Agenţia americană de Informaţii, CIA, a recunoscut că a distrus cel puţin două casete cu interogatorii ale unor suspecţi de terorism. Potrivit CIA, înregistrările au fost şterse pentru protejarea agenţilor care s-au ocupat de interogatorii.

Casetele au fost înregistrate în 2002 şi sterse acum doi ani, la începutul scandalului legat de închisorile secrete ale CIA. Într-o circulară, directorul agenţiei, Michael Hayden, a precizat că agenţii CIA ar fi putut deveni ţintele teroriştilor din Al-Qaida, în cazul unor scurgeri de informaţii. Explicaţia oficială este, însă, contrazisă de publicaţia "New York Times" care susţine că imaginile au fost distruse pentru că surprindeau metodele dure de interogatoriu ale CIA. Mai multe organizaţii internaţionale au acuzat CIA că foloseşte tortura, însă agenţia a negat.