:15 - PSD vrea alegeri anticipate pentru depăşirea crizei politice
Luni, 25 Februarie 2008 14:04
Comentariile cititorilor
7. Lazar
Miercuri, 27 Februarie 2008 08:39
| Raspunde la comentariu
6. Victor
Marti, 26 Februarie 2008 19:36
5. DINO
Marti, 26 Februarie 2008 10:00
4. Anonim
Marti, 26 Februarie 2008 09:34
3. dan
Luni, 25 Februarie 2008 22:28
2. Gigel naiv
Luni, 25 Februarie 2008 20:25
1. Bombonel
Luni, 25 Februarie 2008 19:25
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
E. Boc: I-am cerut lui Geoană să modifice Legea de organizare a guvernului pentru a permite trimiterea bugetului pe 2010
Astazi, ora 11:32Premierul interimar, Emil Boc, a cerut preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, să facă o modificare a Legii de organizare şi funcţionare a Guvernului, astfel încât să permită trimiterea proiectului de buget pe 2010 în...
Ponta: Guvernul Negoiţă nu există. Nu avem ce amâna
Astazi, ora 11:27PSD merge pe varianta amânării votului pentru Guvernul Negoiţă. Şi asta cel puţin până pe 6 decembrie când are loc turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Social-democraţii vor să evite, în acest fel, o eventuală...
Marko: I-am spus lui Negoiţă că UDMR îl susţine în continuare pe Johannis
Astazi, ora 10:38Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat pentru NewsIn că, în discuţia cu premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a reiterat susţinerea Uniunii pentru Klaus Johannis ca premier.
Tăriceanu: Băsescu nu trebuie lăsat să dizolve Parlamentul
Astazi, ora 10:36Preşedintele Băsescu nu trebuie lăsat să forţeze dizolvarea Parlamentului. Mesajul este transmis de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. La RFI România, fostul preşedinte liberal a apreciat că o astfel de măsură ne-ar...
M. Geoană: PSD va trimite, astăzi, în Parlament, proiectul Legii responsabilităţii fiscale
Astazi, ora 10:34Alianţa PSD+PC intenţionează să prezinte, astăzi, în Parlament, proiectul de Lege a responsabilităţii fiscale, convenit cu FMI, o precondiţie pentru obţinerea tranşei de împrumut, a anunţat Mircea Geoană. În opinia...
Cele mai CITITE din Politică
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici (27424)
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă (19677)
- A fost sau n-a fost Elena Udrea? O voce "blondă" l-a apărat pe Băsescu la emisiunea lui Robert Turcescu de la Realitatea FM (15490)
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate (9006)
- Crin Antonescu ar fi preşedintele nejucător, mereu absent, care în faţa unei crize ar spune că este la bibliotecă sau ar pleca în insula Capri, spun psihologii (7228)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Politică
- Crin Antonescu: Procentele atribuite lui Geoană în sondaje sunt umflate (3.68/5)
- M. Geoană: PSD va trimite, astăzi, în Parlament, proiectul Legii responsabilităţii fiscale (3.48/5)
- Parlamentul ar putea fi dizolvat, dacă respinge şi Guvernul Negoiţă (3.32/5)
- Antonescu: Traian Băsescu şi Mircea Geoană i-au minţit pe români (3.24/5)
- Crin Antonescu ar fi preşedintele nejucător, mereu absent, care în faţa unei crize ar spune că este la bibliotecă sau ar pleca în insula Capri, spun psihologii (3.16/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici (1333)
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate (859)
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă (792)
- Băsescu: Dacă mogulii nu renunţă să mai rupă din România, vor avea scandal şi în următorul meu mandat (547)
- A fost sau n-a fost Elena Udrea? O voce "blondă" l-a apărat pe Băsescu la emisiunea lui Robert Turcescu de la Realitatea FM (541)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Crin Antonescu: Vanghelie şi Hrebenciuc nu-i vor da voie lui Geoană să-l desemneze pe Johannis
Duminica, 08 Noiembrie 2009 20:23Dacă liderul PSD Mircea Geoană ar ajunge la Cotroceni, nu l-ar desemna premier pe Klaus Johannis deoarece nu l-ar lăsa Marian Vanghelie şi Viorel Hrebenciuc, a spus preşedintele PNL, Crin Antonescu, duminică, la Baia Mare.
- Ponta: Guvernul Negoiţă nu există. Nu avem ce amâna
- Tăriceanu: Băsescu nu trebuie lăsat să dizolve Parlamentul
- Năstase: Guvernul Negoiţă nu va trece de Parlament
- Guvernul lui Băsescu, în stand-by până la alegeri, scrie presa centrală
- Judecătorii i-au confiscat jumătate de milion de euro fostului şef al Permiselor auto Argeş
- M. Geoană: PSD va trimite, astăzi, în Parlament, proiectul Legii responsabilităţii fiscale
- Băsescu: Dacă mogulii nu renunţă să mai rupă din România, vor avea scandal şi în următorul meu mandat
- Băsescu participă, astăzi, la Berlin, la sărbătorirea a 20 de ani de la căderea Zidului
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului
- Pacienţii cu boli cronice protestează, astăzi, în Capitală
- George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România
- Antonie Solomon: Dinescu, dacă vrea să rămână în Oltenia, să îşi schimbe purtarea!
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Steven Tyler ar putea să părăsească trupa Aerosmith
- Deficitul comercial al României s-a redus în septembrie cu 58,5%, la 1,1 miliarde euro
- Fermierii epocii online: FarmVille, jocul care a acaparat internauţii români
- E. Boc: I-am cerut lui Geoană să modifice Legea de organizare a guvernului pentru a permite trimiterea bugetului pe 2010
- Ponta: Guvernul Negoiţă nu există. Nu avem ce amâna
- VIDEO / Golurile lunii în Premier League
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 08.11 | 09.11 |
| Timişoara | 18 °C | 18 °C |
| Arad | 18 °C | 18 °C |
| Bacău | 13 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 16 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 16 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4894 USD
| 1 EUR | 4.2988 RON |
| 1 USD | 2.8862 RON |
| 1 GBP | 4.7919 RON |
| 1 CHF | 2.8435 RON |
| 100 HUF | 1.5647 RON |
| 100 JPY | 3.1865 RON |
| 1 BGN | 2.198 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed