Pentru prima dată în ultimii 47 de ani, mortalitatea infantilă a scăzut în 2006, în întreaga lume, sub 10 milioane. Este una dintre concluziile Raportului Progresul pentru Copii, redactat de UNICEF.
Raportul de monitorizare menţionează că s-au înregistrat progrese în situaţia copiilor din întreaga lume, dar că acestea nu sunt suficiente.
Raportul Progresul pentru Copii redactat de UNICEF analizează acţiunile întreprinse în patru domenii prioritare: sănătate, educaţie, combaterea HIV-SIDA şi protecţia împotriva exploatării şi a abuzurilor.
Documentul menţionează că este pentru prima dată de la începerea monitorizării, în 1960, când numărul de decese infantile a scăzut sub 10 milioane, ceea ce înseamnă o reducere cu 60% a mortalităţii infantile faţă de acum 47 de ani. Cu toate acestea, multe ţări, în special cele din Asia de Sud şi din Africa Sub Sahariană, au o rată ridicată a mortalităţii infantile.
Raportul menţionează progrese şi în operaţiunile de vaccinare şi imunizare împotriva bolilor contagioase. Starea de sănătate este legată şi de sursele de apă potabilă: în 2006, 125 de milioane de copii sub cinci ani nu au avut acces la apă potabilă.
În ceea ce priveşte educaţia, pe plan global, numărul copiilor analfabeţi a scăzut de la 115 milioane la 93 de milioane, în ultimii 5 ani. UNICEF monitorizează situaţia din 150 de state şi contribuie financiar la programe de asistenţă pentru copii.
Raport UNICEF: Numărul deceselor infantile a scăzut sub 10 milioane pentru prima dată în 47 de ani
Marti, 11 Decembrie 2007 13:02
Ultimul update: 11 Decembrie 2007 13:02
Ultimul update: 11 Decembrie 2007 13:02
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Raport ONU: Aproape o treime din populaţia Pământului nu are acces la toalete
Vineri, 18 Iulie 2008 09:46 - Mii de oameni din întreaga lume mor anual de leucemie
Vineri, 04 Iulie 2008 11:55 - Beckham a vizitat Sierra Leone ca ambasador UNICEF
Miercuri, 23 Ianuarie 2008 08:35
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Riscul de cancer cutanat a crescut cu 10% din cauza radiaţiilor de tip C
Duminica, 05 Iulie 2009 13:05Specialiştii spun că, din cauza subţierii stratului de ozon, radiaţiile ultraviolete de tip C sunt tot mai periculoase.
Ministerul Sănătăţii va cheltui peste 410.000 euro pentru managementul implementării Prescripţiei Electronice
Duminica, 05 Iulie 2009 12:36Ministerul Sănătăţii va cheltui peste 410.000 de euro pentru o echipă de cel puţin cinci experţi care să ofere servicii de consultanţă privind managementul proiectului de implementare a Sistemului Naţional de Prescripţie...
Boc: Executivul intenţionează să ia măsuri ca preţul medicamentelor să se bazeze "pe cele mai mici preţuri din UE"
Duminica, 05 Iulie 2009 11:15Premierul Emil Boc a declarat, la ceremonia de absolvire de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, că Executivul intenţionează să ia măsuri ca preţul medicamentelor să se bazeze "pe cele mai mici preţuri din UE" şi...
Cancerul este legat de evoluţia speciei umane, potrivit unor cercetători israelieni
Sambata, 04 Iulie 2009 13:16Mutaţiile genelor care odată au contribuit la supravieţuirea speciei umane au ca efect, în prezent, apariţia unor boli precum cancerul, potrivit cercetătorilor israelieni de la Universitatea Ben Gurion, informează presa britanică...
Nou-născutul din Vaslui suspectat de intoxicaţie cu nitriţi a murit din cauza unei pneumonii
Vineri, 03 Iulie 2009 16:12Un bebeluş în vârstă de trei luni, din localitatea vasluiană Căzăneşti, a murit vineri din cauza unei pneumonii interstiţiale acute, potrivit necropsiei, cu toate că medicii care au constatat decesul au suspicionat o...
Cele mai CITITE din Sănătate
- Un copil a murit în condiţii suspecte, luni, într-un centru medical privat din Capitală (5819)
- Pacienţii consultaţi la camera de gardă, care nu reprezintă urgenţe, trebuie să plătească 20 lei. Cum comentaţi? (3522)
- Ministerul Sănătăţii va introduce un pachet general de servicii medicale (1786)
- Cancerul este legat de evoluţia speciei umane, potrivit unor cercetători israelieni (1395)
- Cadrele medicale de la cabinetele şcolare riscă să rămână pe drumuri (1251)
Cele mai VOTATE din Sănătate
- Guvernul a decis înfiinţarea Registrului naţional al donatorilor voluntari de celule stem (3,8/5)
- Vegetarienii sunt mai puţin expuşi riscului de a se îmbolnăvi de cancer (3,72/5)
- Cadrele medicale de la cabinetele şcolare riscă să rămână pe drumuri (3,64/5)
- Riscul de cancer cutanat a crescut cu 10% din cauza radiaţiilor de tip C (3,6/5)
- Colegiul Medicilor s-a autosesizat în cazul copilului de trei ani care a murit la o clinică privată (3,56/5)
Cele mai COMENTATE din Sănătate
- Pacienţii consultaţi la camera de gardă, care nu reprezintă urgenţe, trebuie să plătească 20 lei. Cum comentaţi? (210)
- Un copil a murit în condiţii suspecte, luni, într-un centru medical privat din Capitală (67)
- Ministerul Sănătăţii va introduce un pachet general de servicii medicale (20)
- Cadrele medicale de la cabinetele şcolare riscă să rămână pe drumuri (16)
- Spitalele din România vor fi verificate de CNAS şi de comisii ale Ministerului Sănătăţii (15)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
C. Guşă: Emil Boc habar nu are de economie. În jurul lui nu veţi găsi oameni calificaţi din punct de vedere economic
Duminica, 05 Iulie 2009 23:12"Nimeni n-a fost preocupat să pregătească economia României şi pentru criză aşa cum se cuvine, să producă şi pentru criză, să trăim şi în criză, pentru că suntem la un pas de colaps", a spus, la Realitatea TV, Cozmin...
- Ridzi: Comisia de anchetă din Parlament s-a transformat într-un circ, într-un show politic
- Rezultatele examenului de Bacalaureat au fost afişate duminică. VEZI AICI CE NOTE AI LUAT!
- 11 hipermarketuri din Capitală au fost amendate în urma controalelor făcute de ANSVSA - VEZI AICI LISTA
- Ultima tranşă de uraniu din România a fost evacuată. Doi jurnalişti americani au participat la operaţiune - VEZI GALERIA FOTO
- Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse
- Traian Băsescu a refuzat să bea ţuică la o serbare câmpenească
- "Dau bine, nea Gogule?" - Câţiva muncitori au spart o conductă de apă, după care au spălat putina
- Ea a fost iubita secretă a lui Michael Jackson
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
- Michael Jackson ar putea concerta în 2010 într-un turneu mondial
- Grila de salarizare ar putea suferi modificări, susţine ministrul Marian Sârbu
- Un bărbat care vâna ilegal într-o pădure din Olt a fost împuşcat
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Pariul cu francul elveţian, necâştigător pentru împrumutaţi
Astazi, ora 07:17În România, unul din opt credite pentru locuinţe a fost acordat în franci elveţieni, în timp ce în Polonia sau Ungaria raportul este de unu la trei. Împrumuturile în franci elveţieni (CHF), inventate ca instrument de promovare...
- Topul celor mai luxoase hoteluri din lume
- Criza schimbă profilul clientului de Ferrari
- Madonna i-a adus un omagiu lui Michael Jackson - VEZI VIDEO
- Doi studenţi din Coasta de Fildeş au ajuns la spital după ce au fost bătuţi de cinci bărbaţi
- Manifestrări violente în Honduras, împotriva noului preşedinte - VEZI VIDEO
- Vasluienii au sărbătorit ziua comunei Ştefan cel Mare
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 05.07 | 06.07 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 28 °C | 27 °C |
| Bacău | 24 °C | 27 °C |
| Braşov | 26 °C | 30 °C |
| Cluj Napoca | 26 °C | 29 °C |
| Constanţa | 28 °C | 27 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,3998 USD
| 1 EUR | 4,2036 RON |
| 1 USD | 3,0031 RON |
| 1 GBP | 4,9093 RON |
| 1 CHF | 2,7573 RON |
| 100 HUF | 1,5482 RON |
| 100 JPY | 3,1313 RON |
| 1 BGN | 2,1493 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia

















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
