Parlamentul României îşi deschide astăzi porţile, între orele 10.00 – 17.00, în cadrul acţiunii "Parlament Deschis", marcând în acest fel Ziua Naţională a României.
Acţiunea "Parlament deschis" este o acţiune iniţiată de Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi se află la cea de a doua ediţie. Traseul de vizitare cuprinde sălile: I.C. Brătianu, Take Ionescu, Unirii, Nicolae Bălcescu, Nicolae Iorga, Al.I. Cuza, I.G. Duca, Mihai Viteazul şi Muzeul Parlamentului.
De asemenea, vor fi incluse în programul de vizită, special pentru această acţiune, sala de plen a Camerei Deputaţilor, Centrul de presă al Camerei Deputaţilor şi sala Spiru Haret.
Toţi cei care vor vizita Palatul Parlamentului cu prilejul Zilei Naţionale a României pot asista la concertul oferit de orchestra Liceului de muzică "Dinu Lipatti", ce are loc la nivelul P1.
Vizitatorii Palatului Parlamentului au acces gratuit şi pot fotografia interioarele fără a li se percepe vreo taxă. Accesul se va face pe la intrarea C1 – faţada dinspre Piaţa Constituţiei.
Parlamentul îşi deschide porţile de 1 Decembrie
Vineri, 30 Noiembrie 2007 15:30
Ultimul update: 30 Noiembrie 2007 15:30
Ultimul update: 30 Noiembrie 2007 15:30
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Băsescu: Nu există probleme pe care împreună să nu le putem depăşi. LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!
Vineri, 30 Noiembrie 2007 18:10
Comentariile cititorilor
1. andrei
Sambata, 01 Decembrie 2007 12:41
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Petru Filip: O decizie în cazul Ridzi trebuie adoptată luni
Vineri, 03 Iulie 2009 22:48Vicepreşedintele PD-L, Petru Filip, susţine că Biroul Permanent Naţional al partidului trebuie să ia, luni, o decizie clară în legătură cu ministrul Monica Iacob-Ridzi, pentru a pune capăt poziţiilor "disparate" ale unor...
Radu Mazăre: Şcoala de samba adusă de mine din Brazilia mă costă 350.000 de euro
Vineri, 03 Iulie 2009 17:59Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a dezvăluit suma pe care a plătit-o şcolii de samba din Brazilia pentru tot sezonul estival.
Ridzi anunţă că nu a demisionat din funcţia de ministru al Tineretului
Vineri, 03 Iulie 2009 15:02Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu şi-a depus demisia din funcţia deţinută în Guvern.
Turcescu: Ridzi nu mai este un personaj valabil pentru PD-L
Vineri, 03 Iulie 2009 14:54"Demisia Monicăi Iacob Ridzi este o chestiune de ore şi nu de zile", a declarat Robert Turcescu, în contextul în care PD-L caută un înlocuitor pentru Monica Iacob-Ridzi.
Cristian Boureanu: Monica Iacob-Ridzi ar trebui să rămână pe poziţii
Vineri, 03 Iulie 2009 14:34Deputatul PD-L Cristian Boureanu a declarat vineri că în conducerea Partidului Democrat Liberal nu s-a discutat despre vreun înlocuitor al ministrului Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, şi că aceasta ar trebui să...
Cele mai CITITE din Politică
- Negoiţă despre Ridzi: Sunt condus de un ministru pe care eu nu l-aş fi angajat nici recepţioner (7043)
- Sondaj CURS, la comanda PSD: Băsescu, pe primul loc în intenţiile de vot la preşedinţie (6490)
- PD-L caută înlocuitor pentru Monica Iacob-Ridzi (5769)
- Radu Mazăre: Elena Băsescu e frumuşică, dar nu e pe gustul meu! E prea siliconată, prea buzată, prea botoxată! (4952)
- Concertul de la Costineşti, cu ocazia Zilei Tineretului, a fost plătit de Media Pro Pictures (2913)
Cele mai VOTATE din Politică
- Turcescu: Ridzi nu mai este un personaj valabil pentru PD-L (3,92/5)
- Cezar Preda: PD-L dă dovadă de solidaritate ţigănească în cazul Ridzi (3,76/5)
- Radu Mazăre: Şcoala de samba adusă de mine din Brazilia mă costă 350.000 de euro (3,64/5)
- PD-L caută înlocuitor pentru Monica Iacob-Ridzi (3,08/5)
- Negoiţă despre Ridzi: Sunt condus de un ministru pe care eu nu l-aş fi angajat nici recepţioner (3,04/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- PD-L caută înlocuitor pentru Monica Iacob-Ridzi (303)
- Sondaj CURS, la comanda PSD: Băsescu, pe primul loc în intenţiile de vot la preşedinţie (299)
- Negoiţă despre Ridzi: Sunt condus de un ministru pe care eu nu l-aş fi angajat nici recepţioner (238)
- Emil Boc spune că "nu are habar" dacă Ridzi a demisionat (108)
- Cotidianul.ro strânge semnături pentru demisia Monicăi Iacob Ridzi (105)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Emil Boc a făcut o demonstraţie... de dat la coasă - VEZI VIDEO
- Un deţinut de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Codlea a evadat de la punctul de lucru din Braşov
- Judecătoria Piteşti şi-a declinat competenţa în dosarul permisului primarului Popescu Piedone
- Radu Mazăre: Şcoala de samba adusă de mine din Brazilia mă costă 350.000 de euro
- Marian Sârbu: Sper să reuşim să plătim regulat salariile şi pensiile
- Peste 200.000 de bugetari riscă să-şi piardă locurile de muncă până în 2011, începând de anul viitor
- NewsIn: Florin Prunea a fost eliberat din funcţie de către Comitetul de Urgenţă al FRF
- Autorităţile medicale din Beijing au afirmat că au reuşit să trateze gripa porcină cu ajutorul medicinei tradiţionale chineze
- Un sucevean a fost condamnat la moarte în China, pentru trafic de droguri
- Filmarea de la ultima repetiţie îl arată pe Michael Jackson plin de viaţă şi fericit. VEZI VIDEO
- Peste 99% dintre elevii care s-au înscris la admiterea în licee au fost admişi. Vezi AICI la ce liceu ai intrat!
- Primele imagini cu noua Dacia SUV-VEZI FOTO
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Tatăl pilotului decedat a fost instructor de zbor, mama instructor de paraşutism
- O pensiune şi două case au fost mistuite de flăcări în judeţul Bacău
- Ioan T. Morar: Puterea în comunism. O metaforă
- Costi Rogozanu: Dragoş Bucur, ceea ce se cheamă cool. Huo, BGS
- Costin Ilie: Întâlnire cu un împărat
- Cătălin Tolontan: CUM SE ARD BANII PUBLICI: Scena, de 10 ori mai scumpă! Artiştii, de 5 ori!
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 03.07 | 04.07 |
| Timişoara | 28 °C | 29 °C |
| Arad | 29 °C | 29 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 23 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 26 °C | 27 °C |
| Constanţa | 28 °C | 30 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,3998 USD
| 1 EUR | 4,2036 RON |
| 1 USD | 3,0031 RON |
| 1 GBP | 4,9093 RON |
| 1 CHF | 2,7573 RON |
| 100 HUF | 1,5482 RON |
| 100 JPY | 3,1313 RON |
| 1 BGN | 2,1493 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
