Fidel Castro este pregătit să îşi reia atribuţiile politice. El dă dovadă de o luciditate incredibilă şi stare sa de sănătate este impecabilă. Afirmaţiile îi aparţin preşedintelui brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, care l-a vizitat pe liderul cubanez în timpul vizitei sale la Havana.

Şeful statului brazilian a avut o întrevedere care a durat două ore cu El Lider Maximo, în cursul cărora au fost abordate diferite teme. Vizita lui Da Silva a fost consacrată, în special, detensionării relaţiilor dintre cele două ţări. Aceasta a venit în urma atacurilor verbale dure ale lui Fidel Castro lansate la adresa politicii omologului său brazilian în domeniul biocombustibililor.

Da Silva l-a întâlnit şi pe liderul cubanez în exerciţiu, Raul Castro, fratele lui Fidel, cu care a semnat câteva acorduri economice.

Fidel Castro, în vârstă de 81 de ani, i-a predat puterea fratelui său în iulie 2006, înainte de a fi supus unei dificile intervenţii chirurgicale