Chiar dacă alocă mai mulţi bani federaţiilor, Agenţia Naţională pentru Sport tot nu poate să ofere câţi trebuie. Cea mai mare sumă o va lua atletismul, 8 milioane de euro, urmat de canotaj, cu 5 milioane. Gimnastica şi handbalul vor primi câte 3,5 milioane fiecare.
După ce a repartizat fiecărei federaţii banii de cheltuială pe 2008, şeful ANS, Octavian Belu, aşteaptă ca rezultatele să vină cât mai repede. Belu crede că sumele sunt suficiente pentru redresarea urgentă a sportului românesc, după ce anul trecut nu s-a cucerit nici un titlu mondial la sporturile olimpice.
"Este evident că bugetul pe 2008 se îndreaptă către necesităţiile federaţiilor. În buget avem mai puţini bani care se vor îndrepta către investiţiile şi reparaţiile capitale", a declarat Belu.
În România există 61 de federaţii sportive. Bugetul ANS pe 2008 este de 72 de milioane de euro, cu 10 milioane de euro peste cel din 2007. În plus, ANS a reuşit să atragă fonduri proprii de 19 milioane de euro. Cei mai puţini bani îi primesc cei de la bridge şi de la oină, aproximativ 12.000 de euro fiecare.
ANS a împărţit bugetul pe 2008 pentru federaţiile sportive
Sambata, 26 Ianuarie 2008 11:25
Ultimul update: 26 Ianuarie 2008 11:25
Ultimul update: 26 Ianuarie 2008 11:25
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Bellu: "E o diferenţă între ce am sperat şi ce am câştigat, dar să ne uităm bine la aceste medalii"
Luni, 25 August 2008 17:17 - Gabi Szabo crede că cele 8 milioane de euro nu ajung pentru fondurile atletismului
Sambata, 02 Februarie 2008 12:22
Comentariile cititorilor


|
Cele mai CITITE din Sport
- Federer a câştigat finala de la Wimbledon 2009 (2082)
- Dumitru Dragomir: Suntem într-o mare nenorocire, deoarece ANAF vrea să ne jefuiască! Putem amâna începerea campionatului până în primăvară (964)
- Roddick: "Am pus ochii pe Brooklyn, soţia mea, după ce am văzut-o în costum de baie într-o revistă". VEZI Galerie foto SEXY (854)
- Un jucător de fotbal american i-a adus un omagiu lui Michael Jackson pe teren. Vezi aici cum. (620)
- Liga I: Unirea Urziceni va întâlni în primele 4 etape pe CFR Cluj, Rapid, Steaua şi FC Timişoara. Vezi aici programul turului (592)
Cele mai VOTATE din Sport
- Columbia: Un fotbalist a omorât un suporter care l-a criticat (3.96/5)
- Federer: "Finala a fost atât de tensionată încât am crezut că soţia mea va intra în travaliu". VEZI FOTO (3.88/5)
- Bulgarul Krum Bibişkov, al doilea transfer al Stelei (3.88/5)
- Roddick: "Am pus ochii pe Brooklyn, soţia mea, după ce am văzut-o în costum de baie într-o revistă". VEZI Galerie foto SEXY (3.88/5)
- Liga I: Unirea Urziceni va întâlni în primele 4 etape pe CFR Cluj, Rapid, Steaua şi FC Timişoara. Vezi aici programul turului (3.84/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Federer a câştigat finala de la Wimbledon 2009 (2)
- Tenis: Federer îşi revendică locul în istorie cu victoria în epopeea de patru ore - presă (1)
- Bulgarul Krum Bibişkov, al doilea transfer al Stelei (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
Astazi, ora 20:36Theodor Chiriac, director tehnic al Direcţiei Silvice Bucureşti şi Ilfov, unul dintre cei mai controversaţi directori din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva a fost surprins de către fotografi la volanul unei maşini de...
- Un planor a aterizat forţat între comunele Mihăileşti şi Clinceni
- Fantoma lui Michael Jackson la Neverland - VEZI VIDEO
- Michael Jackson va fi înmormântat marţi, la ora locală 8:00, potrivit The Sun
- "Tatăl vostru era un drogat?", au fost întrebaţii copiii lui Michael
- Times: Poliţia va interoga 30 de medici, asistenţi şi farmacişti în legătură cu circumstanţele morţii lui Michael Jackson
- Un bilet la ceremonia de la Staples Center se vinde pe eBay cu 15.000 de dolari
- Ea a fost iubita secretă a lui Michael Jackson
- Michael Jackson - ucis de stresul cauzat de datorii, potrivit prietenului său Lou Ferrigno
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
- DEZBATERE REALITATEA.NET: Care credeţi că este cel mai bun job pe timp de criză?
- Olivia Munn, prezentatoare sexy de la emisiunea Attack of the Show, a pozat pentru Playboy - VEZI GALERIE
- Ecaterina Andronescu cere verificarea prin sondaj a lucrărilor de la Bacalaureat
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Traian Băsescu a semnat decretul de înfiinţare a Comisiei pentru Agricultură
Astazi, ora 21:22Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat luni, Decizia de înfiinţare a Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România, condusă de Dacian Cioloş, fost ministru al agriculturii.
- Braşovul va găzdui primului festival Fringe din România
- Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
- Conducerea Camerei Deputaţilor se întruneşte marţi, la ora 10.00, pentru a discuta cazul Ridzi
- Şeful statului a semnat decretul de numire a Eleonorei Constantin ca procuror adjunct la PÎCCJ
- Tatăl copilului decedat la Centrul Medical Unirea va cere ajutorul unor medici din Austria
- Federer: "Finala a fost atât de tensionată încât am crezut că soţia mea va intra în travaliu". VEZI FOTO
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 06.07 | 07.07 |
| Timişoara | 31 °C | 32 °C |
| Arad | 30 °C | 31 °C |
| Bacău | 30 °C | 29 °C |
| Braşov | 29 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 31 °C |
| Constanţa | 29 °C | 28 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.3916 USD
| 1 EUR | 4.2114 RON |
| 1 USD | 3.0263 RON |
| 1 GBP | 4.8777 RON |
| 1 CHF | 2.7718 RON |
| 100 HUF | 1.5349 RON |
| 100 JPY | 3.1751 RON |
| 1 BGN | 2.1533 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
