O persoană a murit, iar două au fost rănite într-un incendiu izbucnit miercuri dimineaţă, într-un apartament din Galaţi. Echipele de la ISU Galaţi au intervenit şi au reuşit să stingă incendiului în mai puţin de o oră.

O femeie aflată în apartament nu a mai putut fi salvată. Doi bărbaţi răniţi au fost transportaţi de urgenţă la spital: unul dintre ei cu arsuri de gradul 4 pe mâini şi pe faţă, iar celălalt este intoxicat şi se află în comă. A patra persoană care se afla în apartament este audiată de poliţişti.

Pompierii şi poliţiştii criminalişti încearcă să afle care sunt cauzele accidentului, izbucnit la etajul patru al imobilului. În acest moment, ei au înaintat două ipoteze: fie a fost vorba de o ţigară nestinsă, fie focul a fost pus intenţionat. Din primele cercetări se pare că incendiul a izbucnit pe holul apartamentului, ceea ce i-a determinat pe anchetatori să ia în calcul şi ipoteza că focul a fost pus intenţionat.

Din declaraţiile vecinilor, în apartamentul respectiv - marţi noapte - a avut loc o petrecere, care a degenerat într-un adevărat scandal.