Jurnalistul Ion Cristoiu este, din nou, bun de plată. El trebuie să plătească 25.000 de lei, adică 250 de milioane de lei vechi, unui fost coleg de breaslă, Christian Mititelu, actualmente director al Alianţei Civice. Curtea de Apel Bucureşti l-a obligat pe Cristoiu să plătească aceşti bani pentru o acuzaţie de calomnie, pentru care Mititelu l-a dat în judecată acum opt ani.
Într-un articol publicat în ziarul Azi în martie 2000 şi intitulat "Lături electorale", Cristoiu scria despre Mititelu că ar fi fost denunţat ca securist. Când Ion Cristoiu a scris articolul, Mititelu era director al secţiei române de la BBC.
Cristoiu a mai pierdut un proces de calomnie pe care Gabriela Adameşteanu i l-a intentat pentru insulte şi jigniri aduse într-un pamflet publicat în ziarul Ziua. Atunci, Ion Cristoiu a fost la un pas de a fi executat silit. Mai mulţi politicieni au făcut însă donaţii şi nu s-a ajuns până la evacuarea din casă.
De această dată, dacă nu va plăti în termen de zece zile cei aproape 25.000 de lei, reprezentând daune morale şi penalităţi, Ion Cristoiu riscă să piardă din nou casa în care locuieşte.
Jurnalistul Ion Cristoiu a mai pierdut un proces de calomnie
Sambata, 16 Februarie 2008 09:15
Ultimul update: 16 Februarie 2008 09:15
Ultimul update: 16 Februarie 2008 09:15
| Vot: |
0
|
1241 vizualizari, 19 comentarii, 0 voturi
Taguri: Adameşteanu, calomnie, Christian Mititelu, Cristoiu, Ion Cristoiu, proces,
Taguri: Adameşteanu, calomnie, Christian Mititelu, Cristoiu, Ion Cristoiu, proces,
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Şeful unui ziar din Rusia a fost condamnat pentru calomnierea unui deputat
Sambata, 05 Aprilie 2008 11:37 - Primul proces pierdut de România la CEDO a fost pe un caz de calomnie
Sambata, 16 Februarie 2008 11:30 - Acuzaţia de calomnie a fost scoasă din Codul Penal în 2006. Calomnia ar putea fi reincriminată penal în acest an
Sambata, 16 Februarie 2008 09:16
Comentariile cititorilor
19. Anonim
Marti, 19 Februarie 2008 00:02
| Raspunde la comentariu
18. Ierdan
Luni, 18 Februarie 2008 22:06
17. Silver. Aquianti@clicknet.ro
Luni, 18 Februarie 2008 12:36
16. Anonim
Luni, 18 Februarie 2008 09:52
15. Ady
Luni, 18 Februarie 2008 09:16
14. Ierdan
Duminica, 17 Februarie 2008 20:26
13. olga
Duminica, 17 Februarie 2008 12:22
12. MIHAI
Duminica, 17 Februarie 2008 03:39
11. Kitty
Sambata, 16 Februarie 2008 22:25
10. Amaraciune
Sambata, 16 Februarie 2008 18:53
9. DIHORUL DIN POMOSTEALA BIBLIOTECII
Sambata, 16 Februarie 2008 18:41
8. Anonim
Sambata, 16 Februarie 2008 16:06
7. Andon
Sambata, 16 Februarie 2008 15:09
6. anomim
Sambata, 16 Februarie 2008 14:00
5. Emma
Sambata, 16 Februarie 2008 11:38
4. Adina Radu
Sambata, 16 Februarie 2008 11:29
3. Dero
Sambata, 16 Februarie 2008 11:28
2. MIHAI
Sambata, 16 Februarie 2008 11:04
1. Stanga Oprea
Sambata, 16 Februarie 2008 10:52
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Cererea de revizuire a sentinţei în cazul fostului general Stănculescu se judecă, astăzi, la ÎCCJ
Astazi, ora 12:48Magistraţii instanţei supreme judecă, astăzi, cererea de revizuire a condamnării fostului general Victor Stănculescu la 15 ani de închisoare, în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.
CCR a amânat dezbaterea pe sesizările lui Geoană privind miniştrii interimari PD-L
Astazi, ora 12:36Curtea Constituţională a amânat, până pe 18 noiembrie, două sesizări ale preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, privind existenţa unui conflict de natură constituţională între Parlament şi Preşedinţie, pe motiv că...
Documente clasificate din dosarele lui Hayssam, copiate pentru Palatul Cotroceni înaintea răpirii din Irak
Astazi, ora 07:22Dosarele economice ale sirianului Omar Hayssam au fost copiate şi trimise la preşedinţie înainte de răpirea jurnaliştilor, în 2005. Jurnaliştii de la "Gardianul" publică, în ediţia de astăzi, documente care demonstrează că...
