O companie aeriană îşi va cântări pasagerii. Motivul este incredibil
O companie aeriană îşi va cântări pasagerii. Motivul este incredibil
O companie aeriană a decis să-i cântărească pe pasageri odată cu bagajele acestora. Rațiunea este una simplă, din punct de vedere al reprezentanților companiei: vor să afle greutatea pasagerilor înainte de a le permite să se urce la bordul aeronavelor pentru a nu mai permite aglomerarea curselor efectuate cu avioane mici.
Uzbekistan Airways a anunţat că toţi pasagerii vor trebui să se urce pe un cântar, cu bagajele lor, după ce au făcut check-in.
Cântare speciale ale companiei au fost deja instalate în zonele de la terminalele de plecări, iar pasagerii vor fi împărţiţi în trei categorii, la cântărire: bărbaţi, femei şi copii, conform newsar.ro.
Având în vedere că vizaţi sunt supraponderalii, compania, care îşi are sediul în Taşkent (Turcia), a promis să nu dezvăluie greutatea pasagerilor.
Această măsură ar însemna că unele persoane supraponderale ar putea fi excluse din cursele aglomerate, dacă este depăşită greutatea limită.
Compania a transmis că este nevoie să se ştie greutatea pasagerilor şi a bagajelor acestora, mai ales în cazul avioanelor mai mici.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














