PSD conduce Guvernul! Preşedintele Traian Băsescu a făcut această declaraţie într-o ediţie specială la televiziunea publică. Şeful statului spune că, în acest moment, premierul din umbră al României este Ion Iliescu.
"În momentul de faţă PSD, prin Iliescu, Hrebeciuc via Olteanu, Mircea Geoană, influenţează major deciziile premierului Călin Popescu Tăriceanu. O spun cu toată responsabilitatea unui şef de stat!", a declarat preşedintele Traian Băsescu.
Preşedintele nu exclude varianta ca, la cererea PSD, primul-ministru să amâne alegerile locale care ar trebui să aibă loc în luna mai a acestui an. Pe de altă parte, Traian Băsescu consideră că este necesară modernizarea clasei politice româneşti.
La întrebarea: Cum arată clasa politică acum?, Traian Băsescu a răspuns: "Uneori am senzaţia că e ca o zoaie pe un geam. Geamul casei asteia e plin de zoaie!"
O soluţie ar fi, în opinia preşedintelui, introducerea votului uninominal. Pentru asta, Traian Băsescu este dispus să facă o concesie: să promulge legea asupra căreia Guvernul şi-a asumat răspunderea, dacă ea va fi revizuită conform cerinţelor Curţii Constituţionale.
"Eu susţin că soluţia corectă e vot uninominal în două tururi, ca la primar, dar măcar acest vot îndoit să îl facă şi să mi-l trimită", a mai spus Traian Băsescu.
foto: NewsIn
Traian Băsescu: PSD şi Ion Iliescu conduc Guvernul Tăriceanu
Vineri, 08 Februarie 2008 00:06
Ultimul update: 8 Februarie 2008 00:06
Ultimul update: 8 Februarie 2008 00:06
| Vot: |
0
|
326 vizualizari, 35 comentarii, 0 voturi
Taguri: CCR, Norica Nicolai, Tăriceanu, Traian Băsescu, vot uninominal,
Taguri: CCR, Norica Nicolai, Tăriceanu, Traian Băsescu, vot uninominal,
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Tony Blair este modelul politicianului eficient pentru Traian Băsescu
Vineri, 08 Februarie 2008 21:04 - Ion Iliescu: Băsescu are un complex de inferioritate
Vineri, 08 Februarie 2008 15:04 - Cristian Diaconescu: Retorica lui Traian Băsescu nu scade sărăcia în ţară
Vineri, 08 Februarie 2008 11:38 - Traian Băsescu nu consideră decizia CCR o victorie
Joi, 07 Februarie 2008 21:28 - Cristian Tudor Popescu: Soluţia aleasă de premierul Tăriceanu nu era bună
Joi, 07 Februarie 2008 18:25 - CCR a dat câştig de cauză preşedintelui Traian Băsescu în cazul Noricăi Nicolai
Joi, 07 Februarie 2008 15:24 - Polemica dintre Mircea Geoană şi Traian Băsescu continuă în scris
