Preşedintele Traian Băsescu a împlinit miercuri trei ani de când se află la cârma ţării. Pe 12 decembrie 2004, Băsescu câştiga - în al doilea tur de scrutin - alegerile prezidenţiale. De atunci, preşedintele-jucător, cum îi place să se autonumească, a provocat conflicte, s-a luat la trântă cu politicienii, dar a câştigat simpatia românilor, prin desele apariţii în public şi prin discursul simplu.
Dincolo de toate, Băsescu este primul preşedinte care a dat peste cap imaginea politicianului scorţos şi a demonstrat că este un personaj atipic pe scena politică românească, începându-şi mandatul printre oameni, lucru care i-a adus popularitate.
Traian Băsescu nu se bucură însă de aceeaşi popularitate printre politicieni. A pornit la drum cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, dar legătura s-a rupt la scurt timp. De atunci, războiul palatelor a devenit subiectul preferat al presei. Tăios, cinic, virulent, Băsescu nu a ezitat să se ia la harţă cu adversarii politici.
Nu a iertat nici presa. Supărat pe câte un jurnalist, l-a numit ori "găozar", ori "ţigancă împuţită".
Sensibilitatea sa a devenit însă proverbială, mai ales când vine vorba de aliaţii politici.
Traian Băsescu a fost primul preşedinte suspendat al României. Parlamentarii au votat suspendarea sa, dar - la referendum - românii l-au adus din nou la Cotroceni.
A punctat şi în timpul crizei jurnaliştilor răpiţi în Irak, iar eliberarea lor a fost o victorie şi pentru preşedinte.
Băsescu este un preşedinte activ. În timpul lucrărilor la Podul Mărăcineni, a mers să vadă cum merge treaba timp de o săptămână, în fiecare zi. Pe Valea Oltului, principalul punct de atracţie nu au fost însă lucrările, ci fesul prezidenţial.
A avut probleme de sănătate, dar nu a stat departe de plăcerile vieţii.
Băsescu a împlinit trei ani de când e la conducerea ţării
Miercuri, 12 Decembrie 2007 08:43
Ultimul update: 12 Decembrie 2007 08:43
Ultimul update: 12 Decembrie 2007 08:43
| Vot: |
0
|
607 vizualizari, 8 comentarii, 0 voturi
Taguri: Băsescu, mandat Băsescu, mandat prezidenţial, preşedinte-jucător, trei ani de mandat,
Taguri: Băsescu, mandat Băsescu, mandat prezidenţial, preşedinte-jucător, trei ani de mandat,
| Video (1) | Foto (1) |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Aboneaza-te la tag-urile:Comentariile cititorilor
8. DAN
Joi, 13 Decembrie 2007 12:41
| Raspunde la comentariu
7. Adrian, 56 de ani.
Joi, 13 Decembrie 2007 09:29
6. Gabi şi Codin.
Joi, 13 Decembrie 2007 09:04
5. toma
Joi, 13 Decembrie 2007 06:57
4. bau bau
Joi, 13 Decembrie 2007 01:25
3. ION
Miercuri, 12 Decembrie 2007 20:05
2. Anonim
Miercuri, 12 Decembrie 2007 16:57
1. Raskolnikov
Miercuri, 12 Decembrie 2007 16:37
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
NEWS ALERT: Crin Antonescu reclamă la CSM un conflict între Preşedinţie şi Parlament, pe tema învestirii Guvernului
Astazi, ora 10:52Preşedintele PNL, Crin Antonescu, cere CSM să facă demersuri la Curtea Constituţională pentru medierea relaţiei dintre preşedinte şi Parlament în legătură cu existenţa unui conflict juridic, de natură constituţională,...
Deputaţii votează astăzi modificare Legii privind funcţionarea Guvernul. Cabinetul Boc va putea veni în Parlament cu un proiect de buget
Astazi, ora 10:44Deputaţii se pregătesc să dea undă verde guvernului condus de Emil Boc să vină în Parlament cu un proiect de buget. Plenul Camerei Deputaţilor dă astăzi votul final pentru modificarea legii privind funcţionarea Guvernului....
