1 ianuarie este data de la care se majorează pensiile şi alocaţiile pentru copii. De asemenea, va creşte cuantumul ajutoarelor pentru încălzire, dar şi salariul minim pe economie.
După ce de la 1 noiembrie au beneficiat de majorarea punctului de pensie cu 30%, pensionarii mai primesc o majorare. De astăzi, punctul de pensie creşte cu 7,5%, adică de la 541 de lei la 581,3 lei.
Ministerul Muncii a decis ca de la 1 ianuarie soţii supravieţuitori care au ajuns la pensie să primească o sumă suplimentară. Pensionarii din sistemul public, care au pensii de până la 364 lei, vor primi o pensie de supravieţuitor de supravieţuitor de 90 lei, iar pensionarii care au lucrat la C.A.P şi au pensii mai mici de 140 lei vor primi în plus 35 de lei.
Şi alocaţiile de stat pentru copii sunt majorate. Fiecare copil va primi de la 1 ianuarie o alocaţie de 32 de lei, cu 7 lei mai mult decât au primit în luna decembrie.
Guvernanţii au decis să majoreze şi ajutoarele pentru încălzire. Românii care au venituri mai mici de 615 lei vor beneficia, din 2008, de ajutor de încălzire. Guvernul a decis ca limita veniturilor până la care se acordă acest ajutor să se majoreze de la 500 de lei, cât a fost în 2007, la 615 lei.
Începând din acest an şi salariul minim pe economie va fi mai mare. După mai multe runde de negocieri, sindicatele, patronatele şi reprezentanţii Executivului au decis ca începând de astăzi salariul minim să crească de la 390 la 500 de lei. Dacă economia va permite, de la 1 iulie 2008, salariul minim pe economie va fi de 540 de lei.
Se majorează pensiile şi alocaţiile pentru copii
Marti, 01 Ianuarie 2008 11:40
| Vot: |
0
|
199 vizualizari, 0 comentarii, 0 voturi
Taguri: educaţie, majorare salarii, pensii, profesori, salariu,
Taguri: educaţie, majorare salarii, pensii, profesori, salariu,
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Salariile profesorilor se majorează
Vineri, 28 Septembrie 2007 11:14 - Parlamentarii au decis majorarea salariilor profesorilor, în 2008
Miercuri, 19 Decembrie 2007 12:30 - Vosganian: Creşterile salariale din 2008 vor fi moderate
Luni, 24 Decembrie 2007 23:22 - Punctul de pensie se majorează cu 7,4% din ianuarie
Joi, 27 Decembrie 2007 14:44 - Majorări la alocaţii, ajutoare şi pensii, de la anul
Vineri, 28 Decembrie 2007 10:38 - Traian Băsescu va media o întâlnire între Guvern şi sindicate, pe tema bugetului
Vineri, 28 Decembrie 2007 14:05
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Revista presei internaţionale de business, joi, 24 iulie
Astazi, ora 09:41Angela Merkel are mari rezerve faţă de ritmul de creştere economică al Germaniei, Statele Unite, Rusia, Danemarca, Norvegia şi Canada intră în cursa pentru controlul resurselor minerale din Antarctica, Banca Angliei ar putea...
Paul Prodan: BNR se teme de o supraîncălzire a economiei
Astazi, ora 09:36BNR actionează concertat cu Banca Centrală Europeană şi cu celelalte bănci centrale ale ţărilor din Uniunea Europeană, este opinia fostului preşedinte BCR, Nicolae Danilă care anticipează că vor urma si alte măsuri...
Bill Gates şi Michael Bloomberg sprijină financiar lupta anti-fumat
Astazi, ora 09:32După ce a renunţat la conducerea Microsoft, Bill Gates s-a dedicat activităţilor sociale şi mai ales celor umanitare. Iar una dintre cele mai importante acţiuni este lupta împotriva fumatului. Împreună cu primarul New...
Cele mai CITITE din Economie
- Panourile solare pot aduce economii de până la 80% (1106)
- Operatorii alternativi de telefonie fixă vor reduce tarifele din toamnă cu până la 25% (936)
- Sahara ar putea furniza energie pentru întreaga Europă (894)
- Sub 1% din fondurile europene sunt în situaţii de fraudă (389)
- Tinerii români, printre cei mai optimişti din Europa Centrală şi de Est (314)
Cele mai VOTATE din Economie
- Rompetrol reduce, de joi, preţul carburanţilor cu 5 bani pe litru (3,88/5)
- Guvernul propune un salariu minim de 540 de lei, începând cu 1 octombrie (0,12/5)
Cele mai COMENTATE din Economie
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Traian Băsescu în şedinţă cu uşile închise la CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie
- Tribunalul Bucureşti discută azi contestaţia procurorilor la decizia de eliberarea condiţionată a lui Nuţu Cămătaru
- PC şi chiriaşii din casele naţionalizate pichetează Palatul Cotroceni
- Un astronaut de pe Apollo 14 susţine că extratereştrii i-au contactat pe oameni în mai multe rânduri, însă guvernele au ascuns acest lucru
- Italienii plătesc un euro pentru a vedea moartea în direct. VEZI VIDEO!
- Hidrologii au emis o avertizare cod roşu pentru patru localitaţi din Cluj
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Tenis: Federer, eliminat în turul 2 la Mastersul de la Toronto
Astazi, ora 11:27Dominaţia lui Federer asupra tenisului mondial pare că se apropie de final. După ce a fost învins de Nadal în finala de la Wimbledon, elveţianul a fost eliminat în turul secund al Mastersului de la Toronto, de francezul Gilles...
- Furtună în Iaşi
- Uraganul Dolly a devenit furtună tropicală
- Furtună în Iaşi
- O baterie de rachete sol-aer amplasată lângă Stadionul Olimpic de la Beijing, obiectiv turistic
- Cuba refuză să dea explicaţii în legătură cu bombardierele strategice ruse
- Revista presei internaţionale de business, joi, 24 iulie
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 24.07 | 25.07 |
| Timişoara | 23 °C | 28 °C |
| Arad | 23 °C | 24 °C |
| Bacău | 22 °C | 26 °C |
| Braşov | 23 °C | 24 °C |
| Cluj Napoca | 23 °C | 29 °C |
| Constanţa | 26 °C | 26 °C |
| Europa | 24.07 | |
| Atena | 30 °C | |
| Berlin | 25 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 24 °C | |
| Madrid | 34 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 28 °C | |
| Paris | 28 °C | |
| Roma | 26 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5842 RON |
| 1 USD | 2,2783 RON |
| 1 GBP | 4,5453 RON |
| 1 CHF | 2,201 RON |
| 100 HUF | 1,5379 RON |
| 100 JPY | 2,114 RON |
| 1 BGN | 1,8326 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia






