Starea de sănătate a lui Fidel Castro se îmbunătăţeşte pe zi ce trece, susţine fratele său. Raul Castro a făcut această afirmaţie în cadrul unui discurs la Santiago de Cuba. El a ţinut să adauge însă că nu se ştie dacă Fidel Castro va mai reveni vreodată pe scena politică din Cuba, deşi se numără printre candidaţii la alegerile parlamentare de pe pe 20 ianuarie.
"Gândirea lui este puternică, are o minte sănătoasă, este în deplinătatea facultăţilor mintale. Şi da, este adevărat, are câteva probleme de natură fizică din cauza bolii. Face exerciţii de două ori pe zi, timp de aproape două ore şi starea lui s-a îmbunătăţit vizibil. Cum am mai spus, nu-l deranjăm pentru orice amănunt, dar îl consultăm de fiecare dată când vine vorba de o chestiune importantă", a povestit Raul Castro.
Raul Castro este preşedintele interimar al Cubei, după ce în urmă cu 16 luni, Fidel i-a predat puterea din cauza problemelor de sănătate. De atunci, apariţiile lui Fidel Castro au devenit extrem de rare, zvonurile spunând chiar că ar fi murit. El apare însă pe listele pentru alegerile legislative de pe 20 ianuarie. Noul Parlament este aşteptat să aleagă membrii Consiliului ţării şi preşedintele acestuia.
Fratele lui Fidel Castro a dat asigurări că acesta este sănătos
Marti, 25 Decembrie 2007 09:37
Ultimul update: 25 Decembrie 2007 09:37
Ultimul update: 25 Decembrie 2007 09:37
| Vot: |
0
|
210 vizualizari, 0 comentarii, 0 voturi
Taguri: Cuba, El Lider Maximo, Fidel Castro, Putere, Raul Castro,
Taguri: Cuba, El Lider Maximo, Fidel Castro, Putere, Raul Castro,
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Fidel Castro spune, pentru prima dată, că ar putea muri în curând
Sambata, 24 Ianuarie 2009 14:17 - Fidel Castro va lua curând o decizie cu privire la viitorul său politic
Duminica, 17 Februarie 2008 08:07 - Cubanezii au astăzi alegeri legislative
Duminica, 20 Ianuarie 2008 12:32 - Lula da Silva afirmă că Fidel Castro îşi poate relua activitatea politică
Miercuri, 16 Ianuarie 2008 08:44
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Cota de popularitate a socialiştilor bulgari este în cădere liberă
Astazi, ora 11:03Aproape 7 milioane de bulgari sunt aşteptaţi mâine la vot pentru a-şi alege viitorul parlament. Potrivit sondajelor, majoritatea doresc plecarea de la putere a Partidului Socialist al premierului Serghei Stanişev, în ciuda...
Coreea de Nord a lansat astăzi trei rachete cu rază scurtă de acţiune
Astazi, ora 09:42Tensiunile politice dau iar în clocot în Extremul Orient. Coreea de Nord a testat în această dimineaţă trei rachete balistice cu rază scurtă de acţiune, a anunţat agenţia sud-coreeană de ştiri Yonhap.
Sarah Palin, guvernatorul statului Alaska, şi-a dat demisia
Astazi, ora 06:39Demisie surpriză. Guvernatorul statului Alaska, Sarah Palin a anunţat că va părăsi postul şi că nu va mai candida pentru un nou mandat. Ea a declarat că face acest gest spre binele statului Alaska şi al familiei sale....
Doi copii au murit asfixiaţi în urma unui incendiu în sudul Londrei
Astazi, ora 00:20Doi copii şi-au pierdut viaţa într-un incendiu declanşat într-un bloc turn din sudul Londrei.
Ţările din UE au decis să convoace ambasadorii iranieni
Vineri, 03 Iulie 2009 17:20Ţările din UE au decis vineri să convoace ambasadorii sau însărcinaţii cu afaceri iranieni, pentru a protesta faţă de menţinerea în arest a unor angajaţi locali ai ambasadei britanice din Teheran, a anunţat un diplomat europea.
