Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

13 imobile RA-APPS vor fi scoase la licitaţie

Guvernul a aprobat vânzarea prin licitaţie publică a primelor imobile neînchiriate ale RA-APPS. Decizia de vânzare a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al Regiei. De asemenea, vor fi scoate la licitaţie şi imobilele administrate de cele două sucursale din Cluj şi din Suceava ale RA-APPS care vor fi desfiinţate.

În şedinţa din 6 august vor fi aprobate preţurile de pornire pentru licitaţie, iar anunţurile de vânzare vor fi publicate peste 30 de zile. Secretarul general al Guvernului a precizat că la prima licitaţie trebuie să participe minimum trei ofertanţi. Guvernul a precizat că nu vor mai fi acceptate decât garanţii de participare în numerar sau bani cash viraţi în bancă.

În şedinţa de joi, guvernul a anunţat că directorul economic şi şeful Biroului Paşapoarte din RA-APPS au fost demişi din funcţie pentru că au încheiat contracte de achiziţie de produse electronice la preţuri de zece ori mai mari faţă de cele de pe piaţă.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro