Dinamo a reuşit să câştige cu UTA, scor 3-1, primul meci după o pauză de cinci etape, prin golurile reuşite de Cristea şi Bratu, de două ori, în timp ce pentru arădeni a marcat Drida, în prelunugiri.
1-0, min. 43: Adrian Cristea a şutat din voleu de la 20 de metri, pe colţul scurt, şi l-a învins pe Mârne.
2-0, min. 50: Cristea a depăşit doi fundaşi arădeni şi i-a pasat lui Bratu, care a împins balonul în poartă.
3-0, min. 63: Cristea l-a lansat pe Bratu pe culoar, iar atacantul dinamovist l-a driblat pe Mârne şi a marcat.
3-1, min. 90+2: Drida a preluat în urma unui corner şi a marcat la colţul lung.
Înainte de startul partidei s-a cântat imnul României, cu ocazia zilei naţionale, 1 decembrie.
Administratorul delegat al lui Dinamo, Cornel Dinu, nu a stat pe bancă, lăsându-l doar pe Cornel Ţălnar, cel care a debutat astfel cu o victorie în funcţia de antrenor.
Până în minutul 40, fundaşul dinamovist Mariano Fernandes, care nu a fost inclus în lot, a urmărit meciul de la masa presei.
Galeria dinamovistă a afişat un baner cu ocazia zilei de 1 decembrie: "Deşteaptă-te odată, române!", au scris fanii roş-albi, care nu l-au uitat nici pe preşedintele LPF, Dumitru Dragomir. "Am zis doar să ne filmaţi, nu amendaţi şi amprentaţi. Băh Mitică, din cauza ta vom ajunge terorişti". Nici jucătorii dinamovişti nu au scăpat de ironia fanilor: "Pentru prime sau Intertoto, luptaţi şi voi pentru ceva!". Cornel Dinu a fost şi el catalogat de suporteri: "Cornel Dinu, aroganţă alb-roşie de viţă nobilă".
Suporterii i-au contestat în timpul meciului pe Cristi Pulhac şi Cătălin Munteanu.
În minutul 72, Niculescu a reuşit să marcheze, dar golul a fost anulat eronat pentru ofsaid.
Dinamo a reuşit să câştige după o pauză de 5 etape, de la meciul cu Pandurii, din deplasare, scor 0-1. De atunci roş-albii au înregistrat 3 egaluri şi două înfrângeri. Utima victorie pe propriul teren a lui Dinamo a fost în etapa a 10-a, 6-1 cu Oţelul.
Dinamo este acum pe locul 5, cu 29 de puncte, la egalitate cu Steaua, care are un meci mai puţin jucat, şi Rapid, cu două meciuri mai puţin disputate. UTA este pe locul 16, cu 14 puncte.
Liga I: Etapa 17 - Dinamo-UTA 3-1
Sambata, 01 Decembrie 2007 16:16
Ultimul update: 1 Decembrie 2007 16:16
Ultimul update: 1 Decembrie 2007 16:16
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Liga I: Etapa 17: Rapid-FC Vaslui 2-1
Sambata, 01 Decembrie 2007 22:33 - Cornel Ţălnar: Acest meci ne dă speranţe pentru finalul campionatului
Sambata, 01 Decembrie 2007 17:47 - Liga I: Etapa 17 - Unirea Urziceni-Dacia Mioveni 0-2
Sambata, 01 Decembrie 2007 14:59 - Becali anunţă că într-o săptămână va schimba patronul Gloriei Buzău
Sambata, 01 Decembrie 2007 14:47 - Steaua a fost primită cu ostilitate la Buzău
Sambata, 01 Decembrie 2007 13:07 - Eugen Neagoe a demisionat pentru două ore de la Pandurii Tg. Jiu
Sambata, 01 Decembrie 2007 11:55 - Lăcătuş: Sunt nemulţumit atât de rezultat, cât şi de jocul echipei
Vineri, 30 Noiembrie 2007 16:47 - Iuliu Mureşan: Gloria Buzău-Steaua a fost un meci ciudat, n-am înţeles nimic din el
Vineri, 30 Noiembrie 2007 15:55 - Liga I: Etapa 17: Gloria Buzău-Steaua 1-1
Vineri, 30 Noiembrie 2007 15:08 - Liga 1: Rezultatele şi cronicile partidelor din etapa a 17-a
Joi, 29 Noiembrie 2007 21:01
Comentariile cititorilor


|
Cele mai CITITE din Sport
- Liga Campionilor - Mutu a marcat pentru Fiorentina. VEZI REZULTATELE ETAPEI A 4-a ŞI ECHIPELE CALIFICATE ÎN OPTIMI! (3614)
- Liga Campionilor - Marseille a făcut scorul serii, 6-1 cu Zurich, Manchester doar egal cu ŢSKA! VEZI TOATE REZULTATELE! (3094)
- Joia Neagră a românilor în Liga Europa - episodul 3 (2027)
- Anna Semenovici a topit gheaţa, iar acum încinge microfonul. VEZI GALERIE FOTO! (1807)
- Bătaie cruntă la fotbal feminin. VEZI VIDEO! (1644)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Sport
- Liga I, etapa a 13-a: Halagian rămâne neînvins cu Gloria Bistriţa, 1-1 la Pandurii (3,76/5)
- Liga I: FC Vaslui, noul lider al clasamentului! Vezi rezultatele şi programul etapei a 13-a! (3,72/5)
- Gigi Becali: "Sper să trăiesc până la 90 de ani, iar pe la 75 să las Steaua nepoţilor!" (3,64/5)
- Copii care abia au învăţat să numere stăpânesc tainele snowboardingului mai bine decât oamenii mari (3,64/5)
- Liga Campionilor - Marseille a făcut scorul serii, 6-1 cu Zurich, Manchester doar egal cu ŢSKA! VEZI TOATE REZULTATELE! (3,64/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Anna Semenovici a topit gheaţa, iar acum încinge microfonul. VEZI GALERIE FOTO! (4)
- Bătaie cruntă la fotbal feminin. VEZI VIDEO! (4)
- Mutu a fost operat şi va lipsi aproximativ o lună (2)
- Iuliu Mureşan: "Turcii ne-au făcut praf! Pe noi, arbitrii, iar pe Dinamo şi Steaua, echipele turceşti" (2)
- Liga Campionilor - Mutu a marcat pentru Fiorentina. VEZI REZULTATELE ETAPEI A 4-a ŞI ECHIPELE CALIFICATE ÎN OPTIMI! (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Liga I: FC Vaslui, noul lider al clasamentului! Vezi rezultatele şi programul etapei a 13-a!
Luni, 02 Noiembrie 2009 17:40Gloria Bistriţa a obţinut o remiză pe terenul Pandurilor (1-1), iar Universitatea Craiova a câştigat pentru prima oară în deplasare, la Internaţional Curtea de Argeş (1-0). FC Vaslui s-a impus în deplasare la Ceahlăul (1-0)...
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă
- Sindromul de "pupat-condurul": Un primar PD-L a şters noroiul de pe pantalonii lui Băsescu, în plin miting electoral
- Băsescu către soţia sa: "Maria! Maria! Come on!"
- Vasilescu: România are nevoie de cinci miliarde de euro până la sfârşitul anului
- Catalogul "Romania - Land of Culture", care a costat 30.000 de euro, plin de traduceri aberante şi erori
- Negoiţă spune că se întâlneşte astăzi după-amiază cu Marko Bela şi cu grupul independenţilor
- Băsescu: Iliescu i-a predat ştafeta lui Geoană, o să fac tot ce pot să rămână cu ştafeta în mână
- Maşina lui Mădălin Voicu a fost lovită. Şoferul a fugit de la locul accidentului
- Mihail Kalaşnikov se plânge că 15 ţări, printre care şi România, îi contrafac mitralierele
- Golănaşul expirat Sorin Oprescu se străduieşte să convingă cu glume de autobază cu conotaţii sexuale şi ton de zeflemea, spun psihologii
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist
- REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 14: Cavalerii Templieri, Graalul şi Chivotul Sfânt
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Geoană a vorbit la Constanţa despre importanţa Mării Negre, la un miting presărat cu muzică şi mici
Sambata, 07 Noiembrie 2009 23:45Candidatul PSD la preşedinţia, Mircea Geoană, a declarat sâmbătă seara, la Constanţa, că un un atu al României, care trebuie fructificat, este Marea Neagră, care reprezintă o poartă de intrare spre Europa.
- FC Braşov şi Unirea Urziceni s-au anulat reciproc
- U21 - Emil Săndoi a convocat 22 de jucători pentru partida cu Letonia
- Franţa - Rezultate din etapa a 13-a a Ligue 1
- Băsescu către soţia sa: "Maria! Maria! Come on!"
- Marius Lăcătuş ţine Vasluiul "în priză": Trebuie să continuăm în aceeaşi manieră"
- "Bă-ses-cu!": Din culisele unui miting electoral - VEZI VIDEO
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 07.11 | 08.11 |
| Timişoara | 14 °C | 15 °C |
| Arad | 15 °C | 12 °C |
| Bacău | 16 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 17 °C | 14 °C |
| Constanţa | 16 °C | 17 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,4894 USD
| 1 EUR | 4,2988 RON |
| 1 USD | 2,8862 RON |
| 1 GBP | 4,7919 RON |
| 1 CHF | 2,8435 RON |
| 100 HUF | 1,5647 RON |
| 100 JPY | 3,1865 RON |
| 1 BGN | 2,198 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed