Preşedintele de onorare al PSD, Ion Iliescu îşi doreşte pentru 2008 "limpezire în partid" şi speră ca "formaţiunea să-şi regăsească suflul", în timp ce liderul social democrat, Mircea Geoană vrea să petreacă Sărbătorile din 2008 la Palatul Victoria.
Ion Iliescu a declarat, luni, la serbarea pomului de Crăciun organizată de PSD, că speră ca 2008 să aducă "limpezire în partid" deoarece anul care vine este unul greu. "Îmi doresc limpezire în partid. Urmează un an politic foarte greu şi partidul trebuie să tragă nişte concluzii din confruntările politice ale acestui an şi să se pregătească cu forţă, cu mai multă combativitate, cu angajament politic, să ridice suflul organizaţiilor locale şi activului de bază al partidului", a spus Ion Iliescu. El a susţinut că partidul are nevoie de o analiză serioasă la Consiliul Naţional din ianuarie."Partidul trebuie să recapete suflul şi eu sper că va fi aşa",a încheiat Iliescu.
La rândul său, preşedintele PSD, Mircea Geoană, prezent şi el la serbarea pomului de Crăciun, a făcut aluzie la mai vechea sa dorinţă de a deveni premier."Pentru partid îmi doresc ceea ce ne propunem întotdeauna: anul viitor să facem două petreceri - una la Kiseleff şi una la Palatul Victoria", a spus Mircea Geoană. El a mai afirmat că pentru sfârşitul anului 2009 şi-ar dori chiar mai mult, respectiva ca, pe lângă petrecerea de la partid şi cea de la Guvern, să petreacă şi la Palatul Cotroceni. "În 2009, ne propunem să facem trei petreceri, una la Kiseleff, una la Palatul Victoria şi una la Cotroceni", a afirmat Geoană.
Geoană a mai spus că şi-ar dori de la Moş Crăciun peste 30%, dar nici mai multe nu l-ar deranja "Dacă or fi 40%, nu ne supărăm", a glumit liderul PSD.
Sursă: NewsIn
PSD şi-a făcut bilanţuI- Iliescu vrea limpezirea apelor în PSD, Geoană se visează premier în 2008
Joi, 20 Decembrie 2007 17:59
Ultimul update: 20 Decembrie 2007 17:59
Ultimul update: 20 Decembrie 2007 17:59
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- M. Geoană: PSD va rămâne fidel politicii de stânga
Miercuri, 09 Ianuarie 2008 13:19
Comentariile cititorilor
2. Groza Mircea
Joi, 20 Decembrie 2007 23:03
| Raspunde la comentariu
1. un alegator PNL
Joi, 20 Decembrie 2007 19:05


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Năstase: Demolarea zidurilor Parlamentului - un subiect penibil lansat de "sufragetele" lui Băsescu
Astazi, ora 19:00Adrian Năstase scrie pe blogul personal că demolarea zidurilor Parlamentului este un subiect penibil lansat de "sufragetele" lui Traian Basescu şi "o fumigenă" aruncată doar în scop electoral şi de imagine.
Băsescu: Spune-le şefilor tăi de la Antena 3 că eu sunt Traian Băsescu şi nu fac trafic de influenţă
Astazi, ora 17:15"Eu nu fac trafic de influenţă", a declarat, astăzi, Traian Băsescu, întrebat de un jurnalist de la Antena 3 dacă a discutat cu Emil Boc despre menţinerea în funcţie a Monicăi Iacob Ridzi.
Cristian Preda: Ar fi un gest util dacă Boc o împinge la demisie pe Ridzi, însă nu ar fi şi drept
Astazi, ora 17:05Europarlamentarul PD-L Cristian Preda scrie pe blogul său că scandalul în care este implicată Monica Iacob Ridzi îl afectează cel mai mult pe Emil Boc, el susţinând că ar fi un gest util, însă nu şi drept, dacă premierul ar...
Boc: Voi demite din Guvern orice demnitar împotriva căruia se începe urmărirea penală
Astazi, ora 13:30Premierul Emil Boc a declarat astăzi că va demite din Guvern orice ministru, fie el de la PD-L sau de la PSD, dacă procurorii cer începerea urmăririi penale împotriva acestuia.
Ion Cristoiu: Traian Băsescu este tot mai singur şi mai hăituit
Astazi, ora 00:14Traian Băsescu este tot mai singur şi mai hăituit, dar dacă îşi revine voi fi primul care dă în el. Declaraţia îi aparţine jurnalistului Ion Cristoiu, prezent în emisiunea 100% a lui Robert Turcescu. Gazetarul a răspuns...
Cele mai CITITE din Politică
- Ion Cristoiu: Traian Băsescu este tot mai singur şi mai hăituit (3483)
- Tolontan: Ridzi şi-a plătit imaginea cu banii Ministerului Tineretului (2703)
- Băsescu: Spune-le şefilor tăi de la Antena 3 că eu sunt Traian Băsescu şi nu fac trafic de influenţă (2166)
- Boc: N-a fost niciun telefon de la preşedinte în legătură cu Monica Iacob-Ridzi (1881)
- Emil Boc: Avem nevoie să se mişte lopata în ţara asta (1818)
Cele mai VOTATE din Politică
- Gheorghe Pogea şi Gheorghe Ştefan "Pinalti" au schimbat conducerea PD-L Vaslui (3,76/5)
- Boc: N-a fost niciun telefon de la preşedinte în legătură cu Monica Iacob-Ridzi (3,72/5)
- Marko Bela: PSD şi PD-L nu au reuşit nici până în prezent să se închege într-o Coaliţie (3,64/5)
- Tolontan: Ridzi şi-a plătit imaginea cu banii Ministerului Tineretului (2,96/5)
- Emil Boc: Avem nevoie să se mişte lopata în ţara asta (2,96/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Boc: N-a fost niciun telefon de la preşedinte în legătură cu Monica Iacob-Ridzi (165)
- Ion Cristoiu: Traian Băsescu este tot mai singur şi mai hăituit (144)
- Tolontan: Ridzi şi-a plătit imaginea cu banii Ministerului Tineretului (104)
- Emil Boc: Avem nevoie să se mişte lopata în ţara asta (96)
- Marko Bela: Mesajul candidatului UDMR la prezidenţiale nu se va adresa doar maghiarilor, dar va fi mesajul unui maghiar (72)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Rezultatele examenului de Bacalaureat au fost afişate astăzi. VEZI AICI CE NOTE AI LUAT!
Astazi, ora 09:37Afişarea rezultatelor din prima sesiune a examenului de Bacalaureat s-a făcut astăzi, până la ora 16:00. Tot astăzi, pe segmentul orar 16:00 - 20:00, au putut fi depuse contestaţiile. Soluţionarea acestora este prevăzută în...
- Ultima tranşă de uraniu din România a fost evacuată. Doi jurnalişti americani au participat la operaţiune - VEZI GALERIA FOTO
- Traian Băsescu a refuzat să bea ţuică la o serbare câmpenească
- "Dau bine, nea Gogule?" - Câţiva muncitori au spart o conductă de apă, după care au spălat putina
- Ea este iubita secretă a lui Michael Jackson
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
- Michael Jackson ar putea concerta în 2010 într-un turneu mondial
- Grila de salarizare ar putea suferi modificări, susţine ministrul Marian Sârbu
- Un bărbat care vâna ilegal într-o pădure din Olt a fost împuşcat
- Ion Cristoiu: Traian Băsescu este tot mai singur şi mai hăituit
- Pacepa a fugit din ţară pentru că Ceauşescu l-a obligat să obţină un element pentru fabricarea bombei atomice, spune L. Hossu Longin
- Prietenul lui Harry Potter s-a îmbolnăvit de gripă porcină
- New Zealand Air şi-a dezbrăcat stewardesele pentru a atrage atenţia pasagerilor asupra instrucţiunilor de zbor - VEZI VIDEO
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Cristian Chivu: "Dacă Alibec a fost remarcat de Inter, poate ajunge un mare fotbalist"
Astazi, ora 19:17Căpitanul echipei naţionale, Cristian Chivu, s-a declarat convins astăzi, la Iaşi, că Denis Alibec, transferat la Internazionale Milano, poate ajunge un mare fotbalist, de vreme ce formaţia italiană a ţinut să-l achiziţioneze.
- Năstase: Demolarea zidurilor Parlamentului - un subiect penibil lansat de "sufragetele" lui Băsescu
- O rusoaică de 17 ani, cu probleme psihice, a răpit bebeluşul unor români, în centrul Bolognei
- Poliţia Comunitară din Iaşi a ieşit la "furat" de pepeni
- Volei - CVM Tomis Constanţa l-a transferat pe brazilianul Renato Pareira Fereira
- Univ. Craiova - Gângioveanu trimis la echipa a doua pentru că a lipsit ca să-şi dea BAC-ul
- Baloteşti, patria hoţilor, în care cămătarii fac legea
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 05.07 | 06.07 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 28 °C | 27 °C |
| Bacău | 24 °C | 27 °C |
| Braşov | 26 °C | 30 °C |
| Cluj Napoca | 26 °C | 29 °C |
| Constanţa | 28 °C | 27 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,3998 USD
| 1 EUR | 4,2036 RON |
| 1 USD | 3,0031 RON |
| 1 GBP | 4,9093 RON |
| 1 CHF | 2,7573 RON |
| 100 HUF | 1,5482 RON |
| 100 JPY | 3,1313 RON |
| 1 BGN | 2,1493 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
