Peste 150 de angajaţi ai REBU au refuzat miercuri să iasă pe străzile Capitalei să adune gunoaiele. Ei cer să li se mărească salariile, sporurile să fie specificate separat şi să li se acorde zilele de concediu cuvenite. Angajaţii de la REBU spun că vor continua protestele până când cererile lor vor fi rezolvate.

"Ni s-a băgat spor de salariu şi acum luăm salariu mai puţin faţă de luna trecută", spune unul dintre angajaţi. "Noi am muncit sâmbăta, duminica, noi am recuperat tot ce-am scos din zăpadă. Am muncit non-stop şi acum nu ne plăteşte", se plânge un altul.

Reprezentanţii Rebu spun că vor încerca să discute cu angajaţii pentru găsirea unei soluţii.

"Au fost nişte greşeli vizavi de orele suplimentare, dar nu asta este problema cea mai mare. Este vorba de nişte sporuri pe care oamenii le aveau anul trecut şi odată cu modificarea legii a trebuit introdus şi salariul de bază şi lucrul ăsta a creat nemulţumiri", spune Mircea Raicu, director general REBU.