Cele mai CITITE din Externe
- O fetiţă din SUA a fost ucisă de animalul de companie, un piton (2292)
- Un avion a aterizat de urgenţă după ce un pasager s-a dezbrăcat complet (1254)
- Avionul Air France prăbuşit în Atlantic nu a fost distrus în zbor (1170)
- Phenianul a lansat două rachete cu rază scurtă de acţiune joi dimineaţă (1098)
- O bombă a explodat vineri dimineaţă într-un cartier din Atena (653)
Cele mai VOTATE din Externe
- O bombă a explodat vineri dimineaţă într-un cartier din Atena (3.96/5)
- Popularitatea lui Barack Obama este la cote ridicate în Rusia (0.16/5)
- Ziua Independenţei a fost serbată joi la Ambasada SUA din Bucureşti (0.12/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Phenianul a lansat două rachete cu rază scurtă de acţiune joi dimineaţă (8)
- Ministrul portughez al Economiei şi-a dat demisia după ce şi-a pus coarne (4)
- Popularitatea lui Barack Obama este la cote ridicate în Rusia (2)
- Ziua Independenţei a fost serbată joi la Ambasada SUA din Bucureşti (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Tezele unice ar putea fi desfiinţate, iar structura Bacalaureatului va fi modificată
Astazi, ora 12:08Ministrul Educaţiei vrea să schimbe examenul de admitere în liceu, dar şi Bacalaureatul. De asemenea, este posibil ca şi tezele cu subiect unic să fie desfiinţate de la toamnă. Propunerile Ecaterinei Andronescu vor fi supuse unei...
- O fetiţă a murit după ce un dulap dintr-o bancă a căzut pe ea
- Emil Boc: Avem nevoie să se mişte lopata în ţara asta
- Metrorex a schimbat denumirile a opt staţii din cele 49 aflate în exploatare. Vezi aici noile nume
- Monica Iacob Ridzi a fost comparată de colegele de partid cu Maria Magdalena
- Primele concluzii ale anchetei privind accidentul de la Clinceni vor fi aflate într-o săptămână
- Radu Mazăre: Şcoala de samba adusă de mine din Brazilia mă costă 350.000 de euro
- Coreea de Nord a lansat astăzi trei rachete cu rază scurtă de acţiune
- Un sucevean a fost condamnat la moarte în China, pentru trafic de droguri
- Filmarea de la ultima repetiţie îl arată pe Michael Jackson plin de viaţă şi fericit. VEZI VIDEO
- Momente amuzante din viaţa lui Michael Jackson, la Funny pe NET 19
- REALITATEA.NET Magazin: Fortul 13 de la Jilava, unde a fost judecat şi închis Ion Antonescu, este acum o ruină
- Sport pe NET - Ruxandra Dragomir: Îmi doresc ca tenisul să devină accesibil tuturor
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Procesul lui Ovidiu Tender, suspendat pentru soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate
- Emil Boc: Avem nevoie să se mişte lopata în ţara asta
- Zeci de mii de înregistrări cu vedete, uitate din anii '60 şi '70 au fost descoperite în buncărul din Londra al generalului Eisenhower
- Boc: N-a fost niciun telefon de la preşedinte în legătură cu Monica Iacob-Ridzi
- Cancerul este legat de evoluţia speciei umane, potrivit unor cercetători israelieni
- A crescut numărul prostitutelor românce din Italia
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 04.07 | 05.07 |
| Timişoara | 31 °C | 29 °C |
| Arad | 30 °C | 29 °C |
| Bacău | 29 °C | 27 °C |
| Braşov | 27 °C | 30 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 30 °C |
| Constanţa | 29 °C | 28 °C |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia

















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