Şeful ANI: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu
Marti, 10 Noiembrie 2009 23:06Şeful ANI a declarat marţi seară la B1 TV că s-a simţit şantajat de fondatorul Ziua, Sorin Roşca Stănescu, în cadrul unei unei întâlniri pe care a avut-o cu acesta şi cu jurnalistul Bogdan Chirieac, a cărei înregistrare a...
DGIPI dezminte că ar fi înregistrat discuţia între şeful ANI şi doi jurnalişti
Marti, 10 Noiembrie 2009 20:02Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă dezminte, într-un comunicat remis marţi, orice implicare în legătură cu înregistrarea convorbirii dintre şeful ANI, Cătălin Macovei, şi jurnaliştii Sorin Roşca...
Cele mai CITITE din Justiţie
- George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România (8402)
- Şeful ANI: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu (3345)
- EVZ: Cazul Berindei - tatăl care şi-a turnat fiul la Securitate (2616)
- Ze Kalanga, cunoscutul fotbalist de la Dinamo, s-a ales cu dosar penal (2051)
- Judecătorii i-au confiscat jumătate de milion de euro fostului şef al Permiselor auto Argeş (2018)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Documente clasificate din dosarele lui Hayssam, copiate pentru Palatul Cotroceni înaintea răpirii din Irak (3,76/5)
- Şeful ANI: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu (3,72/5)
- Plenul Senatului l-a validat pe Gheorghe Buta în funcţia de membru interimar al CSM (3,56/5)
- George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România (3,16/5)
- Zece soldaţi şi gradaţi voluntari din Cluj au dat în judecată Ministerul Apărării (2,4/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Şeful ANI: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu (143)
- George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România (49)
- Interceptările din Dosarul Caltaboşul sunt ilegale, admite CCR (48)
- Documente clasificate din dosarele lui Hayssam, copiate pentru Palatul Cotroceni înaintea răpirii din Irak (35)
- Judecătorii i-au confiscat jumătate de milion de euro fostului şef al Permiselor auto Argeş (13)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
CAMPANIE PE NET: Traian Băsescu i-a parodiat electoral pe Badea, Gâdea şi Stan - VEZI VIDEO
Marti, 10 Noiembrie 2009 22:25Preşedintele Traian Băsescu a acuzat nu odată trusturile de presă că sunt instrumente de influenţă a deciziei politice. În ceea ce priveşte internetul, şeful statului a afirmat marţi că online-ul tinde să intre în...
- Traian Băsescu spune că ieşim din recesiune, analiştii sunt rezervaţi
- HotNews: Mircea Geoană, vizită secretă la Moscova
- Becali: Nu am cărţi de credit. Sunt însemnele Diavolului! Cum comentaţi?
- Trupul lui Gheorghe Dinică se află la Biserica Icoanei, apoi va fi depus în foaierul Teatrului Naţional
- Băsescu: Nu am în vedere convocarea de anticipate, voi desemna un al treilea premier
- The New York Times: Gheorghe Dinică a refuzat să ridice în slăvi regimul comunist, aşa cum au făcut alţi artişti din România
- Un stâlp de electricitate a fost lăsat în mijlocul şoselei de centură a Iaşiului - VEZI VIDEO
- Portarul naţionalei Germaniei a lăsat o scrisoare de adio înainte să se sinucidă
- Un parlamentar elveţian propune ca lupii din Elveţia să fie "expulzaţi" în România
- SUA: O femeie care a căzut pe şinele de metrou a fost salvată în ultima clipă - IMAGINI ŞOCANTE
- Replici care au făcut istorie: De la "Nu trageţi, dom' Semaca" la "Mâna întinsă care nu spune o poveste..."
- Gheorghe Dinică, maestrul scenei. A crescut în mahala, s-a căsătorit la 62 de ani
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Mircea Badea răspunde parodiei lui Băsescu: Domnule preşedinte aţi fost securist?
- Matthias Lufkens: Companiile trebuie să cedeze puterea internauţilor
- Sfatul lui Isărescu către clasa politică: Nu majoraţi impozitele!
- Portarul naţioanlei Germaniei a lăsat o scrisoare de adio înainte să se sinucidă
- Deputaţii şi-ar putea lua concediu fără plată săptămâna viitoare
- OPINII / Noapte bună, maestre!
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,5009 USD
| 1 EUR | 4,2961 RON |
| 1 USD | 2,8623 RON |
| 1 GBP | 4,7822 RON |
| 1 CHF | 2,8427 RON |
| 100 HUF | 1,5822 RON |
| 100 JPY | 3,1756 RON |
| 1 BGN | 2,1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed