Bărbatul suspectat că a violat un băiat de şapte ani, miercuri, în Parcul Circului, a fost arestat pentru 29 de zile. El şi-a recunoscut fapta atât în faţa procurorilor, cât şi a judecătorilor. Mai mult, a declarat anchetatorilor că a mai abuzat şi de o fetiţă de 11 ani, în acelaşi parc, în toamna anului trecut.
Avocatul care l-a reprezentat susţine că bărbatul e grav bolnav psihic şi a atacat decizia de ieri a Tribunalului. Curtea de Apel urmează să judece recursul împotriva măsurii de arest preventiv. Dacă va fi găsit vinovat, agresorul riscă între 3 şi 10 ani pentru perversiuni sexuale cu minori.
După incidentul de miercuri din Parcul Circului, paza s-a dublat. Agenţii de la firma de pază patrulează pe toate aleile. Toată lumea vorbeşte de cazul pedofilului, iar părinţii veniţi în parc cu copiii spun că acesta ar trebui judecat de oameni.
Miercuri pe la prânz, o femeie a văzut o scenă care a îngrozit-o. Un tânăr de 22 de ani a violat într-o baracă dezafectată un băieţel firav, de numai 7 ani. Cutremurată, femeia a anunţat firma de pază din parc.
"Agenţii de poliţie au intervenit, acesta a scos un cuţit, agenţii au chemat şeful de obiectiv. (...) Anunţându-se poliţia, a fost încătuşat şi predat", a declarat agentul de pază Dumitrache Vasile.
Băieţelul supus la perversiuni sexuale a fost dus cu salvarea la Institutul de Medicină Legală.
Bărbatul acuzat că a violat un băieţel a primit mandat de arestare pentru 29 de zile
Joi, 14 Februarie 2008 13:10
Ultimul update: 14 Februarie 2008 13:10
Ultimul update: 14 Februarie 2008 13:10
| Vot: |
0
|
256 vizualizari, 4 comentarii, 0 voturi
Taguri: arest, cuţit, mandat, parc, Parcul Circului, părinţi, pedofil, viol,
Taguri: arest, cuţit, mandat, parc, Parcul Circului, părinţi, pedofil, viol,
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- O fetiţă de numai şapte ani, bătută de unchiul ei cu făcăleţul
Sambata, 17 Mai 2008 07:08 - Italia: Un român de etnie romă este acuzat că a violat o fetiţă de 12 ani
Sambata, 01 Martie 2008 12:37 - Poliţiştii italieni şi turci au reţinut 15 suspecţi de pedofilie
Sambata, 09 Februarie 2008 14:39 - Cel mai căutat pedofil din lume va sta 12 zile în arest preventiv în Thailanda
Duminica, 21 Octombrie 2007 00:41 - Franţa: un pedofil a recidivat, după ce a luat Viagra prescrisă în închisoare
Marti, 21 August 2007 00:29
Comentariile cititorilor
4. Monica
Vineri, 15 Februarie 2008 09:23
| Raspunde la comentariu
3. daniela
Joi, 14 Februarie 2008 21:14
2. andrei
Joi, 14 Februarie 2008 20:18
1. Anonim
Joi, 14 Februarie 2008 18:45
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Macovei: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu
Marti, 10 Noiembrie 2009 23:06Şeful ANI a declarat în această seară la B1 TV că s-a simţit şantajat de fondatorul Ziua, Sorin Roşca Stănescu, în cadrul unei unei întâlniri pe care a avut-o cu acesta şi cu jurnalistul Bogdan Chirieac, a cărei...
DGIPI dezminte că ar fi înregistrat discuţia între şeful ANI şi doi jurnalişti
Marti, 10 Noiembrie 2009 20:02Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă dezminte, într-un comunicat remis marţi, orice implicare în legătură cu înregistrarea convorbirii dintre şeful ANI, Cătălin Macovei, şi jurnaliştii Sorin Roşca...
Remeş a spus în instanţă că n-a dat declaraţii în Dosarul Caltaboşul, din cauza influenţelor politice
Marti, 10 Noiembrie 2009 13:57Decebal Traian Remeş a spus, astăzi, în faţa instanţei supreme, că nu a vrut, iniţial, să le dea o declaraţie procurorilor în Dosarul Caltaboşul din cauza influenţelor politice, susţinând că nu ştia "ce mai pregătesc DNA...
