Preşedintele Traian Băsescu va întârzia promulgarea bugetului pe 2008 cel puţin până la data de 3 ianuarie, când va media o întâlnire între Guvern şi reprezentanţii principalelor confederaţii sindicale. Aceasta este decizia luată astăzi, în urma unei întâlniri pe care şeful statului a avut-o la Palatul Cotroceni cu liderii a patru confederaţii sindicale.
Liderul sindicatului Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat că participanţii i-au vorbit preşedintelui despre problemele pe care le ridică Legea bugetului de stat.
Cele mai importante vizează pensiile şi sistemul de şomaj. În ceea ce priveşte pensiile, sindicaliştii sunt îngrijoraţi de susţinerea financiară pe termen lung a majorărilor promise.
Traian Băsescu va media o întâlnire între Guvern şi sindicate, pe tema bugetului
Vineri, 28 Decembrie 2007 14:05
Ultimul update: 28 Decembrie 2007 14:05
Ultimul update: 28 Decembrie 2007 14:05
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Întreaga Grecie va fi paralizată de o grevă de 24 de ore
Joi, 02 Aprilie 2009 06:09 - Legea bugetului de stat pentru 2008 a fost publicată în Monitorul Oficial
Marti, 01 Ianuarie 2008 16:34 - Preşedintele Traian Băsescu a promulgat bugetul pe 2008
Luni, 31 Decembrie 2007 13:31 - Restanţele politice ale anului care se încheie
Vineri, 28 Decembrie 2007 10:32 - Legea bugetului pe 2008 a fost votată de Parlament
Joi, 20 Decembrie 2007 11:19
Comentariile cititorilor
8. C.DUMITRU
Miercuri, 02 Ianuarie 2008 08:42
| Raspunde la comentariu
7. nelu
Duminica, 30 Decembrie 2007 21:41
6. florinseg
Duminica, 30 Decembrie 2007 14:09
5. Dan
Sambata, 29 Decembrie 2007 13:35
4. Mia
Sambata, 29 Decembrie 2007 11:35
3. Marin
Sambata, 29 Decembrie 2007 07:12
2. Ra
Vineri, 28 Decembrie 2007 20:39
1. Vlad.
Vineri, 28 Decembrie 2007 17:43
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
33 de şefi din MAI au în total averi de peste 18 milioane de euro, potrivit Gardianul
Astazi, ora 05:2918 milioane şi jumătate de euro. Acesta este echivalentul averilor declarate de 33 de şefi din Ministerul Administraţiei şi Internelor, scriu jurnaliştii de la Gardianul. Împreună, ei au 35 de apartamente, 17 case de locuit,...
Zi importantă în scandalul Ridzi
Astazi, ora 05:21Zi de foc în scandalul Ridzi! Democrat-liberalii trebuie să decidă dacă o mai sprijină sau nu pe ministrul Tineretului, Monica Iacob Ridzi. Subiectul va încinge atmosfera şi în şedinţa Coaliţiei, dar şi în comisia...
C. Guşă: Emil Boc habar nu are de economie. În jurul lui nu veţi găsi oameni calificaţi din punct de vedere economic
Duminica, 05 Iulie 2009 23:12"Nimeni n-a fost preocupat să pregătească economia României şi pentru criză aşa cum se cuvine, să producă şi pentru criză, să trăim şi în criză, pentru că suntem la un pas de colaps", a spus, la Realitatea TV, Cozmin...
Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse
Duminica, 05 Iulie 2009 21:49Traian Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din prima jumătate a anului 2009, a scris duminică ziarul rusesc online Pravda, atribuindu-i succesul obţinut la CIJ în disputa cu Ucraina sau implicarea în evenimentele...
Ridzi: Comisia de anchetă din Parlament s-a transformat într-un circ, într-un show politic
Duminica, 05 Iulie 2009 20:43Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a declarat în cadrul unei emisiuni de televiziune, că este dezamăgită de modul în care se desfăşoară ancheta sa în Parlament şi spune că totul s-a transformat în circ.
Cele mai CITITE din Politică
- Băsescu: Spune-le stăpânilor tăi de la Antena 3 că eu sunt Traian Băsescu şi nu fac trafic de influenţă (4587)
- Ion Cristoiu: Traian Băsescu este tot mai singur şi mai hăituit (4044)
- Tolontan: Ridzi şi-a plătit imaginea cu banii Ministerului Tineretului (2851)
- Boc: N-a fost niciun telefon de la preşedinte în legătură cu Monica Iacob-Ridzi (1998)
- Emil Boc: Avem nevoie să se mişte lopata în ţara asta (1918)
Cele mai VOTATE din Politică
- Gheorghe Pogea şi Gheorghe Ştefan "Pinalti" au schimbat conducerea PD-L Vaslui (3,76/5)
- Marko Bela: PSD şi PD-L nu au reuşit nici până în prezent să se închege într-o Coaliţie (3,72/5)
- Boc: N-a fost niciun telefon de la preşedinte în legătură cu Monica Iacob-Ridzi (3,72/5)
- Tolontan: Ridzi şi-a plătit imaginea cu banii Ministerului Tineretului (2,96/5)
- Emil Boc: Avem nevoie să se mişte lopata în ţara asta (2,96/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Băsescu: Spune-le stăpânilor tăi de la Antena 3 că eu sunt Traian Băsescu şi nu fac trafic de influenţă (221)
- Boc: N-a fost niciun telefon de la preşedinte în legătură cu Monica Iacob-Ridzi (166)
- Ion Cristoiu: Traian Băsescu este tot mai singur şi mai hăituit (166)
- Tolontan: Ridzi şi-a plătit imaginea cu banii Ministerului Tineretului (107)
- Emil Boc: Avem nevoie să se mişte lopata în ţara asta (100)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
C. Guşă: Emil Boc habar nu are de economie. În jurul lui nu veţi găsi oameni calificaţi din punct de vedere economic
Duminica, 05 Iulie 2009 23:12"Nimeni n-a fost preocupat să pregătească economia României şi pentru criză aşa cum se cuvine, să producă şi pentru criză, să trăim şi în criză, pentru că suntem la un pas de colaps", a spus, la Realitatea TV, Cozmin...
- Ridzi: Comisia de anchetă din Parlament s-a transformat într-un circ, într-un show politic
- Rezultatele examenului de Bacalaureat au fost afişate duminică. VEZI AICI CE NOTE AI LUAT!
- 11 hipermarketuri din Capitală au fost amendate în urma controalelor făcute de ANSVSA - VEZI AICI LISTA
- Ultima tranşă de uraniu din România a fost evacuată. Doi jurnalişti americani au participat la operaţiune - VEZI GALERIA FOTO
- Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse
- Traian Băsescu a refuzat să bea ţuică la o serbare câmpenească
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
"Garsonieră cu grădină", primul proiect gândit după "Prima Casă"
Astazi, ora 07:25Dezvoltatorul imobiliar South Pacific, deţinut în proporţie de 50% de fondul american Warburg Pincus, lansează în acest an un proiect-pilot, ce va cuprinde 80 de garsoniere cu grădină, pe sistemul caselor înşiruite, la un preţ...
- Fourmont: Dacia creşte cu 15% în Europa, unde piaţa scade tot cu atât
- Pariul cu francul elveţian, necâştigător pentru împrumutaţi
- Topul celor mai luxoase hoteluri din lume
- Criza schimbă profilul clientului de Ferrari
- Madonna i-a adus un omagiu lui Michael Jackson - VEZI VIDEO
- Doi studenţi din Coasta de Fildeş au ajuns la spital după ce au fost bătuţi de cinci bărbaţi
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 05.07 | 06.07 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 28 °C | 27 °C |
| Bacău | 24 °C | 27 °C |
| Braşov | 26 °C | 30 °C |
| Cluj Napoca | 26 °C | 29 °C |
| Constanţa | 28 °C | 27 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,3998 USD
| 1 EUR | 4,2036 RON |
| 1 USD | 3,0031 RON |
| 1 GBP | 4,9093 RON |
| 1 CHF | 2,7573 RON |
| 100 HUF | 1,5482 RON |
| 100 JPY | 3,1313 RON |
| 1 BGN | 2,1493 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
