Colegiul Medicilor va lua în dicuţie cazul micuţului Sebastian la începutul lunii decembrie. Comisia de disciplină a Colegiului va analiza sesizarea pe care conducerea Spitalului Universitar a făcut-o după ce părinţii copilului au acuzat mai mulţi medici de neglijenţă.
Colegiul Medicilor va analiza toate documentele legate de naşterea micuţului Sebastian şi îi va audia pe medicii implicaţi, iar pe patru decembrie, comisia de disciplină va discuta acest caz şi va lua o decizie.
Copilul s-a născut la începutul lunii august la Spitalul Universitar din Capitală, iar părinţii săi au acuzat o parte dintre cadrele medicale că au neglijat-o pe mamă în timpul naşterii, motiv pentru care copilul s-ar fi născut cu handicapuri multiple. Săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii a luat decizia să-l trimită pe copil la recuperare în străinătate.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări susţine însă că micuţul Sebastian nu poate beneficia de formularul E 112 pentru a fi recuperat în străinătate, dar va putea fi tratat potrivit programului ministerului sănătăţii în altă ţară.
Colegiul Medicilor va analiza cazul micuţului Sebastian în 4 decembrie
Luni, 26 Noiembrie 2007 21:55
Ultimul update: 26 Noiembrie 2007 21:55
Ultimul update: 26 Noiembrie 2007 21:55
| Vot: |
0
|
400 vizualizari, 0 comentarii, 0 voturi
Taguri: CNAS, Colegiul medicilor, formularul E112, Sebastian,
Taguri: CNAS, Colegiul medicilor, formularul E112, Sebastian,
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: REALITATEA.NET
Pe aceeasi tema
- Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor Galaţi ţine secret verdictul în cazul morţii unui copil
Vineri, 30 Ianuarie 2009 14:56 - Mama unui copil care a murit în maternitate a făcut o sesizare la Colegiul Medicilor Vrancea
Joi, 06 Decembrie 2007 02:09 - Doi medici implicaţi în cazul micuţului Sebastian au fost sancţionaţi
Marti, 04 Decembrie 2007 07:02 - Sebastian, copilul aproape sufocat la naştere, a fost externat
Sambata, 24 Noiembrie 2007 10:08 - Spitalul Universitar va sesiza Parchetul în cazul micuţului Sebastian
Joi, 22 Noiembrie 2007 11:14 - Sebastian, născut condamnat pe viaţă
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 22:49 - Dreptul la viaţă asigurat prin formularul E112
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 21:12
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Protest spontan la unităţile de primire urgenţe din Iaşi
Astazi, ora 13:03Cadrele medicale de la unităţile de primire urgenţe din spitalele ieşene au declanşat, astăzi, un protest spontan, din cauza întârzierilor înregistrate la acordarea drepturilor salariale. Activitatea medicală la aceste...
Prea multe exerciţii fizice ar putea reduce fertilitatea femeilor
Astazi, ora 12:11Femeile care petrec prea mult timp în sălile de ginmastică ar putea avea probleme de fertilitate, potrivit unui studiu.
Botoxul are un rival pe piaţa cosmeticelor din Marea Britanie
Astazi, ora 10:56Celebrul produs Botox are un rival serios pe piaţa cosmenticelor din Marea Britanie. Azzalure este deja folosit cu încredere de către consumatoare şi foarte apreciat pentru preţul său mult mai mic decât al Botoxului.
Cele mai CITITE din Sănătate
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (5731)
- Adriean Videanu: Streinu-Cercel rămâne secretar de stat la Ministerul Sănătăţii (1862)
- Apa de ploaie este foarte sănătoasă pentru organism (1290)
- Raed Arafat a declarat că nu are soluţii să oprească medicii în ţară (1209)
- Descoperire medicală: Terapia cu nanoparticule distruge tumorile canceroase fără a afecta sistemul imunitar (1129)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Sănătate
- La Arad are loc un târg medical cu ultimele noutăţi din domeniu (3,76/5)
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, astăzi, în Capitală (3,64/5)
- Adriean Videanu: Streinu-Cercel rămâne secretar de stat la Ministerul Sănătăţii (3,36/5)
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (3/5)
- Raed Arafat a declarat că nu are soluţii să oprească medicii în ţară (2,68/5)
Cele mai COMENTATE din Sănătate
- Adriean Videanu: Streinu-Cercel rămâne secretar de stat la Ministerul Sănătăţii (18)
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (7)
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, astăzi, în Capitală (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Amnistie fiscală! Toate firmele pot cere amânarea datoriilor la Finanţe
Astazi, ora 19:07Toate firmele care sunt cu declaraţiile fiscale la zi şi au cazierul fiscal curat vor putea solicita amânarea plăţii obligaţiilor către stat. Legea 92/2009 privind amânarea la plată a datoriilor către buget a ieşit din...
- Pogea: Bugetarii vor avea concediu forţat doar opt zile. Cum comentaţi?
- Sondajul suprem: Ce ar cânta maneliştii despre candidaţii la preşedinţie
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie!
- Lista Guvernului Negoiţă a ajuns la Parlament. Anastase a solicitat convocarea Birourilor reunite marţi, dar Geoană e în concediu
- Legea funcţionării Guvernului va fi modificată. Un guvern interimar va avea voie să facă bugetul
- Chestionar REALITATEA.NET: Cum ar trebui să arate Prima Doamnă?
- Tăriceanu: Băsescu nu trebuie lăsat să dizolve Parlamentul
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost!
- T. Băsescu: România a fost singura ţară unde propaganda conducătorilor a scos Armata în stradă, în 1989
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii
- Atenţionare cod galben de ploi pentru şapte judeţe. Pericol de inundaţii în sud-vestul ţării
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Senatorii au votat un proiect care stabileşte condiţiile înfiinţării unui cimitir
- Rapid Giuleşti valorează de şase ori mai puţin decât averea lui Copos
- Analiştii: BNR nu lasă cursul să sară de 4,3 lei/euro
- Kazahii i-au plătit lui Patriciu 108 mil. de dolari pentru 25% din Rompetrol
- Liviu Negoita proposes a government made of 14 ministries, similar to that of Lucian Croitoru
- LIVE TEXT/ Steaua - Unirea Alba Iulia 0 - 0 (Rep. 1), în etapa a 13-a
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,4995 USD
| 1 EUR | 4,2968 RON |
| 1 USD | 2,8655 RON |
| 1 GBP | 4,82 RON |
| 1 CHF | 2,8449 RON |
| 100 HUF | 1,5733 RON |
| 100 JPY | 3,1875 RON |
| 1 BGN | 2,197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed