Un profesor din Craiova este cercetat de poliţişti pentru vătămare corporală după ce, în timpul unei ore de dirigenţie, a împuşcat în mână un elev de clasa a IX-a.
Incidentul a avut loc în luna ianuarie. Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii au fost sesizaţi, abia în data de 16 februarie, că la Spitalul Municipal Calafat s-a prezentat un băiat în vârstă de 15 ani, Ionuţ Cornel S., din comuna doljeană Desa, care avea la mâna stângă o rană provocată prin împuşcare.
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că băiatul, elev în clasa a IX-a la un liceu din Craiova, a fost rănit prin împuşcare de către profesorul-diriginte Jane Ilie, în timpul orelor de curs.
Profesorul figurează în evidenţele Poliţiei ca deţinător legal al unui pistol de autoapărare cu bilă de cauciuc, marca "ROHM", armă care a fost ridicată în vederea expertizării balistice. Pe numele lui Jane Ilie a fost întocmit dosar penal, dascălul fiind cercetat, în stare de libertate, pentru vătămare corporală.
În urma concluziilor medico-legale, s-a stabilit că victima necesită circa opt-nouă zile de îngrijiri medicale. Medicii i-au extras băiatului din mână un fragment din material plastic provenind de la cartuşul folosit.
Ministerul Educaţiei şi Cercertării crede că se impun sancţiuni drastice pentru profesor. Reprezentanţii ministerului spun că nu s-a aflat de incident decât în momentul când elevul a fost consultat de medici care au stabilit că rana a survenit în urma unei împuşcări. Aceştia mai spun că dacă unitatea de învăţământ nu va lua măsurile care se impun, ministrul poate să trimită corpul de control şi să ia măsuri nu numai împotriva profesorului, ci şi împotriva celor care nu l-au sancţionat.
Un profesor a împuşcat un elev în sala de curs
Miercuri, 20 Februarie 2008 14:45
Ultimul update: 20 Februarie 2008 14:45
Ultimul update: 20 Februarie 2008 14:45
| Vot: |
0
|
1496 vizualizari, 15 comentarii, 0 voturi
Taguri: bile de cauciuc, Craiova, Dolj, elev, expertiză balistică, împuşcat, pistol, profesor, ROHM,
Taguri: bile de cauciuc, Craiova, Dolj, elev, expertiză balistică, împuşcat, pistol, profesor, ROHM,
| Video (1) | Foto (1) |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Aboneaza-te la tag-urile:Pe aceeasi tema
- Un tânăr şi-a ucis profesorul de germană cu toporul după o ceartă despre tema de casă
Joi, 02 Iulie 2009 18:08 - Un profesor din Belgia a pedepsit un elev băgându-l cu capul într-o găleată cu ciment. VEZI VIDEO
Duminica, 17 Mai 2009 21:08 - Un agent şef de la Pază şi Ordine Cluj s-a împuşcat în timpul serviciului
Miercuri, 22 Aprilie 2009 06:05 - Actorul George Călin a fost împuşcat în obraz cu un pistol cu gaze
Marti, 09 Septembrie 2008 18:58 - Italia: Un copil român a fost încredinţat asistenţilor sociali după ce a venit la şcoală cu un pistol
Marti, 22 Aprilie 2008 11:26 - Un profesor din Zorleni, judeţul Vaslui, este acuzat că a lovit un elev
Vineri, 21 Martie 2008 07:17 - Poveste de dragoste între o elevă şi directorul şcolii
Vineri, 14 Martie 2008 10:26 - O profesoară de balet este acuzată că a bătut o fetiţă cu un papuc peste faţă
Vineri, 07 Martie 2008 11:10 - Un profesor de la Liceul Dinu Lipatti este anchetat pentru că a strangulat un elev
Miercuri, 05 Martie 2008 18:04 - Paznicii Liceului Lovinescu din Capitală îi înjură pe elevi în loc să-i protejeze
Luni, 25 Februarie 2008 08:14
Comentariile cititorilor
15. Anonim
Vineri, 22 Februarie 2008 17:22
| Raspunde la comentariu
14. Anonim
Joi, 21 Februarie 2008 19:10
13. Maria
Joi, 21 Februarie 2008 12:39
12. Anonim
Miercuri, 20 Februarie 2008 23:47
11. Anonim
Miercuri, 20 Februarie 2008 23:40
10. Angela
Miercuri, 20 Februarie 2008 22:56
9. ROmanul
Miercuri, 20 Februarie 2008 22:40
8. Angela
Miercuri, 20 Februarie 2008 22:33
7. Anonim
Miercuri, 20 Februarie 2008 22:22
6. mangu
Miercuri, 20 Februarie 2008 22:22
5. dragomir marius
Miercuri, 20 Februarie 2008 22:08
4. dana
Miercuri, 20 Februarie 2008 21:40
3. kiki
Miercuri, 20 Februarie 2008 19:08
2. Anonim
Miercuri, 20 Februarie 2008 17:20
1. dumitru
Miercuri, 20 Februarie 2008 17:07
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor
Duminica, 08 Noiembrie 2009 13:01Profesorii intenţionează să intre în concediu fără plată în perioada alegerilor prezidenţiale, fără ca cineva să mai rămână la catedră. Este forma de protest faţă de legea privind reorganizarea agenţiilor...
Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială de bacalaureat pentru elevii care participă la olimpiade internaţionale
Sambata, 07 Noiembrie 2009 15:03Elevii din clasele terminale de liceu, care fac parte din loturile naţionale pentru olimpiade internaţionale, ar putea susţine examenul de bacalaureat într-o sesiune specială, organizată în perioada 6-12 iunie 2010, anunţă...
Grădiniţa din localitatea prahoveană Vâlcăneşti e la un pas de prăbuşire
Joi, 05 Noiembrie 2009 06:19Pereţi fisuraţi, geamuri care nu se închid, săli de curs unde se plimbă în voie şoarecii. Aşa poate fi descrisă grădiniţa din localitatea prahoveană Vâlcăneşti unde învaţă 25 de copii. Imobilul e vechi de peste 100 de...
Clase cu elevi fictivi în Braşov pentru ca profesorii să-şi păstreze posturile
Miercuri, 04 Noiembrie 2009 08:28Clase doar cu şase elevi, pentru ca profesorii să îşi păstreze posturile. Se întâmplă la o şcoală din Braşov, unde profesorii i-au împărţit pe elevi în clase cu doar câţiva elevi, dar au avut grijă ca în catalog să...
Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi?
Marti, 03 Noiembrie 2009 17:42Elevii de gimnaziu din România petrec o oră pe săptămână citind, faţă de 20 de ore în faţa computerului şi televizorului. Acestea sunt rezultatele unui studiu prezentat marţi de Centrul Educaţia 2000+ şi UNICEF.
Cele mai CITITE din Educaţie
- EXCLUSIV REALITATEA.NET: Extratereştrii ar trebui să existe, dar nu ne-au vizitat încă, crede medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică (3276)
- Clase cu elevi fictivi în Braşov pentru ca profesorii să-şi păstreze posturile (2671)
- Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor (1802)
- Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi? (1198)
- Grădiniţa din localitatea prahoveană Vâlcăneşti e la un pas de prăbuşire (638)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Educaţie
- Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor (3,72/5)
- EXCLUSIV REALITATEA.NET: Extratereştrii ar trebui să existe, dar nu ne-au vizitat încă, crede medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică (3,68/5)
- Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi? (3/5)
- Grădiniţa din localitatea prahoveană Vâlcăneşti e la un pas de prăbuşire (1,36/5)
Cele mai COMENTATE din Educaţie
- EXCLUSIV REALITATEA.NET: Extratereştrii ar trebui să existe, dar nu ne-au vizitat încă, crede medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică (85)
- Clase cu elevi fictivi în Braşov pentru ca profesorii să-şi păstreze posturile (22)
- Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi? (18)
- Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor (10)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România
Duminica, 08 Noiembrie 2009 19:56George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, a declarat la Realitatea TV că se ştie exact cum a plecat Omar Hayssam din România. Totodată, a spus că este convins că Hayssam va fi extrădat şi îşi va executa...
- Antonie Solomon: Dinescu, dacă vrea să rămână în Oltenia, să îşi schimbe purtarea!
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate
- Mazăre despre Băsescu: Hai să-i dăm un şut în fund!
- Băsescu: Nu mi-a plăcut, dar mai vreau o dată
- Negoiţă: Guvernul pe care îl propun e susţinut de PD-L, pe listă se găsesc şi cei propuşi de Croitoru
- Campania electorală scoate la iveală "calităţile artistice" ale oamenilor politici - VEZI VIDEO
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici
- Liga I: Dinamo-Rapid 1-1, CFR e lider. Vezi rezultatele etapei a 13-a!
- Un autocar s-a răsturnat pe DN7, în judeţul Alba: doi morţi şi şapte răniţi
- Marele premiu la Loto 6/49 nu a fost câştigat. VEZI NUMERELE EXTRASE
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului
- REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 14: Cavalerii Templieri, Graalul şi Chivotul Sfânt
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Cornel Dinu: "Jocul lui Dinamo s-a apropiat de multe ori de ceea ce ne dorim"
- Ţălnar: "Am avut cel puţin patru mari ocazii de gol şi un penalty neacordat"
- Badea îl desfiinţează pe Gabi Tamaş! "Am uitat cum îl cheamă pe fundaşul nostru, nu cred că-mi voi aminti"
- CFR Cluj - Conceicao spune că victoria cu Astra arată că echipa şi-a revenit după eşecul cu Sparta
- Liga I, etapa a 13-a: Niculescu aduce un punct pentru Dinamo, în finalul derby-ului cu Rapid
- Antonie Solomon: Dinescu, dacă vrea să rămână în Oltenia, să îşi schimbe purtarea!
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 08.11 | 09.11 |
| Timişoara | 18 °C | 18 °C |
| Arad | 18 °C | 18 °C |
| Bacău | 13 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 16 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 16 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,4894 USD
| 1 EUR | 4,2988 RON |
| 1 USD | 2,8862 RON |
| 1 GBP | 4,7919 RON |
| 1 CHF | 2,8435 RON |
| 100 HUF | 1,5647 RON |
| 100 JPY | 3,1865 RON |
| 1 BGN | 2,198 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia















Feed