Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

12 bombe în stare de funcţionare, descoperite de un vasluian în curtea sa

12 bombe în stare de funcţionare au fost descoperite, miercuri, de un localnic din comuna vasluiană Rebricea în timp ce săpa un şanţ în curtea sa. Bărbatul a solicitat intervenţia pirotehniştilor care au ridicat elementele de muniţie.

Vaslui: 12 bombe în stare de funcţionare, descoperite de un bărbat în curtea sa
Vaslui: 12 bombe în stare de funcţionare, descoperite de un bărbat în curtea sa / FOTO: adevarul.ro

Un echipaj de pirotehnişti de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui a intervenit pentru asanarea unei gospodării din localitatea Rebricea, după ce proprietarul a descoperit, în timp ce săpa un şanţ, 12 bombe de aruncător, de calibru 82 milimetri, potrivit Mediafax.

Potrivit pirotehniştilor, elementele de muniţie provin, cel mai probabil, din cel de-Al Doilea Război Mondial şi, în pofida trecerii vremii, bombele erau încă în stare de funcţionare.

"Cele 12 bombe de aruncător au fost ridicate în siguranţă de către echipajul de pirotehnişti, fără a pune în pericol viaţa vreunei persoane. Este bine că suntem sesizaţi imediat ce sunt descoperite elemente de muniţie, rămase neexplodate din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru că astfel sunt evitate posibile tragedii", a declarat, miercuri, responsabilul mass-media din cadrul ISU Vaslui, Ciprian Silav.

Elementele de muniţie ridicate de la Rebricea au fost transportate cu o maşină specială la un depozit al ISU din Vaslui, urmând să fie distruse într-un poligon din apropiere de municipiul Vaslui.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro