Preţul petrolului, necesitatea izolării diplomatice a Iranului şi susţinerea pentru un acord de pace israeliano-palestinian până la sfârşitul anului sunt principalele puncte pe agenda discuţiilor dintre regele saudit Abdallah şi preşedintele George W. Bush, care a sosit luni seară la Riad, pentru o vizită de 48 de ore.
Pentru a fi mai convingător, preşedintele american a venit la Riad cu veşti bune. Arabia Saudită va primi circa 900 de bombe cu ghidaj de înaltă precizie, contra sumei de 120 de milioane de dolari. Tranzacţia, anunţată în iulie, este parte a unui contract de 20 de miliarde de dolari pentru înarmarea statelor din Golful Persic, pentru a contrabalansa forţa militară a Iranului.
Operaţiunea i-a alarmat pe israelieni, dar şi pe unii parlamentari americani, care se tem că aceste arme ar putea fi utilizate împotriva statului evreu. În plus, susţin ei, autorităţile de la Riad nu s-au achitat în mod satisfăcător de sarcinile lor în lupta împotriva terorismului, majoritatea combatanţilor străini din Irak fiind saudiţi.
Imediat după sosire, Bush a fost invitat de monarhul saudit la domeniul său din Janadriyah, de lîngă Riad. Bush va pleca mâine spre Egipt, în ultima etapă a turneului său.
Bush se află în Arabia Saudită pentru o vizită de 48 de ore
Marti, 15 Ianuarie 2008 07:13
Ultimul update: 15 Ianuarie 2008 07:13
Ultimul update: 15 Ianuarie 2008 07:13
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Turneul lui Bush în Orientul Mijlociu, lipsit de rezultate spectaculoase
Miercuri, 16 Ianuarie 2008 10:39 - George Bush a vizitat Emiratele Arabe Unite
Luni, 14 Ianuarie 2008 16:42 - Bush: Retragerea din Irak a 20.000 de soldaţi depinde de recomandările făcute de generalul David Petraeus
Sambata, 12 Ianuarie 2008 12:15 - Bush în turneu în Kuweit, după Israel
Vineri, 11 Ianuarie 2008 12:35 - Bush s-a întâlnit la Ramallah cu Mahmoud Abbas
Joi, 10 Ianuarie 2008 07:53 - George W. Bush şi-a început vizita istorică în Israel
Miercuri, 09 Ianuarie 2008 01:18
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Summit UE pe 19 noiembrie pentru alegerea preşedintelui şi ministrului de externe
Astazi, ora 11:28Preşedinţia suedeză a UE a convocat un summit extraordinar pentru 19 noiembrie, la Bruxelles, în vederea alegerii preşedintelui şi şefului diplomaţiei UE, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt, relatează AFP.
O tânără a murit şi 20 de persoane au fost rănite în urma unei alunecări de teren din Italia
Astazi, ora 07:50O fată de 15 ani a murit şi alte 20 de persoane au fost rănite, din cauza unei alunecări de teren pe insula italiană Ischia.
Două persoane au fost ucise în urma unui nou atac armat din SUA
Astazi, ora 07:40Nou incident armat în SUA! Cel puţin două persoane au fost ucise şi zece au fost rănite noaptea trecută după ce un individ a deschis focul într-un centru comercial din oraşul american Oregon.
Cele mai CITITE din Externe
- TRADIŢII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri şi practici sexuale ciudate (10655)
- SUA: O femeie care a căzut pe şinele de metrou a fost salvată în ultima clipă - IMAGINI ŞOCANTE (3169)
- Un american, care a împuşcat 10 oameni, a fost executat în această dimineaţă (2194)
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT (2104)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului - GALERIE FOTO (1669)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Externe
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT (3,76/5)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist (3,24/5)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului - GALERIE FOTO (3/5)
- Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit să aleagă preşedintele (2,6/5)
- TRADIŢII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri şi practici sexuale ciudate (2,24/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- TRADIŢII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri şi practici sexuale ciudate (17)
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT (10)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist (8)
- Un american, care a împuşcat 10 oameni, a fost executat în această dimineaţă (6)
- Două persoane au fost ucise în urma unui nou atac armat din SUA (5)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
NEWS ALERT: Societatea civilă face demersuri pentru suspendarea referendumului
Astazi, ora 13:50Referendumul susţinut de Traian Băsescu este contestat. Asociaţia Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei au făcut demersurile legale pentru suspendarea acestuia. Una dintre motivaţiile demersului este "lipsa de...
- Mircea Badea răspunde parodiei lui Băsescu: Domnule preşedinte, aţi fost securist?
- CAMPANIE PE NET: Traian Băsescu i-a parodiat electoral pe Badea, Gâdea şi Stan - VEZI VIDEO
- Maşina lui Mihai Stoichiţă a fost furată marţi noapte din faţa unui hotel din Constanţa
- Traian Băsescu spune că ieşim din recesiune, analiştii sunt rezervaţi
- HotNews: Mircea Geoană, vizită secretă la Moscova
- Becali: Nu am cărţi de credit. Sunt însemnele Diavolului! Cum comentaţi?
- Trupul lui Gheorghe Dinică se află la Biserica Icoanei, apoi va fi depus în foaierul Teatrului Naţional
- Băsescu: Nu am în vedere convocarea de anticipate, voi desemna un al treilea premier
- The New York Times: Gheorghe Dinică a refuzat să ridice în slăvi regimul comunist, aşa cum au făcut alţi artişti din România
- Un stâlp de electricitate a fost lăsat în mijlocul şoselei de centură a Iaşiului - VEZI VIDEO
- Portarul naţionalei Germaniei a lăsat o scrisoare de adio înainte să se sinucidă
- Un parlamentar elveţian propune ca lupii din Elveţia să fie "expulzaţi" în România
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Publicitatea înşelătoare şi ofertele false vor fi amendate cu până la 100.000 de lei
Astazi, ora 13:55Amenzile pentru practicile incorecte ale comercianţilor, cum ar fi publicitatea înşelătoare sau ofertele false, s-ar putea dubla. Iniţiativa legislativă care măreşte considerabil amenzile pentru astfel de practici a trecut...
- Vaticanul încorporează extratereştrii în planul divin
- NEWS ALERT: Societatea civilă face demersuri pentru suspendarea referendumului
- Ministerul Sănătăţii va continua vaccinarea împotriva cancerului de col uterin
- Starea de epidemie a fost declarată în Serbia din cauza noii gripe
- Maşina lui Mihai Stoichiţă a fost furată marţi noapte din faţa unui hotel din Constanţa
- CAMPANIE PE NET: Oprescu şi Iliescu se duelează în "Războiul Stelelor". VEZI IMAGINI
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,5009 USD
| 1 EUR | 4,2961 RON |
| 1 USD | 2,8623 RON |
| 1 GBP | 4,7822 RON |
| 1 CHF | 2,8427 RON |
| 100 HUF | 1,5822 RON |
| 100 JPY | 3,1756 RON |
| 1 BGN | 2,1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed