Echipa naţională a României va evolua în Grupa C la Campionatul European din 2008, alături de primele reprezentative din Olanda, Italia şi Franţa, în urma tragerii la soţi.
Olanda: România a evoluat împotriva echipei supranumite "Portocala mecanică" şi în preliminariile Campionatului European din 2008, reuşind să obţină patru puncte din cele două întâlniri, iar Olanda a terminat pe locul secund în Grupa G a preliminariilor.
Echipa este antrenată de fosta glorie a naţionalei, Marco van Basten, iar primul meci oficial din istoria sa a avut loc la 30 aprilie 1905, câştigat cu 4-1 în faţa Belgiei. Naţionala olandeză a evoluat în două finale ale CM, în 1974 şi 1978, şi a câştigat ediţia din 1988 a Campionatului European.
Italia: Naţionala este pregătită de Roberto Donadoni, iar cel mai selecţionat jucător este Paolo Maldini, care are 126 de selecţii, fiind şi căpitanul primei reprezentative, în timp ce Luigi Riva este golgheterul, cu 36 de goluri înscrise. Prima partidă oficială din istoria echipei a avut loc la 15 mai 1910, când a câştigat cu 6-2 meciul cu Franţa.
Prima reprezentativă a Italiei a câştigat de patru ori titlul de campioană mondială, în 1934, 1938, 1982 şi 2006, dar şi o ediţie a Campionatului European, în 1968.
Franţa: Echipa este antrenată de Raymond Domenech, iar România o va întâlni şi în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2010, care va avea loc în Africa de Sud. Actualul preşedintele al UEFA, Michel Platini, este unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti din istoria naţionalei Franţei, alături de jucători precum Thierry Henry, Zinedine Zidane, David Trezeguet, Jean-Pierre Papin, Didier Deschamps sau Eric Cantona.
Cel mai selecţionat jucător este Lilian Thuram, cu 136 de selecţii, iar golgheterul echipei este Thierry Henry, cu 44 de goluri marcate pentru prima reprezentativă. Primul meci internaţional susţinut de naţionala franceză a avut loc la 1 mai 1904, la Bruxelles, partidă terminată la egalitate cu Belgia, scor 3-3.
Echipa naţională a Franţei a cucerit Campionatul Mondial de fotbal din 1998 şi ediţiile din 1984 şi 2000 ale Campionatului European.
Turneul final al Campionatului European din Austria şi Elveţia va avea loc între 7-29 iunie 2008.
Sursa: NewsIn
EURO 2008: Prezentarea adversarelor României
Duminica, 02 Decembrie 2007 17:17
Ultimul update: 2 Decembrie 2007 17:17
Ultimul update: 2 Decembrie 2007 17:17
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Selecţionerul Italiei, Donadoni, a pus un om să studieze naţionala României
Sambata, 01 Martie 2008 12:42 - Mircea Sandu: FRF a vrut contract pe patru ani cu Piţurcă, dar cu obiectiv clar pentru 2010
Miercuri, 13 Februarie 2008 19:11 - Rezultatele adversarelor României la EURO 2008, în partidele amicale de ieri - VIDEO
Miercuri, 06 Februarie 2008 23:56 - Italienii şi-au prezentat oficial tricourile cu care vor juca la EURO 2008
Miercuri, 06 Februarie 2008 16:13 - FRF a stabilit trei meciuri amicale pentru naţionala României, înainte de EURO 2008
Marti, 29 Ianuarie 2008 16:05 - EURO 2008: Doar 55 la sută din biletele alocate FRF vor ajunge la suporterii români
Miercuri, 23 Ianuarie 2008 15:01 - Răzvan Raţ: Este prea mult să visăm la titlul european
Sambata, 29 Decembrie 2007 12:01 - Niciun român pe lista arbitrilor care vor oficia la EURO 2008
Miercuri, 19 Decembrie 2007 18:55 - Naţionala României va fi cazată la un hotel din St. Gall, pe perioada EURO 2008 - Galerie foto
Marti, 18 Decembrie 2007 19:21 - Dragomir, despre grupa de la EURO 2008: Cine trece de această grupă ajunge în semifinale
Marti, 18 Decembrie 2007 14:35
Comentariile cititorilor


|
Cele mai CITITE din Sport
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie! (3929)
