30.000 de pelerini la slujba de Sfânta Maria de la Mănăstirea Nicula
30.000 de pelerini la slujba de Sfânta Maria de la Mănăstirea Nicula
Peste 30.000 de pelerini asistă, sâmbătă, la Mănăstirea Nicula (Cluj), la Liturghia oficiată cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, şi stau la rând să se închine la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria.
Unii credincioşi au sosit la Nicula încă de joi şi vineri, petrecându-şi nopţile în corturi sau în aer liber, în curtea mănăstirii, cântând şi rugându-se, potrivit Mediafax.
În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, ei au participat la o procesiune în care s-a înconjurat biserica din interiorul mănăstirii, biserică în faţa căreia a fost scoasă icoana făcătoare de minuni.
Slujba de Liturghie de sâmbătă dimineaţă este oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.
La slujbă participă şi episcopul Timotei al Spaniei şi Portugaliei, episcopul Lucian al Caransebeşului şi Alexandru Pereislav, vicarul Mitropoliei Kievului, precum şi oficialităţi locale şi judeţene.
Călugării de la Mănăstirea Nicula au pregătit pentru pelerini peste 20.000 de sarmale şi zeci de mii de felii de cozonac, care vor fi împărţite la sfârşitul slujbei.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