Joi, 31 Ianuarie 2008 21:09
Comentariile cititorilor
35. antimineriadescu
Duminica, 10 Februarie 2008 11:08
| Raspunde la comentariu
34. BARABOI VASILE
Sambata, 09 Februarie 2008 17:22
33. ION
Sambata, 09 Februarie 2008 15:28
32. CONSTANTIN GABRIEL
Sambata, 09 Februarie 2008 12:15
31. PARASCHIVESCU IONEL
Sambata, 09 Februarie 2008 12:13
30. BUJOREL CONSTANTIN
Sambata, 09 Februarie 2008 12:11
29. Liviu
Sambata, 09 Februarie 2008 11:05
28. je
Sambata, 09 Februarie 2008 07:45
27. lacu robert
Vineri, 08 Februarie 2008 22:47
26. Victor
Vineri, 08 Februarie 2008 22:45
24. stefan
Vineri, 08 Februarie 2008 19:46
22. gorbanescu
Vineri, 08 Februarie 2008 18:16
21. veritas
Vineri, 08 Februarie 2008 17:53
19. Boboc Petrache
Vineri, 08 Februarie 2008 16:42
18. Rik-observatorul
Vineri, 08 Februarie 2008 15:40
16. Anonim
Vineri, 08 Februarie 2008 15:07
15. la tulipe noire
Vineri, 08 Februarie 2008 13:54
14. Adrian Malaescu
Vineri, 08 Februarie 2008 13:33
13. Ierdan
Vineri, 08 Februarie 2008 12:35
12. Roland Mihai
Vineri, 08 Februarie 2008 12:32
11. spun
Vineri, 08 Februarie 2008 10:36
10. Kitty
Vineri, 08 Februarie 2008 09:57
9. GEORGE BOGATUL
Vineri, 08 Februarie 2008 09:47
8. ion
Vineri, 08 Februarie 2008 09:45
7. SEVERUS.
Vineri, 08 Februarie 2008 09:41
6. JOe
Vineri, 08 Februarie 2008 09:40
5. INDISCRETUL
Vineri, 08 Februarie 2008 09:32
4. Moldoveanu
Vineri, 08 Februarie 2008 08:24
3. Lazar
Vineri, 08 Februarie 2008 08:24
2. S.Alexandru
Vineri, 08 Februarie 2008 06:28
1. Dana Puscas
Vineri, 08 Februarie 2008 00:59
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
33 de şefi din MAI au în total averi de peste 18 milioane de euro, potrivit Gardianul
Astazi, ora 05:2918 milioane şi jumătate de euro. Acesta este echivalentul averilor declarate de 33 de şefi din Ministerul Administraţiei şi Internelor, scriu jurnaliştii de la Gardianul. Împreună, ei au 35 de apartamente, 17 case de locuit,...
Zi importantă în scandalul Ridzi
Astazi, ora 05:21Zi de foc în scandalul Ridzi! Democrat-liberalii trebuie să decidă dacă o mai sprijină sau nu pe ministrul Tineretului, Monica Iacob Ridzi. Subiectul va încinge atmosfera şi în şedinţa Coaliţiei, dar şi în comisia...
C. Guşă: Emil Boc habar nu are de economie. În jurul lui nu veţi găsi oameni calificaţi din punct de vedere economic
Duminica, 05 Iulie 2009 23:12"Nimeni n-a fost preocupat să pregătească economia României şi pentru criză aşa cum se cuvine, să producă şi pentru criză, să trăim şi în criză, pentru că suntem la un pas de colaps", a spus, la Realitatea TV, Cozmin...
Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse
Duminica, 05 Iulie 2009 21:49Traian Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din prima jumătate a anului 2009, a scris duminică ziarul rusesc online Pravda, atribuindu-i succesul obţinut la CIJ în disputa cu Ucraina sau implicarea în evenimentele...
Ridzi: Comisia de anchetă din Parlament s-a transformat într-un circ, într-un show politic
Duminica, 05 Iulie 2009 20:43Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a declarat în cadrul unei emisiuni de televiziune, că este dezamăgită de modul în care se desfăşoară ancheta sa în Parlament şi spune că totul s-a transformat în circ.
Cele mai CITITE din Politică
- Băsescu: Spune-le stăpânilor tăi de la Antena 3 că eu sunt Traian Băsescu şi nu fac trafic de influenţă (4484)
- Ion Cristoiu: Traian Băsescu este tot mai singur şi mai hăituit (4024)
- Tolontan: Ridzi şi-a plătit imaginea cu banii Ministerului Tineretului (2843)
- Boc: N-a fost niciun telefon de la preşedinte în legătură cu Monica Iacob-Ridzi (1993)
- Emil Boc: Avem nevoie să se mişte lopata în ţara asta (1915)
Cele mai VOTATE din Politică
- Gheorghe Pogea şi Gheorghe Ştefan "Pinalti" au schimbat conducerea PD-L Vaslui (3,76/5)
- Marko Bela: PSD şi PD-L nu au reuşit nici până în prezent să se închege într-o Coaliţie (3,72/5)
- Boc: N-a fost niciun telefon de la preşedinte în legătură cu Monica Iacob-Ridzi (3,72/5)
- Tolontan: Ridzi şi-a plătit imaginea cu banii Ministerului Tineretului (2,96/5)
- Emil Boc: Avem nevoie să se mişte lopata în ţara asta (2,96/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Băsescu: Spune-le stăpânilor tăi de la Antena 3 că eu sunt Traian Băsescu şi nu fac trafic de influenţă (221)
- Boc: N-a fost niciun telefon de la preşedinte în legătură cu Monica Iacob-Ridzi (166)
- Ion Cristoiu: Traian Băsescu este tot mai singur şi mai hăituit (166)
- Tolontan: Ridzi şi-a plătit imaginea cu banii Ministerului Tineretului (107)
- Emil Boc: Avem nevoie să se mişte lopata în ţara asta (100)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
C. Guşă: Emil Boc habar nu are de economie. În jurul lui nu veţi găsi oameni calificaţi din punct de vedere economic
Duminica, 05 Iulie 2009 23:12"Nimeni n-a fost preocupat să pregătească economia României şi pentru criză aşa cum se cuvine, să producă şi pentru criză, să trăim şi în criză, pentru că suntem la un pas de colaps", a spus, la Realitatea TV, Cozmin...
- Ridzi: Comisia de anchetă din Parlament s-a transformat într-un circ, într-un show politic
- Rezultatele examenului de Bacalaureat au fost afişate duminică. VEZI AICI CE NOTE AI LUAT!
- 11 hipermarketuri din Capitală au fost amendate în urma controalelor făcute de ANSVSA - VEZI AICI LISTA
- Ultima tranşă de uraniu din România a fost evacuată. Doi jurnalişti americani au participat la operaţiune - VEZI GALERIA FOTO
- Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse
- Traian Băsescu a refuzat să bea ţuică la o serbare câmpenească
- "Dau bine, nea Gogule?" - Câţiva muncitori au spart o conductă de apă, după care au spălat putina
- Ea a fost iubita secretă a lui Michael Jackson
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
- Michael Jackson ar putea concerta în 2010 într-un turneu mondial
- Grila de salarizare ar putea suferi modificări, susţine ministrul Marian Sârbu
- Un bărbat care vâna ilegal într-o pădure din Olt a fost împuşcat
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Pariul cu francul elveţian, necâştigător pentru împrumutaţi
Astazi, ora 07:17În România, unul din opt credite pentru locuinţe a fost acordat în franci elveţieni, în timp ce în Polonia sau Ungaria raportul este de unu la trei. Împrumuturile în franci elveţieni (CHF), inventate ca instrument de promovare...
- Topul celor mai luxoase hoteluri din lume
- Criza schimbă profilul clientului de Ferrari
- Madonna i-a adus un omagiu lui Michael Jackson - VEZI VIDEO
- Doi studenţi din Coasta de Fildeş au ajuns la spital după ce au fost bătuţi de cinci bărbaţi
- Manifestrări violente în Honduras, împotriva noului preşedinte - VEZI VIDEO
- Vasluienii au sărbătorit ziua comunei Ştefan cel Mare
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 05.07 | 06.07 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 28 °C | 27 °C |
| Bacău | 24 °C | 27 °C |
| Braşov | 26 °C | 30 °C |
| Cluj Napoca | 26 °C | 29 °C |
| Constanţa | 28 °C | 27 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,3998 USD
| 1 EUR | 4,2036 RON |
| 1 USD | 3,0031 RON |
| 1 GBP | 4,9093 RON |
| 1 CHF | 2,7573 RON |
| 100 HUF | 1,5482 RON |
| 100 JPY | 3,1313 RON |
| 1 BGN | 2,1493 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
