Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului spre reexaminare legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, acuzând faptul că ea îi dezavantajează pe muncitorii români necalificaţi, în procesul de angajare.
Preşedintele arată că din lege este eliminat cuvântul "calificat", astfel că pot fi aduşi lucrători necalificaţi din state terţe, în regim de detaşare, aspect care nu mai asigură dreptul lucrătorilor români de a avea întâietate la angajare şi micşorează şansele de ocupare pentru lucrătorii români şi din state ale U.E. Mai mult, sumele plătite de angajator pentru lucrătorii străini detaşaţi sunt mai mici cu aproximativ 29,5%, reprezentând contribuţiile asigurărilor sociale, şomaj, contribuţii ce se plătesc doar pentru cei încadraţi în muncă, nu şi pentru cei care au statutul de detaşaţi.
Preşedintele menţionează că "se prevăd o serie de documente ce trebuie anexate la cererea de obţinere a autorizaţiei de muncă fără ca să se specifice necesitatea prezentării de acte de studii şi de acte care atestă pregătirea profesională în afara sistemului de învăţământ, corespunzător unei anumite ocupaţii, şi nu în mod cumulativ, aşa cum rezultă în prezent, indiferent de situaţie.
În cererea de reexaminare se mai arată că legea nu ţine cont de acordurile bilaterale cu privire la diplome pentru care se cer supralegalizări şi în aceste situaţii , motiv pentru care ar trebui o precizare pe acest aspect.
Sursa: NewsIn
Băsescu a retrimis Parlamentului legea privind încadrarea în muncă a străinilor
Joi, 27 Decembrie 2007 19:29
Ultimul update: 27 Decembrie 2007 19:29
Ultimul update: 27 Decembrie 2007 19:29
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Pe aceeasi tema
- Restanţele politice ale anului care se încheie
Vineri, 28 Decembrie 2007 10:32 - Băsescu intenţionează să condamne, în Parlament, pactul Ribbentrop-Molotov
Sambata, 22 Decembrie 2007 09:01 - Băsescu: Sub mandatul meu, România nu va recunoaşte independenţa Kosovo
Sambata, 15 Decembrie 2007 08:25
Comentariile cititorilor
3. Doru Muncitoru
Vineri, 28 Decembrie 2007 19:19
| Raspunde la comentariu
2. george din constanta
Joi, 27 Decembrie 2007 20:50
1. george din constanta
Joi, 27 Decembrie 2007 20:50
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Legea de organizare a Guvernului va fi discutată, astăzi, în Senat
Astazi, ora 08:46Senatorii votează, astăzi, modificarea Legii de organizare a Guvernului. Această modificare permite guvernului interimar să vină cu proiectul de buget în Parlament. Ieri, deputaţii au votat pentru modificarea Legii de organizare a...
Astăzi se împlinesc 14 ani de la dispariţia liderului ţărănist, Corneliu Coposu
Astazi, ora 08:23O viaţă zbuciumată şi o carieră politică de excepţie. Sunt reperele esenţiale care l-au definit pe liderul ţărănist Corneliu Coposu, de la a cărui dispariţie se împlinesc astăzi 14 ani.
Membrii Comisiei de Apărare s-au certat pe raportul în cazul Băbeni, la audierea lui Purcărea
Marti, 10 Noiembrie 2009 23:16Audierea lui Cornel Purcărea în Comisia de Apărare s-a defăşurat într-o atmosferă tensionată, cu replici tăioase între membrii comisiei, rostite pe un ton ridicat, care puteau fi auzite de dincolo de uşă de jurnaliştii care...
Comisia de Apărare solicită aprobarea preşedintelui Traian Băsescu privind audierea lui Degeratu
Marti, 10 Noiembrie 2009 22:34Comisia de Apărare din Camera Deputaţilor va trimite, astăzi, o adresă preşedintelui Traian Băsescu pentru a-i solicita aprobarea audierii consilierului prezidenţial Constantin Degeratu, după ce generalul le-a transmis că are...
Antonescu: În faţa preşedintelui care l-a desemnat prim-ministru pe Negoiţă, noi nu avem ce să facem
Marti, 10 Noiembrie 2009 22:27Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, referitor la modificarea legii de organizare a Guvernului şi a faptului că s-a dat undă verde pentru Bugetul pe 2010, că "este un pas care fusese anunţat deja încă de la reunirea...