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost! (3855)
- Robert Enke, portarul naţionalei de fotbal a Germaniei, s-a sinucis (2559)
- Anna Semenovici a topit gheaţa, iar acum încinge microfonul. VEZI GALERIE FOTO! (2184)
- Bătaie cruntă la fotbal feminin. VEZI VIDEO! (2105)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Sport
- Cornel Buta, primul fotbalist din Liga I diagnosticat cu gripă porcină (3.84/5)
- EXCLUSIV / Suporteri stelişti evacuaţi de pe stadionul lui Fener, la ordinul lui Argăseală (3.8/5)
- Robert Enke, portarul naţionalei de fotbal a Germaniei, s-a sinucis (3.76/5)
- Echipa de copii de la Burton dă lecţii de snowboard oamenilor mari (3.72/5)
- VIDEO / Tatăl lui John Terry, căpitanul lui Chelsea şi al Angliei, suprins în timp ce intermedia o vânzare de cocaină! (3.64/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost! (14)
- EXCLUSIV / Suporteri stelişti evacuaţi de pe stadionul lui Fener, la ordinul lui Argăseală (7)
- Tensiunea domină în Ghencea: suporterii protestează, Gigi îşi trimite gorilele în tribune! (7)
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie! (6)
- Borcea, Dinu Vamă şi Copos acuză dur arbitrajul de le meciul Steaua - Unirea Alba Iulia! (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
NEWS ALERT: Societatea civilă face demersuri pentru suspendarea referendumului
Astazi, ora 13:50Referendumul susţinut de Traian Băsescu este contestat. Asociaţia Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei au făcut demersurile legale pentru suspendarea acestuia. Una dintre motivaţiile demersului este "lipsa de...
- Mircea Badea răspunde parodiei lui Băsescu: Domnule preşedinte, aţi fost securist?
- CAMPANIE PE NET: Traian Băsescu i-a parodiat electoral pe Badea, Gâdea şi Stan - VEZI VIDEO
- Maşina lui Mihai Stoichiţă a fost furată marţi noapte din faţa unui hotel din Constanţa
- Traian Băsescu spune că ieşim din recesiune, analiştii sunt rezervaţi
- HotNews: Mircea Geoană, vizită secretă la Moscova
- Becali: Nu am cărţi de credit. Sunt însemnele Diavolului! Cum comentaţi?
- Trupul lui Gheorghe Dinică se află la Biserica Icoanei, apoi va fi depus în foaierul Teatrului Naţional
- Băsescu: Nu am în vedere convocarea de anticipate, voi desemna un al treilea premier
- The New York Times: Gheorghe Dinică a refuzat să ridice în slăvi regimul comunist, aşa cum au făcut alţi artişti din România
- Un stâlp de electricitate a fost lăsat în mijlocul şoselei de centură a Iaşiului - VEZI VIDEO
- Portarul naţionalei Germaniei a lăsat o scrisoare de adio înainte să se sinucidă
- Un parlamentar elveţian propune ca lupii din Elveţia să fie "expulzaţi" în România
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
NEWS ALERT: Societatea civilă face demersuri pentru suspendarea referendumului
Astazi, ora 13:50Referendumul susţinut de Traian Băsescu este contestat. Asociaţia Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei au făcut demersurile legale pentru suspendarea acestuia. Una dintre motivaţiile demersului este "lipsa de...
- Ministerul Sănătăţii va continua vaccinarea împotriva cancerului de col uterin
- Starea de epidemie a fost declarată în Serbia din cauza noii gripe
- Maşina lui Mihai Stoichiţă a fost furată marţi noapte din faţa unui hotel din Constanţa
- CAMPANIE PE NET: Oprescu şi Iliescu se duelează în "Războiul Stelelor". VEZI IMAGINI
- "România vorbeşte" de un an la Realitatea FM
- Mircea Badea răspunde parodiei lui Băsescu: Domnule preşedinte, aţi fost securist?
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.5009 USD
| 1 EUR | 4.2961 RON |
| 1 USD | 2.8623 RON |
| 1 GBP | 4.7822 RON |
| 1 CHF | 2.8427 RON |
| 100 HUF | 1.5822 RON |
| 100 JPY | 3.1756 RON |
| 1 BGN | 2.1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed