O fetiţă de numai trei ani a fost lovită de o bucată de tencuială care i-a căzut în cap în timp ce se afla la grădiniţă. Clădirea în care funcţionează grădiniţa e veche de aproape un secol şi nu a mai fost renovată de mai bine de trei decenii.
Când bucata de tencuială s-a desprins de pe tavan, în sala de clasă se aflau 18 copii cu vârste cuprinse între 3 şi 4 ani. Educatoarea i-a scos imediat din clasă de teamă ca plafonul să nu se prăbuşească.
"Reparaţia acoperişului în acestă grădiniţă nu s-a făcut din 1976. An de an am zugrăvit, am chituit ca acasă, unde sunt crăpături şi după aceea s-a văruit. Marele nostru noroc şi mulţumim lui Dumnezeu este că a căzut acea bucată pe mobila care susţinea materialul didactic şi de acolo doar fărâmiţe să ajungă pe copil", a spus Mariana Gâju, primar Cumpăna.
"Mi se pare un accident stupid, la urma urmei e vorba de lucrările pe care le fac minunaţii ăştia, care ar trebui să le facă mai cu simţul răspunderii", a spus mama copilului. Angajaţii grădiniţei nu au fost însă la fel de îngrijoraţi.
Primarul comunei spune că are nevoie de un milion de jumătate de lei pentru reparaţii capitale, însă susţine că deşi a cerut aceşti bani, nu a primit încă niciun răspuns. Poliţia a deschis o anchetă pentru a vedea dacă muncitorii care au făcut ultimele reparaţii sunt de vină pentru incident.
O bucată de tencuială a căzut în capul unui copil, într-o grădiniţă
Luni, 18 Februarie 2008 21:23
Ultimul update: 18 Februarie 2008 21:23
Ultimul update: 18 Februarie 2008 21:23
| Vot: |
0
|
428 vizualizari, 2 comentarii, 0 voturi
Taguri: cădere, cap, Constanţa, copil, Cumpăna, grădiniţă, tencuială,
Taguri: cădere, cap, Constanţa, copil, Cumpăna, grădiniţă, tencuială,
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- O fetiţă a fost lovită de tencuiala căzută de pe o clădire din Oradea
Marti, 10 Martie 2009 07:23 - Un băiat de nouă ani din DrobetaTurnu Severin a murit strivit de o poartă metalică
Luni, 26 Ianuarie 2009 07:02 - O clădire publică din Oradea se prăbuşeşte peste trecători
Duminica, 11 Ianuarie 2009 08:46 - O grădiniţă din Ploieşti a fost vandalizată
Marti, 01 Iulie 2008 13:36 - O fetiţă de cinci ani din Brăila a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Joi, 26 Iunie 2008 06:28 - Galaţi: Un copil şi-a perforat obrazul cu băţul unei acadele
Miercuri, 09 Aprilie 2008 16:24
Comentariile cititorilor
2. dumitru
Miercuri, 20 Februarie 2008 17:17
| Raspunde la comentariu
1. Stoian Florina
Miercuri, 20 Februarie 2008 12:11


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Gabriel Ispas: Ministerul Educaţiei a învins, definitiv şi irevocabil, Universitatea Spiru Haret
Luni, 09 Noiembrie 2009 19:05Aceasta este o ştire chiar importantă. Şuturile în fund dintre oamenii politici de primă mărime o îneacă. O repet eu: MINISTERUL EDUCAŢIEI A ÎNVINS "SPIRU HARET". Gabriel Ispas este omul care a adus victoria şi vestea....
Hojskole: Şcoala unde greşelile sunt admise
Luni, 09 Noiembrie 2009 15:58Hojskole este un program de învăţământ privat, fără examene, cu un ritm propriu fiecărui student şi programe pentru ocuparea timpului liber. Hojskole propune o educaţie în afara competiţiei şi fără diplome, care permite...
Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor
Duminica, 08 Noiembrie 2009 13:01Profesorii intenţionează să intre în concediu fără plată în perioada alegerilor prezidenţiale, fără ca cineva să mai rămână la catedră. Este forma de protest faţă de legea privind reorganizarea agenţiilor...
Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială de bacalaureat pentru elevii care participă la olimpiade internaţionale
Sambata, 07 Noiembrie 2009 15:03Elevii din clasele terminale de liceu, care fac parte din loturile naţionale pentru olimpiade internaţionale, ar putea susţine examenul de bacalaureat într-o sesiune specială, organizată în perioada 6-12 iunie 2010, anunţă...
Grădiniţa din localitatea prahoveană Vâlcăneşti e la un pas de prăbuşire
Joi, 05 Noiembrie 2009 06:19Pereţi fisuraţi, geamuri care nu se închid, săli de curs unde se plimbă în voie şoarecii. Aşa poate fi descrisă grădiniţa din localitatea prahoveană Vâlcăneşti unde învaţă 25 de copii. Imobilul e vechi de peste 100 de...
Cele mai CITITE din Educaţie
- Gabriel Ispas: Ministerul Educaţiei a învins, definitiv şi irevocabil, Universitatea Spiru Haret (6718)
- Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor (4689)
- EXCLUSIV REALITATEA.NET: Extratereştrii ar trebui să existe, dar nu ne-au vizitat încă, crede medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică (3458)
- Clase cu elevi fictivi în Braşov pentru ca profesorii să-şi păstreze posturile (2951)
- Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi? (1339)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Educaţie
- EXCLUSIV REALITATEA.NET: Extratereştrii ar trebui să existe, dar nu ne-au vizitat încă, crede medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică (3.68/5)
- Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor (3.68/5)
- Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi? (3/5)
- Grădiniţa din localitatea prahoveană Vâlcăneşti e la un pas de prăbuşire (1.36/5)
Cele mai COMENTATE din Educaţie
- EXCLUSIV REALITATEA.NET: Extratereştrii ar trebui să existe, dar nu ne-au vizitat încă, crede medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică (87)
- Gabriel Ispas: Ministerul Educaţiei a învins, definitiv şi irevocabil, Universitatea Spiru Haret (49)
- Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor (26)
- Clase cu elevi fictivi în Braşov pentru ca profesorii să-şi păstreze posturile (24)
- Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi? (19)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- INSOMAR: Geoană - 32%, Băsescu - 31%, Antonescu - 18%
- Replici care au făcut istorie: De la "Nu trageţi, dom' Semaca" la "Mâna întinsă care nu spune o poveste..."
- Gheorghe Dinică, maestrul scenei. A crescut în mahala, s-a căsătorit la 62 de ani
- "Dinică nu este repetabil", spun oamenii de cultură ai României
- Momente celebre din cariera maestrului Gheorghe Dinică. VEZI VIDEO
- Maestrul Dinică şi interviurile sale: "Cred că nu aş şti să mă joc pe mine, e poate cel mai greu rol"
- Gheorghe Dinică va fi înmormântat vineri, la Cimitirul Bellu, unde o alee va purta numele său
- Cazurile de gripă A (H1N1) din România au depăşit astăzi 1.000!
- "Curentul" îi acuză pe Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac de şantaj la adresa şefului ANI
- T. Băsescu: Nu mi-am propus să dizolv Parlamentul, obiectivul meu este să avem Guvern
- Băsescu, despre sesizarea PNL către CSM: Antonescu are o problemă de cunoaştere a instituţiilor
- Guvernul Boc 2 poate trimite Parlamentului proiectul de buget pe 2010, au decis deputaţii
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Bugetul UE înregistrează prea multe erori privind plăţile, potrivit Curţii Europene de Conturi
- Bonetti a ajuns în liga a treia italiană
- Raţ: Este posibil să nu ne calificăm la EURO 2012, dar trebuie să ne zbatem ca să fim acolo
- DGIPI dezminte că ar fi înregistrat discuţia între şeful ANI şi doi jurnalişti
- Mai multe ONG-uri cer şefului statului printr-o scrisoare deschisă să interzică pescuitul de sturioni
- Angajaţii de la stat care cumulează pensie-salariu vor opta din decembrie pentru un singur venit
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.5009 USD
| 1 EUR | 4.2961 RON |
| 1 USD | 2.8623 RON |
| 1 GBP | 4.7822 RON |
| 1 CHF | 2.8427 RON |
| 100 HUF | 1.5822 RON |
| 100 JPY | 3.1756 RON |
| 1 BGN | 2.1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











Aboneaza-te la tag-urile:

Feed