Gripa aviară dă peste cap turismul din zona Murighiol. De teamă să nu se îmbolnăvească, turiştii care ar fi trebuit să petreacă aici câteva zile de vacanţă şi-au anulat rezervările. Chiar şi concursurile de pescuit au fost anulate.
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea a anunţat că în localitatea Murighiol din Delta Dunării au fost semnalate păsări moarte, iar în urma analizelor efectuate s-a constat că este vorba de virusul gripei aviare, H5N1, transmisibil la om. Modalităţi de prevenire a îmbolnăvirii de gripă aviară
După ce virusul a fost confirmat, peste 80 de păsări din gospodăria respectivă au fost ucise.
Reprezentanţii asociaţiilor de pescuit şi vânătoare spun că turismul merge tot mai prost şi nu se sfiesc să critice autorităţile locale. Până la această oră, reprezentanţii Direcţiei sanitar-veterinare Tulcea nu au dorit să facă niciun comentariu. În schimb, la Bucureşti, după şedinţa Comandamentului Naţional Antiepizootic, preşedintele Autorităţii Sanitar-Veterinare a declarat că situaţia este sub control.
Comandamentul antiepizootic Tulcea a hotărât joi să extindă aria de vaccinare a populaţiei la 10 kilometri în jurul gospodăriei din Murighiol, unde a fost confirmată prezenţa virusului H5N1. Decizia a fost luată după ce, la un nou control, în gospodăria respectivă a fost găsită o pisică moartă, care ar fi mâncat resturi de la o raţă sălbatică.
Tot joi, localnicii din comuna Murighiol au fost vaccinaţi împotriva gripei aviare. Autoritatea de Sănătate Publică Tulcea anunţă că deja au fost imunizate peste 700 de persoane, iar restul de până la 3.600 vor fi vaccinate în zilele următoare.
Reprezentanţii Comandamentului Antiepizootic, întrunit miercuri la sediul Prefecturii Tulcea, au decis că localitatea Murighiol nu va intra în carantină. Autorităţile au stabilit zona de protecţie, pe o rază de 3 km, care include localitatea Murighiol şi zona de supraveghere, care include gospodăriile din localităţile: Mahmudia, Dunăvăţul de Jos, Dunăvăţul de Sus, Plopu şi Sarinasuf.
La intrarea şi ieşirea din localitatea Murighiol au fost instalate filtre de dezinfecţie. Este restricţionată circulaţia animalelor şi este interzisă comercializarea şi transportul păsărilor, cărnii de pasăre şi a ouălor.
Autorităţile române au informat Comisia Europeană că virusul gripei aviare depistat în Delta Dunării este de tip H5N1, potrivit analizelor efectuate în laboratorul naţional de referinţă. După izolare, tulpina de virus va fi expediată la Laboratorul Comunitar de Referinţă pentru Influenţă Aviară din Weybridge, Anglia, pentru a fi înregistrată în banca de virusuri a Uniunii Europene.
GRIPA AVIARĂ ATACĂ DIN NOU MAI MULTE REGIUNI
Turiştii şi-au anulat rezervările în judeţul Tulcea, de teama gripei aviare
Miercuri, 28 Noiembrie 2007 15:43
Ultimul update: 28 Noiembrie 2007 15:43
Ultimul update: 28 Noiembrie 2007 15:43
| Vot: |
0
|
| Video (4) | Foto (1) |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Testele efectuate la Tulcea pe pisica moartă la Murighiol au ieşit pozitive la virusul aviar
Vineri, 30 Noiembrie 2007 17:54 - Firmele de pe platforma Codlea, care au fost afectate de gripă aviară, sunt monitorizate permanent
Vineri, 30 Noiembrie 2007 13:15
Comentariile cititorilor
8. VACCIN TUDOR
Joi, 29 Noiembrie 2007 12:30
| Raspunde la comentariu
7. viorel georgescu buzau
Joi, 29 Noiembrie 2007 09:09
6. Serbanescu
Joi, 29 Noiembrie 2007 09:06
5. Anonim
Miercuri, 28 Noiembrie 2007 22:02
4. Talas Eva
Miercuri, 28 Noiembrie 2007 21:23
3. daniel
Miercuri, 28 Noiembrie 2007 19:47
2. adevarul
Miercuri, 28 Noiembrie 2007 17:56
1. Marin
Miercuri, 28 Noiembrie 2007 17:34
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Gheorghe Dinică se află în stare critică. Actorul a fost operat aseară de colecist
Astazi, ora 08:17Actorul Gheorghe Dinică se află la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă Floreasca, în stare critică. Maestrul a fost operat aseară de colecist, potrivit NewsIn, care citează reprezentanţi ai Spitalului Floreasca...
