Preşedintele CSM, Lidia Bărbulescu, a declarat că nu o surprinde decizia CCR care a declarat neconstituţională Legea CNSAS şi a apreciat că toate verdictele date până acum în baza legii aminitite ar fi nule de drept.
"Ar fi o greşeală să se considere că deciziile sunt doar pentru viitor, deoarece în urma unei astfel de hotărâri este ca şi cum acel text nu ar fi existat", a declarat preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
"Personal nu sunt mirată de decizia Curţii Contituţionale. În sfârşit, s-a constatat că o asemenea instituţie nu apare în ordinea constituţională a ţării. În opinia mea, mai sunt şi alte astfel de instituţii cărora le va veni şi lor vremea, dar nu vreau să mă pronunţ întrucât nu sunt judecător constituţional şi nu sunt investită cu o astfel de cauză", a mai spus Lidia Bărbulescu.
Ea a susţinut că nu trebuie confundate textele constituţionale şi deciziile constituţionale cu textele de lege care odată modificate nu retroactivează. "Nu se poate vorbi de neretroactivitate în acest caz cu atât mai mult cu cât în cazul de faţă se spune că această instituţie a funcţionat în afara legii fundamentale," a mai precizat preşedintele CSM.
Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţională Legea nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste după ce a fost sesizată cu această excepţie în cazul fostului lider PC, Dan Voiculescu. CCR a declarat neconstituţionale şi articolele II şi V din ordonanţa de urgenţă a Guvernului, ale căror prevederi se referă la reglementarea funcţionării CNSAS.
Preşedintele CSM, Lidia Bărbulescu: Verdictele date în baza legii CNSAS sunt nule de drept
Joi, 31 Ianuarie 2008 17:48
Ultimul update: 31 Ianuarie 2008 17:48
Ultimul update: 31 Ianuarie 2008 17:48
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Preşedintele CSM reacţionează la afirmaţia lui Băsescu potrivit căreia un sfert dintre magistraţi provin din Securitate
Vineri, 08 Februarie 2008 14:19 - Zeci de organizaţii civice au protestat faţă de suspendarea activităţii CNSAS
Duminica, 03 Februarie 2008 14:13 - Verdicte controversate ale Curţii Constituţionale
Vineri, 01 Februarie 2008 18:19 - Reacţii politice referitoare la decizia Curţii Constituţionale în cazul CNSAS
Joi, 31 Ianuarie 2008 22:54 - Preşedintele Comisiei juridice din Senat crede că oprirea activităţii CNSAS aduce prejudicii morale
Joi, 31 Ianuarie 2008 19:11
Comentariile cititorilor
14. Om de rand
Vineri, 01 Februarie 2008 12:54
| Raspunde la comentariu
13. ion
Vineri, 01 Februarie 2008 08:17
12. Clarissa
Joi, 31 Ianuarie 2008 22:45
11. PUIU DE CHIABUR
Joi, 31 Ianuarie 2008 22:39
10. BABA CLOANŢA
Joi, 31 Ianuarie 2008 22:36
9. Anonim
Joi, 31 Ianuarie 2008 22:12
8. Radu
Joi, 31 Ianuarie 2008 22:07
7. Maria
Joi, 31 Ianuarie 2008 21:43
6. terente
Joi, 31 Ianuarie 2008 21:18
4. kamikaze
Joi, 31 Ianuarie 2008 19:46
3. cea mai mare jurista din tara cu fiesa
Joi, 31 Ianuarie 2008 19:44
2. Optimist (SNP)
Joi, 31 Ianuarie 2008 18:24
1. jef
Joi, 31 Ianuarie 2008 18:06
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Bogdan Olteanu a arătat la Realitatea TV cum au dispărut 200.000 de euro de la Ministerul Tineretului şi Sportului
Luni, 06 Iulie 2009 23:25Bogdan Olteanu a arătat în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV modul în care au dispărut 200.000 de euro de la Ministerul Tineretului şi Sportului "prin ordine de plată şi prin subcontractanţi".
Mircea Geoană: România este cunoscută în Europa ca "o campioană" în risipirea banului public
Luni, 06 Iulie 2009 21:47"Cred că în România se face multă risipă de bani publici, iar lucrul acesta este observat şi de către Europa. România construieşte autostrăzi la preţuri de 50 de ori mai mari decât orice alt stat european", a afirmat Mircea...
Traian Băsescu a semnat decretul de înfiinţare a Comisiei pentru Agricultură
Luni, 06 Iulie 2009 21:22Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat luni, Decizia de înfiinţare a Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România, condusă de Dacian Cioloş, fost ministru al agriculturii.
Conducerea Camerei Deputaţilor se întruneşte marţi, la ora 10.00, pentru a discuta cazul Ridzi
Luni, 06 Iulie 2009 20:21Biroul Permanent al Camerei se întruneşte marţi, după ce Comisia de anchetă în cazul Ridzi a trimis acestui for scrisoarea procurorului general, adresată deputatului Cristian Boureanu, potrivit căreia DNA desfăşoară acte...
Băsescu l-a numit pe Alexandru Gussi consilier prezidenţial în locul lui Cristian Preda
Luni, 06 Iulie 2009 19:38Preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi, Decretul pentru numirea lui Alexandru Gheorghe Gussi în funcţia de consilier prezidenţial la Departamentul de Educaţie şi Cercetare, pe locul rămas vacant după plecarea lui Cristian...
Cele mai CITITE din Politică
- Băsescu: Spune-le stăpânilor tăi de la Antena 3 că eu sunt Traian Băsescu şi nu fac trafic de influenţă (9727)
- 33 de şefi din MAI au în total averi de peste 18 milioane de euro, potrivit Gardianul (2361)
- Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse (2020)
- C. Guşă: Emil Boc habar nu are de economie. În jurul lui nu veţi găsi oameni calificaţi din punct de vedere economic (1957)
- Ridzi: Comisia de anchetă din Parlament s-a transformat într-un circ, într-un show politic (1438)
Cele mai VOTATE din Politică
- Mircea Geoană: Aş reduce numărul de ministere (3,88/5)
- Cazul Ridzi discutat în coaliţie: PSD - problemele economice sunt mai importante; PD-L- nu comentează (3,8/5)
- Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse (3,16/5)
- C. Guşă: Emil Boc habar nu are de economie. În jurul lui nu veţi găsi oameni calificaţi din punct de vedere economic (3/5)
- Ridzi: Comisia de anchetă din Parlament s-a transformat într-un circ, într-un show politic (2,84/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Băsescu: Spune-le stăpânilor tăi de la Antena 3 că eu sunt Traian Băsescu şi nu fac trafic de influenţă (463)
- C. Guşă: Emil Boc habar nu are de economie. În jurul lui nu veţi găsi oameni calificaţi din punct de vedere economic (68)
- Ridzi: Comisia de anchetă din Parlament s-a transformat într-un circ, într-un show politic (62)
- Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse (54)
- Mircea Geoană: Aş reduce numărul de ministere (44)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
Luni, 06 Iulie 2009 20:36Theodor Chiriac, director tehnic al Direcţiei Silvice Bucureşti şi Ilfov, unul dintre cei mai controversaţi directori din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva a fost surprins de către fotografi la volanul unei maşini de...
- Adriean Videanu: Nu cred că România va atinge un derapaj economic de -8%
- Bogdan Olteanu a arătat la Realitatea TV cum au dispărut 200.000 de euro de la Ministerul Tineretului şi Sportului
- Mircea Geoană: România este cunoscută în Europa ca "o campioană" în risipirea banului public
- Un planor a aterizat forţat între comunele Mihăileşti şi Clinceni
- Fantoma lui Michael Jackson la Neverland - VEZI VIDEO
- Michael Jackson va fi înmormântat marţi, la ora locală 8:00, potrivit The Sun
- "Tatăl vostru era un drogat?", au fost întrebaţii copiii lui Michael
- Times: Poliţia va interoga 30 de medici, asistenţi şi farmacişti în legătură cu circumstanţele morţii lui Michael Jackson
- Un bilet la ceremonia de la Staples Center se vinde pe eBay cu 15.000 de dolari
- Ea a fost iubita secretă a lui Michael Jackson
- Michael Jackson - ucis de stresul cauzat de datorii, potrivit prietenului său Lou Ferrigno
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Bogdan Olteanu a arătat la Realitatea TV cum au dispărut 200.000 de euro de la Ministerul Tineretului şi Sportului
Luni, 06 Iulie 2009 23:25Bogdan Olteanu a arătat în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV modul în care au dispărut 200.000 de euro de la Ministerul Tineretului şi Sportului "prin ordine de plată şi prin subcontractanţi".
- Adriean Videanu: Nu cred că România va atinge un derapaj economic de -8%
- Mircea Geoană: România este cunoscută în Europa ca "o campioană" în risipirea banului public
- Traian Băsescu a semnat decretul de înfiinţare a Comisiei pentru Agricultură
- Braşovul va găzdui primului festival Fringe din România
- Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
- Conducerea Camerei Deputaţilor se întruneşte marţi, la ora 10.00, pentru a discuta cazul Ridzi
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 06.07 | 07.07 |
| Timişoara | 31 °C | 32 °C |
| Arad | 30 °C | 31 °C |
| Bacău | 30 °C | 29 °C |
| Braşov | 29 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 31 °C |
| Constanţa | 29 °C | 28 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.3916 USD
| 1 EUR | 4.2114 RON |
| 1 USD | 3.0263 RON |
| 1 GBP | 4.8777 RON |
| 1 CHF | 2.7718 RON |
| 100 HUF | 1.5349 RON |
| 100 JPY | 3.1751 RON |
| 1 BGN | 2.1533 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
