Ambele invitate ale lui Robert Turcescu din prima emisiune 100% a anului 2008, Daciana Sârbu şi Lia Olguţa Vasilescu, au fost de părere că femeile din România sunt discriminate.

Cele două invitate au recunoscut că li s-a întâmplat să fie trimise "la cratiţă" de-a lungul activităţii de politician.

Cerem respect, cel puţin egal cu al bărbaţilor, a spus Daciana Sârbu, care a menţionat că în România salariile femeilor sunt mai mici decât cele primite de bărbaţi.

România e o ţară în care îşi fac loc şi femeile, şi asta din ce în ce mai mult, este de părere Lia Vasilescu. "Eu conduc o comisie parlamentară, cea pentru învăţământ, cea mai mare comisie parlamentară. Nu a fost uşor să preiau conducerea acesteia, la sfârşitul anului trecut am fost pe punctul de a fi agresată pentru că mi-am permis unui ministru să-mi răspundă la întrebări. Cred că am devenit şi noi mai bărbătoase", a continuat Vasilescu.

"La Parlamentul European lucrurile stau cu totul altfel. Femeile sunt respectate, pentru că cei care nu o fac sunt blamaţi şi chiar arătaţi cu degetul.", a spus Daciana Sârbu, proaspăt europarlamentar.

Daciana Sârbu a mărturisit că a cedat tentaţiei de a se folosi de presa mondenă pentru notorietate, însă a realizat că acest lucru nu are consistenţă.

În plan personal, Lia Olguţa Vasilescu îşi doreşte un copil şi asta se va întâmpla curând, a mărturisit aceasta la început de an. În plan profesional, Lia Vasilescu spune că s-ar împăca foarte bine cu funcţia de premier şi că, după părerea ei, ar fi un premier mai bun decât Călin Popescu Tăriceanu.

"Având în vedere situaţia din România, dacă această ţară este condusă de bărbaţi, înseamnă că o conduc prost", a concluzionat Daciana Sârbu.

VEZI EMISIUNEA 100% din 1 ianuarie