Persoanele cu handicap şi asistenţii personali din Bistriţa Năsăud nu au mai primit bani de trei luni
Astazi, ora 07:53Zeci de asistenţi personali şi persoane cu handicap grav din Bistriţa-Năsăud nu şi-au mai primit banii de mai bine de trei luni. Mai multe primării din judeţ se plâng că nu mai au fonduri în buget. Oamenii sunt în pragul...
Unele comune din Mureş vor rămâne fără agenţi de poliţie din cauza concediului fără plată
Astazi, ora 07:47Opt zile de concediu fără plată. Asta le aduce sfârşitul de an poliţiştilor din judeţul Mureş. Probleme sunt mai ales în mediul rural, unde există posturi de poliţie cu doar un angajat şi unde nu există înlocuitor. Mai...
Flăcări la motorul unui avion românesc care venea în ţară de la Roma
Astazi, ora 07:33Probleme la motorul unei aeronave româneşti care venea de la Roma la Bucureşti. Pasagerii spun că au văzut flăcări ieşind dintr-unul din motoare. Avionul, cu 120 de pasageri la bord, s-a întors pe aeroportul din Capitala Italiei...
Cele mai CITITE din Social
- Pogea: Bugetarii vor avea concediu forţat doar opt zile. Cum comentaţi? (10091)
- Marele premiu la Loto 6/49 nu a fost câştigat. VEZI NUMERELE EXTRASE (6831)
- Legea unică a salarizării şi Legea privind reorganizarea agenţiilor, publicate în Monitorul Oficial (6276)
- Bugetarii din administraţia publică vor avea 5 zile de concediu fără plată luna asta şi alte 5 zile luna viitoare (3883)
- Gheorghe Dinică a fost operat de colecist (1201)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Social
- Firmele pot lua maşini prin programul Rabla, după apariţia modificării în Monitorul Oficial (3.96/5)
- Gheorghe Dinică se află în stare critică. Actorul a fost operat aseară de colecist (3.4/5)
- Marele premiu la Loto 6/49 nu a fost câştigat. VEZI NUMERELE EXTRASE (2.64/5)
- Bugetarii din administraţia publică vor avea 5 zile de concediu fără plată luna asta şi alte 5 zile luna viitoare (2.44/5)
- Legea unică a salarizării şi Legea privind reorganizarea agenţiilor, publicate în Monitorul Oficial (2.36/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Pogea: Bugetarii vor avea concediu forţat doar opt zile. Cum comentaţi? (181)
- Bugetarii din administraţia publică vor avea 5 zile de concediu fără plată luna asta şi alte 5 zile luna viitoare (24)
- 300 de români au rămas blocaţi mai mult de o zi în Roma, din cauza unei defecţiuni la avion (10)
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii (5)
- Poliţiştii suceveni au tras 17 focuri de armă pentru a prinde un şofer (3)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- DN1 este blocat pe un sens, din cauza ciocnirii a două tiruri
- Ziarele vorbesc despre cabinetul indigo al lui Negoiţă
- Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat luni, dar este în concediu
- Iliescu: Ceea ce a declarat pe aeroport Traian Băsescu este o ticăloşie
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor!
- Amnistie fiscală! Toate firmele pot cere amânarea datoriilor la Finanţe
- În plină campanie, Vanghelie dă profesorilor din sectorul 5 tichete cadou în valoare de 350 de lei
- Pogea: Bugetarii vor avea concediu forţat doar opt zile. Cum comentaţi?
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie!
- Chestionar REALITATEA.NET: Cum ar trebui să arate Prima Doamnă?
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost!
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Gheorghe Dinică se află în stare critică. Actorul a fost operat aseară de colecist
Astazi, ora 08:17Actorul Gheorghe Dinică se află la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă Floreasca, în stare critică. Maestrul a fost operat aseară de colecist, potrivit NewsIn, care citează reprezentanţi ai Spitalului Floreasca...
- Accident în lanţ pe o autostradă în Statele Unite - VEZI IMAGINI
- Parlamentul de la Chişinău votează astăzi pentru alegerea preşedintelui
- 1.000 de colaboratori ai poliţiei secrete comuniste din Cehia au fost dezvăluiţi pe Internet
- Persoanele cu handicap şi asistenţii personali din Bistriţa Năsăud nu au mai primit bani de trei luni
- Un incendiu din capitala administrativă a Kazahstanului a ucis 16 persoane
- Unele comune din Mureş vor rămâne fără agenţi de poliţie din cauza concediului fără plată
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4995 USD
| 1 EUR | 4.2968 RON |
| 1 USD | 2.8655 RON |
| 1 GBP | 4.82 RON |
| 1 CHF | 2.8449 RON |
| 100 HUF | 1.5733 RON |
| 100 JPY | 3.1875 RON |
| 1 BGN | 2.197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia













Aboneaza-te la tag-urile:

Feed