Ministrul Justiţiei susţine că nu are nicio cerere de extrădare pentru Omar Hayssam
Marti, 10 Noiembrie 2009 12:05Ministerul Justiţiei contrazice afirmaţiile şefului SRI, George Maior, conform cărora sirianul Omar Hayssam ar fi pe punctul de a fi extrădat în România, pentru a-şi ispăşi aici pedeapsa. Reprezentanţii instituţiei susţin...
Tcaciuc a ajuns iar în faţa judecătorilor, dar nu a uitat să apostrofeze jurnaliştii
Marti, 10 Noiembrie 2009 07:07La judecătoria Suceava a avut loc prima înfăţişare pentru rejudecarea dosarelor de fraudă fiscală ale lui Severin Tcaciuc. Prilej pentru omul de afaceri sucevean să-i apostrofeze pe jurnaliştii veniţi să-l filmeze.
Cele mai CITITE din Justiţie
- George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România (8135)
- EVZ: Cazul Berindei - tatăl care şi-a turnat fiul la Securitate (2486)
- Ze Kalanga, cunoscutul fotbalist de la Dinamo, s-a ales cu dosar penal (2015)
- Judecătorii i-au confiscat jumătate de milion de euro fostului şef al Permiselor auto Argeş (1972)
- Interceptările din Dosarul Caltaboşul sunt ilegale, admite CCR (1860)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Plenul Senatului l-a validat pe Gheorghe Buta în funcţia de membru interimar al CSM (3,56/5)
- Creatorul de modă Dyandy a fost trimis în judecată pentru proxenetism (3,4/5)
- George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România (3,16/5)
- Zece soldaţi şi gradaţi voluntari din Cluj au dat în judecată Ministerul Apărării (2,4/5)
- Ze Kalanga, cunoscutul fotbalist de la Dinamo, s-a ales cu dosar penal (2,36/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România (49)
- Interceptările din Dosarul Caltaboşul sunt ilegale, admite CCR (46)
- Judecătorii i-au confiscat jumătate de milion de euro fostului şef al Permiselor auto Argeş (13)
- Zece soldaţi şi gradaţi voluntari din Cluj au dat în judecată Ministerul Apărării (6)
- Ze Kalanga, cunoscutul fotbalist de la Dinamo, s-a ales cu dosar penal (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Traian Băsescu: Românii vor trăi extraordinar de bine în 15-20 de ani
- INSOMAR: Geoană - 32%, Băsescu - 31%, Antonescu - 18%
- Macovei: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu
- "Curentul" îi acuză pe Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac de şantaj la adresa şefului ANI
- V. Ponta: Klaus Johannis participă la proiectul politic de înlăturare a lui Traian Băsescu
- Antonescu: În faţa preşedintelui care l-a desemnat prim-ministru pe Negoiţă, noi nu avem ce să facem
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Spania - Real Madrid a fost eliminată din Cupă de Alcorcon
Marti, 10 Noiembrie 2009 23:48Formaţia spaniolă Real Madrid a câştigat, marţi, cu scorul de 1-0, meciul cu Alcorcon, din manşa secundă a 16-imilor Cupei Spaniei. În ciuda acestui succes, madrilenii părăsesc competiţia, după ce în tur au pierdut cu 0-4...
- Membrii Comisiei de Apărare s-au certat pe raportul în cazul Băbeni, la audierea lui Purcărea
- Robert Enke, portarul naţionalei de fotbal a Germaniei, s-a sinucis
- Macovei: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu
- Turcia şi Franţa au încheiat un acord tacit privind aderarea Ankarei la UE
- Box - David Haye a devenit campion mondial după ce nu a făcut sex timp de 10 săptămâni
- Comisia de Apărare solicită aprobarea preşedintelui Traian Băsescu privind audierea lui Degeratu
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,5009 USD
| 1 EUR | 4,2961 RON |
| 1 USD | 2,8623 RON |
| 1 GBP | 4,7822 RON |
| 1 CHF | 2,8427 RON |
| 100 HUF | 1,5822 RON |
| 100 JPY | 3,1756 RON |
| 1 BGN | 2,1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











Aboneaza-te la tag-urile:

Feed