Misiunea Naţiunilor Unite în Kosovo a respins solicitarea ministrului sârb pentru Kosovo din Cabinetul de la Belgrad, Slobodan Samaradzici, care dorea să viziteze astăzi provincia Kosovo.

Motivul invocat: "îngrijorări legate de securitatea publică".

Samardzici declarase sâmbătă că Statele Unite sunt vinovate pentru atacurile de săptămâna aceasta asupra ambasadelor străine de la Belgrad, pentru că au încurajat independenţa Kosovo.

"Fiecare parte din Kosovo este sub controlul deplin al NATO, al poliţiei din Kosovo şi al Naţiunilor Unite", a declarat duminică premierul kosovar Hashim Thaci. "Urmărim îndeaproape evenimentele şi suntem gata să facem faţă tuturor provocărilor", a adăugat el.

Uniunea Europeană va prelua controlul asupra Kosovo de la Naţiunile Unite, care a administrat teritoriul din 1999, după intervenţia NATO destinată să pună capăt epurării etnice a albanezilor. Sârbii au respins misiunea UE, spunând că echivalează cu o forţă de "ocupaţie".

Sursa: NewsIn