M. Geoană: Severin are şanse să devină Înalt Reprezentant al UE pe probleme externe
Astazi, ora 08:47Adrian Severin are şanse mari să obţină a treia funcţie ca importanţă în Uniunea Europeană, crede Mircea Geoană. Preşedintele socialiştilor europeni, Martin Schulz, spune că şansele lui Severin depind în mare măsură de...
Negoiţă este sceptic că vreunul dintre miniştrii cabinetului său va fi audiat de comisiile legislative
Astazi, ora 07:01Sunt sceptic că vreun ministru de pe lista mea va fi audiat în comisiile parlamentare. Este declaraţia făcută luni seară la postul de televiziune B1 TV de către premierul desemnat, Liviu Negoiţă.
Cele mai CITITE din Politică
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor! (8391)
- I. Iliescu: Ce a declarat Traian Băsescu pe aeroport este o ticăloşie (8112)
- Ioan Ghişe (PNL): Nu vreau anticipate, am credit de plătit la bancă (5939)
- PD-L s-a aliat cu jumătate de PNŢCD (5355)
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte, mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară (4673)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Politică
- Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat luni, dar este în concediu (3.92/5)
- Geoană l-a desemnat pe Meleşcanu să conducă Senatul trei zile, cât timp el va fi în concediu (3.8/5)
- Antonescu despre Cabinetul Negoiţă: Noi nu dorim nici să jucăm în această farsă, nici s-o întreţinem (3.6/5)
- PSD se spală pe mâini de Bercea Mondialu (3.48/5)
- Golănaşul expirat Sorin Oprescu se străduieşte să convingă cu glume de autobază cu conotaţii sexuale şi ton de zeflemea, spun psihologii (2.8/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- I. Iliescu: Ce a declarat Traian Băsescu pe aeroport este o ticăloşie (333)
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte, mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară (228)
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor! (217)
- Ioan Ghişe (PNL): Nu vreau anticipate, am credit de plătit la bancă (196)
- PD-L s-a aliat cu jumătate de PNŢCD (142)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
NEWS ALERT: Crin Antonescu reclamă la CSM un conflict între Preşedinţie şi Parlament, pe tema învestirii Guvernului
Astazi, ora 10:52Preşedintele PNL, Crin Antonescu, cere CSM să facă demersuri la Curtea Constituţională pentru medierea relaţiei dintre preşedinte şi Parlament în legătură cu existenţa unui conflict juridic, de natură constituţională,...
- Patru licee din Capitală au cursurile suspendate, după depistarea mai multor cazuri de gripă porcină
- Dau sutana pe ochiul dracului: Preoţii sunt dispuşi să politizeze slujba religioasă
- Deputaţii votează astăzi modificare Legii privind funcţionarea Guvernul. Cabinetul Boc va putea veni în Parlament cu un proiect de buget
- Flăcări la motorul unui avion românesc care venea în ţară de la Roma
- O benzinărie din Mediaş, judeţul Sibiu, a fost jefuită în această dimineaţă
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte, mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară
- DN1 a fost blocat pe un sens, din cauza ciocnirii a două tiruri
- Ziarele vorbesc despre cabinetul indigo al lui Negoiţă
- I. Iliescu: Ce a declarat Traian Băsescu pe aeroport este o ticăloşie
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie!
- Chestionar REALITATEA.NET: Cum ar trebui să arate Prima Doamnă?
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Patru licee din Capitală au cursurile suspendate, după depistarea mai multor cazuri de gripă porcină
- Comuniştii moldoveni boicotează alegerea preşedintelui
- Streinu-Cercel: Vaccinul pe care îl importă România este sigur, chiar dacă Polonia l-a refuzat
- BBC: "Amintiri din Epoca de Aur" evocă nostalgia românilor mai în vârstă
- VIDEO / Gol marcat în secunda doi a meciului Al Hilal - Al Shoalah
- NEWS ALERT: Crin Antonescu reclamă la CSM un conflict între Preşedinţie şi Parlament, pe tema învestirii Guvernului
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4995 USD
| 1 EUR | 4.2968 RON |
| 1 USD | 2.8655 RON |
| 1 GBP | 4.82 RON |
| 1 CHF | 2.8449 RON |
| 100 HUF | 1.5733 RON |
| 100 JPY | 3.1875 RON |
| 1 BGN | 2.197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Feed