Conducerea Senatului a decis să ceară DNA documentele pe baza cărora această instituţie a solicitat preşedintelui Traian Băsescu începerea urmăriri penale în cazul ministrului Muncii, Paul Păcuraru.

Luni, Comisia Juridică a luat în considerare scrisoarea ministrului în care acesta cerea ca Senatul să analizeze activitatea sa şi să decidă dacă se impune urmărirea penală.

Membrii Comisiei au ajuns la concluzia că fără documentele de la DNA nu se pot pronunţa. Păcuraru susţine că, atâta timp cât este şi ministru şi parlamentar, nu este suficient avizul preşedintelui Băsescu în privinţa începerii urmăriri penale. Ministrul Muncii crede că ultimul cuvânt ar trebui să revină Senatului.