Filiale Partidului Conservator din Ardeal, nemulţumite de alegerea Danielei Popa la conducerea partidului, se vor întâlni în următoarele zile pentru a stabili o strategie comună. Declaraţia a fost făcută pentru agenţia NewsIn de liderul conservatorilor din Sălaj, Augustin Precup.

Precup spune că mulţi dintre colegii săi din teritoriu sunt supăraţi că la Congresul de ieri s-ar fi încălcat statutul. Documentul prevede că preşedintele Partidului Conservator este ales cu 51% din voturi.

Supărat este şi preşedintele filialei Hunedoara, Petru Mărginean. El se gândeşte chiar să părăsească partidul. "Am declarat că, dacă ajunge Daniela Popa preşedinte al PC, mă gândesc să plec din partid. Voi lua o decizie în acestă săptămână", a declarat Mărginean.

Daniela Popa a câştigat şefia Partidului Conservator la o diferenţă de 13 voturi faţă de contracandidatul său cel mai bine plasat, liderul prahovean Florin Anghel. Popa a obţinut cel mai mare număr de voturi, dar nu şi majoritatea, aşa cum prevede noul statut.

În replică, cei care au susţinut-o pe Daniela Popa au explicat că alegerile au fost organizate după vechiul statut, pentru că cel nou intră în vigoare în câteva zile. Congresul conservatorilor a fost organizat după ce preşedintele fondator, Dan Voiculescu, a anunţat că se retrage din funcţie în urma rezultatelor slabe de la europarlamentare.