Cele mai CITITE din Politică
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor! (9045)
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte, mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară (8477)
- "Curentul" îi acuză pe Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac de şantaj la adresa şefului ANI (7514)
- INSOMAR: Geoană - 32%, Băsescu - 31%, Antonescu - 18% (6974)
- CAMPANIE PE NET: Traian Băsescu i-a parodiat electoral pe Badea, Gâdea şi Stan - VEZI VIDEO (5728)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Politică
- Actele normative privind restructurarea agenţiilor vor fi aprobate de Guvern săptămâna viitoare (3.92/5)
- Băsescu, despre sesizarea PNL către CSM: Antonescu are o problemă de cunoaştere a instituţiilor (3.84/5)
- Boc va cere Senatului să permită Guvernului demis să aprobe încă două legi, una este cea a pensiilor (3.8/5)
- Antonescu: În faţa preşedintelui care l-a desemnat prim-ministru pe Negoiţă, noi nu avem ce să facem (3.72/5)
- Răspunsul CSM la solicitarea lui Antonescu: Vom sesiza CCR doar atunci când vom aprecia că există un conflict juridic (3.56/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte, mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară (451)
- INSOMAR: Geoană - 32%, Băsescu - 31%, Antonescu - 18% (413)
- Crin Antonescu reclamă la CSM un conflict între Preşedinţie şi Parlament, pe tema învestirii Guvernului (394)
- Traian Băsescu: Românii vor trăi extraordinar de bine în 15-20 de ani (261)
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor! (239)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Gigi Becali, la Realitatea FM: Băsescu este un golan de ultimă speţă
Astazi, ora 09:24A povestit cum s-a îmbogăţit de pe urma oilor, a recunoscut că-l simpatiza pe Traian Băsescu pe vremea când erau parteneri de şpriţ, dar n-a pierdut ocazia să-l atace, dur, pe preşedintele "distrugător de neam". Băsescu este...
- CAMPANIE PE NET: Traian Băsescu i-a parodiat electoral pe Badea, Gâdea şi Stan - VEZI VIDEO
- Două persoane au fost ucise în urma unui nou atac armat din SUA
- Un stâlp de electricitate a fost lăsat în mijlocul şoselei de centură a Iaşiului - VEZI VIDEO
- Documente clasificate din dosarele lui Hayssam, copiate pentru Palatul Cotroceni înaintea răpirii din Irak
- S-a sfârşit pandemia de gripă nouă din Ucraina, cel puţin de dragul alegerilor!
- Legea de organizare a Guvernului va fi discutată, astăzi, în Senat
- Mai multe localităţi din trei judeţe au fost inundate marţi noapte
- SUA: O femeie care a căzut pe şinele de metrou a fost salvată în ultima clipă - IMAGINI ŞOCANTE
- Maestrul Gheorghe Dinică a încetat marţi din viaţă
- Traian Băsescu: Românii vor trăi extraordinar de bine în 15-20 de ani
- INSOMAR: Geoană - 32%, Băsescu - 31%, Antonescu - 18%
- Macovei: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Peste 800 de noi cazuri de viroză respiratorie au fost înregistrate în Braşov săptămâna trecută
Astazi, ora 10:36Direcţia de Sănătate Publică Braşov a anunţat că, din cauza schimbărilor bruşte de temperatură, în săptămâna 2-8 noiembie a fost înregistrat un număr record de viroze la Braşov, peste 800 de noi cazuri. Numărul...
- Emma Thompson a deschis o expoziţie inspirată din viaţa unei tinere din Rep. Moldova vândută ca sclavă - FOTO
- Naşul Hi5 la Bucureşti: "Am 400 de prieteni pe Hi5 şi vreo 200 pe Facebook"
- The New York Times: Gheorghe Dinică a refuzat să ridice în slăvi regimul comunist, aşa cum au făcut alţi artişti din România
- Bilanţul deceselor provocate de gripa porcină în Turcia a ajuns la 36
- Unul dintre suporterii Stelei: Bodyguardul lui Becali, Fane Dediu, a scos un pistol şi a tras două focuri pe geam
- Gigi Becali, la Realitatea FM: Băsescu este un golan de ultimă speţă
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.5009 USD
| 1 EUR | 4.2961 RON |
| 1 USD | 2.8623 RON |
| 1 GBP | 4.7822 RON |
| 1 CHF | 2.8427 RON |
| 100 HUF | 1.5822 RON |
| 100 JPY | 3.1756 RON |
| 1 BGN | 2.1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed