Ludovic Orban a avut, joi seara, o a doua discuţie cu premierul, referitoare la demisie. Potrivit cotidianelor Gândul şi Evenimentul Zilei, Călin Popescu Tăriceanu i-ar fi cerut din nou lui Orban să demisioneze, dar acesta din urmă ar fi refuzat categoric.
Jurnaliştii de la Gândul susţin că la întâlnire au participat şi alţi vicepreşedinţi ai PNL, precum şi secretarul general, Dan Motreanu. Premierul i-ar fi spus ministrului că imaginea sa politică ar avea de câştigat dacă demisionează, pentru că ar obţine simpatie populară, pozând în victimă.
Orban ar fi susţinut că este nevinovat şi că, până la proba contrarie, nu vrea să renunţe la portofoliul de la Transporturi.
Din Evenimentul Zilei aflăm că, mai mult, ministrul i-a cerut lui Tăriceanu să-l demită el, dacă aşa crede de cuviinţă.
Premierul ar fi prins între două tabere, mai scrie presa. Apropiaţii săi şi consilierii l-ar fi sfătuit să îi ceară lui Orban demisia, în timp ce Crin Antonescu, Puiu Haşotti şi Norica Nicolai îl susţin pe colegul lor de la Transporturi.
Ministrul Ludovic Orban refuză să demisioneze
Sambata, 22 Decembrie 2007 11:05
Ultimul update: 22 Decembrie 2007 11:05
Ultimul update: 22 Decembrie 2007 11:05
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Ludovic Orban a fost găsit nevinovat în cazul accidentului din decembrie
Luni, 04 Februarie 2008 15:43 - Ludovic Orban s-a întâlnit cu procurorii care instrumentează dosarul accidentului său
Miercuri, 30 Ianuarie 2008 21:04 - Orban susţine că nu consumase alcool înainte de producerea accidentului
Vineri, 21 Decembrie 2007 11:05 - Tatăl presupusei victime a accidentului lui Orban a fost audiat a doua oară la Parchetul General
Vineri, 21 Decembrie 2007 09:46 - Ludovic Orban susţine că a fost filat în timpul accidentului
Vineri, 21 Decembrie 2007 06:35 - Presa internaţională scrie despre cazul Orban
Joi, 20 Decembrie 2007 08:13 - Imagini de la accidentul provocat de ministrul Orban
Miercuri, 19 Decembrie 2007 14:05
Comentariile cititorilor
54. gelu
Joi, 27 Decembrie 2007 09:11
| Raspunde la comentariu
53. Gherman Mirel
Miercuri, 26 Decembrie 2007 15:59
52. Lazar
Miercuri, 26 Decembrie 2007 15:47
51. george din constanta
Miercuri, 26 Decembrie 2007 14:33
50. Anonim
Miercuri, 26 Decembrie 2007 07:10
49. maria georgescu
Marti, 25 Decembrie 2007 13:38
48. Carmen
Marti, 25 Decembrie 2007 13:34
47. minerva Roman
Marti, 25 Decembrie 2007 13:30
46. minerva Roman
Marti, 25 Decembrie 2007 13:27
45. Victor
Marti, 25 Decembrie 2007 12:47
44. IT Serbanescu
Marti, 25 Decembrie 2007 11:32
43. f.lix
Luni, 24 Decembrie 2007 15:45
42. mitran paul-constantin
Luni, 24 Decembrie 2007 15:03
41. profu de la St. Gheorghiu
Luni, 24 Decembrie 2007 13:10
40. Anonim
Luni, 24 Decembrie 2007 13:04
39. Ionescu Mircea,pensionar
Luni, 24 Decembrie 2007 12:58
38. FANTASTIC
Luni, 24 Decembrie 2007 12:34
37. Vali
Luni, 24 Decembrie 2007 08:33
36. kamaradu
Luni, 24 Decembrie 2007 02:53
35. Ravel.
Duminica, 23 Decembrie 2007 23:44
34. Petru Roman
Duminica, 23 Decembrie 2007 22:12
33. Bogdan
Duminica, 23 Decembrie 2007 19:07
32. Se spune pa...
Duminica, 23 Decembrie 2007 19:06
31. mircea
Duminica, 23 Decembrie 2007 18:19
30. robert
Duminica, 23 Decembrie 2007 17:38
29. george din constanta
Duminica, 23 Decembrie 2007 16:36
28. Arthur
Duminica, 23 Decembrie 2007 12:37
27. papaleech
Duminica, 23 Decembrie 2007 12:06
26. gheorghe
Duminica, 23 Decembrie 2007 12:04
25. Maria
Duminica, 23 Decembrie 2007 09:27
24. jerfe si ofrande
Sambata, 22 Decembrie 2007 21:11
23. Viorel Vidraşcu.
Sambata, 22 Decembrie 2007 21:00
22. Ion Ardelean
Sambata, 22 Decembrie 2007 20:58
21. Marius
Sambata, 22 Decembrie 2007 19:51
20. Anonim
Sambata, 22 Decembrie 2007 19:38
19. MZ
Sambata, 22 Decembrie 2007 19:28
18. george saizescu
Sambata, 22 Decembrie 2007 18:34
17. NumeV.Onciu,Iasi
Sambata, 22 Decembrie 2007 17:50
16. Anonim
Sambata, 22 Decembrie 2007 16:50
15. \\\\\\ \\\\\\ \\\\\\ \\\\\
Sambata, 22 Decembrie 2007 16:40
14. GABI SALAGEAN
Sambata, 22 Decembrie 2007 16:16
13. GABI SALAGEAN
Sambata, 22 Decembrie 2007 16:12
12. Ady
Sambata, 22 Decembrie 2007 16:10
11. Anton
Sambata, 22 Decembrie 2007 15:51
10. Lazar
Sambata, 22 Decembrie 2007 15:50
9. Catalin
Sambata, 22 Decembrie 2007 14:41
8. Mumu
Sambata, 22 Decembrie 2007 14:36
7. Anonim
Sambata, 22 Decembrie 2007 14:22
6. PUIU DE CHIABUR
Sambata, 22 Decembrie 2007 14:21
5. Niculae pensionar
Sambata, 22 Decembrie 2007 12:58
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Negoiţă este sceptic că vreunul dintre miniştrii cabinetului său va fi audiat de comisiile legislative
Astazi, ora 07:01Sunt sceptic că vreun ministru de pe lista mea va fi audiat în comisiile parlamentare. Este declaraţia făcută luni seară la postul de televiziune B1 TV de către premierul desemnat, Liviu Negoiţă.
Ziarele vorbesc despre cabinetul indigo al lui Negoiţă
Astazi, ora 06:36Tras la indigo după modelul Croitoru. Asta scriu ziarele de astăzi despre Guvernul Negoiţă, după ce au analizat lista miniştrilor propuşi ieri de noul prim-ministru desemnat.
Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat luni, dar este în concediu
Luni, 09 Noiembrie 2009 23:34Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a declarat la B1 TV că a trimis tuturor partidelor rugămintea de a se întâlni vineri la ora 16.00. Au venit: Varujan Pambuccian, reprezentantuli minorităţilor,Gabriel Oprea, reprezentantul...
Iliescu: Ceea ce a declarat pe aeroport Traian Băsescu este o ticăloşie
Luni, 09 Noiembrie 2009 22:14Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a acuzat discursul lui Traian Băsescu, ţinut înainte de plecarea la Berlin, considerând că declaraţia preşedintelui, este "o ticăloşie" la adresa celor ca şi-au asumat "riscuri şi...
Antonescu despre Cabinetul Negoiţă: Noi nu dorim nici să jucăm în această farsă, nici s-o întreţinem
Luni, 09 Noiembrie 2009 21:09"Asistăm la prelungirea unei farse aşa-zisul guvern Negoiţă, un fel de Croitoru II sau Boc III fără Emil Boc nici nu merită comentat din punctul meu de vedere. Noi nu dorim să jucăm în această farsă, nici să o întreţinem,...
Cele mai CITITE din Politică
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici (30636)
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă (23335)
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate (11655)
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor! (7682)
- Sindromul de "pupat-condurul": Un primar PD-L a şters noroiul de pe pantalonii lui Băsescu, în plin miting electoral (7118)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Politică
- Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat luni, dar este în concediu (3.92/5)
- Geoană îl vrea pe Adrian Severin ministru de Externe al UE (3.88/5)
- Geoană l-a desemnat pe Meleşcanu să conducă Senatul trei zile, cât timp el va fi în concediu (3.8/5)
- Antonescu despre Cabinetul Negoiţă: Noi nu dorim nici să jucăm în această farsă, nici s-o întreţinem (3.6/5)
- Crin Antonescu: Procentele atribuite lui Geoană în sondaje sunt umflate (3.56/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici (1412)
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate (1084)
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă (884)
- Băsescu: Dacă mogulii nu renunţă să mai rupă din România, vor avea scandal şi în următorul meu mandat (608)
- Băsescu: Nu mi-a plăcut, dar mai vreau o dată (553)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- NEWS ALERT: DN1 este blocat pe un sens, din cauza ciocnirii a două tiruri
- Ziarele vorbesc despre cabinetul indigo al lui Negoiţă
- Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat luni, dar este în concediu
- Iliescu: Ceea ce a declarat pe aeroport Traian Băsescu este o ticăloşie
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor!
- Gheorghe Dinică a fost operat de colecist
- Amnistie fiscală! Toate firmele pot cere amânarea datoriilor la Finanţe
- În plină campanie, Vanghelie dă profesorilor din sectorul 5 tichete cadou în valoare de 350 de lei
- Pogea: Bugetarii vor avea concediu forţat doar opt zile. Cum comentaţi?
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie!
- Chestionar REALITATEA.NET: Cum ar trebui să arate Prima Doamnă?
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost!
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- 1.000 de colaboratori ai poliţiei secrete comuniste din Cehia au fost dezvăluiţi pe Internet
- Persoanele cu handicap şi asistenţii personali din Bistriţa Năsăud nu au mai primit bani de trei luni
- Un incendiu din capitala administrativă a Kazahstanului a ucis 16 persoane
- Unele comune din Mureş vor rămâne fără agenţi de poliţie din cauza concediului fără plată
- Gripa nouă a băgat spaima în conducerile şcolilor din ţară
- Flăcări la motorul unui avion românesc care venea în ţară de la Roma
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4995 USD
| 1 EUR | 4.2968 RON |
| 1 USD | 2.8655 RON |
| 1 GBP | 4.82 RON |
| 1 CHF | 2.8449 RON |
| 100 HUF | 1.5733 RON |
| 100 JPY | 3.1875 RON |
| 1 BGN | 2.197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed