Cea mai bună fotografie a celui mai înalt brad din Europa a fost aleasă astăzi, în direct la Realitatea TV.
Într-o lună de campanie, peste o mie de fotografii au fost trimise la redacţia Realitatea TV. Personajul principal a fost Bradul Mileniului, cel mai frumos şi mai înalt din Europa. Dintre cei zece finalişti, doar trei au plecat acasă cu premiile.
Câştigătorii au fost desemnaţi de un juriu special din care au făcut parte fotojurnalistul Cristian Movilă, corespondent New York Times, redactorul şef al revistei Tabu - Cristina Bazavan, publicistul Tudor Octavian, directorul Băncii Millenium România Jose Toscano şi jurnalistul Realitatea Tv Octavia Negre.
Fotografia lui George Bogoş a ieşit câştigătoare, cu 46 de puncte. Pe locurile 2 şi 3 s-au plasat cele trimise de Andrei Loghin şi Mihnea Dumitru.
Premiul întâi a fost recompensat cu o cameră video, cel de-al doilea cu o cameră foto digitală, iar cel de-al treilea cu un telefon mobil cu cameră foto. Alţi trei finalişti au primit din partea Realitatea TV cadouri. În plus, toţi participanţii la concurs au primit inivitaţia de a rămâne în continuare corepondenţii noştri de pe teren.
Iată careau fost cei zece finalişti:
1. ANDREI LOGHIN
2. CORNELIU LUCIAN
3. ANDEL TUC
4. MIHNEA DUMITRU
5. GEORGE BOGOŞ
6. DL./ D-NA BRANISCHI
7. CRISTIAN NICOLESCU
8. CLAUDIA CARIANOPOL
9. MARIANA ZIGMOND
10. GABRIEL I. DIN BUCUREŞTI
VEZI EMISIUNEA ÎN CARE A FOST DESEMNATĂ FOTOGRAFIA CÂŞTIGĂTOARE
VEZI AICI FOTOGRAFIILE TRIMISE DE MARTORII CELUI MAI ÎNALT BRAD DIN EUROPA
A fost desemnat câştigătorul concursului de fotografii cu cel mai înalt brad din Europa
Vineri, 23 Noiembrie 2007 21:32
Ultimul update: 23 Noiembrie 2007 21:32
Ultimul update: 23 Noiembrie 2007 21:32
| Vot: |
0
|
| Video (11) | Foto (28) |
Pe aceeasi tema
- Primarul Parisului şi actriţa Marion Cotillard au aprins luminile de sărbători
Joi, 20 Noiembrie 2008 08:38 - Bradul de Crăciun din Piaţa Unirii mai poate fi admirat până astăzi
Vineri, 04 Ianuarie 2008 17:37 - Moş Crăciun a venit deja la copiii din Corbeanca
Duminica, 23 Decembrie 2007 16:08 - Pregătiri pentru Crăciun în toate oraşele lumii-Vezi foto
Luni, 03 Decembrie 2007 17:19 - Zeci de copii s-au pierdut în aglomeraţia din centrul Bucureştiului
Sambata, 01 Decembrie 2007 22:07 - Cel mai mare brad de Crăciun din Europa a fost montat în Piaţa Unirii
Joi, 22 Noiembrie 2007 21:39
Comentariile cititorilor
294. Anna Freud
Marti, 25 Decembrie 2007 18:34
| Raspunde la comentariu
293. Bazeus
Luni, 24 Decembrie 2007 09:20
292. Anonim
Duminica, 23 Decembrie 2007 16:59
291. stelian
Sambata, 22 Decembrie 2007 15:22
290. Vinatoru Sorin
Vineri, 21 Decembrie 2007 23:56
289. Ionut Daniel Mosoiu
Vineri, 21 Decembrie 2007 23:44
288. julien tiganusi
Vineri, 21 Decembrie 2007 23:39
287. julien tiganusi
Vineri, 21 Decembrie 2007 23:38
285. roberta dumitru
Vineri, 21 Decembrie 2007 20:18
284. Mitran Adina
Vineri, 21 Decembrie 2007 19:31
282. Macinic Razvan Mihai
Vineri, 21 Decembrie 2007 16:33
281. Macinic Razvan Mihai
Vineri, 21 Decembrie 2007 16:29
280. elena viorica paicu
Vineri, 21 Decembrie 2007 16:17
279. Popescu-Orodel George
Vineri, 21 Decembrie 2007 14:46
278. Creţu Ionuţ - Botoşani, judeţul Botoşani
Vineri, 21 Decembrie 2007 11:42
277. Creţu Ionuţ - Botoşani, judeţul Botoşani
Vineri, 21 Decembrie 2007 11:38
276. Creţu Ionuţ - Botoşani, judeţul Botoşani
Vineri, 21 Decembrie 2007 11:33
275. Creţu Ionuţ - Botoşani, judeţul Botoşani
Vineri, 21 Decembrie 2007 11:30
274. Creţu Ionuţ - Botoşani, judeţul Botoşani
Vineri, 21 Decembrie 2007 11:28
273. Petrovici Anamaria - Botoşani, judeţul Botoşani
Vineri, 21 Decembrie 2007 11:22
272. Petrovici Anamaria - Botoşani, judeţul Botoşani
Vineri, 21 Decembrie 2007 11:19
271. Stoica Ion Gabriel
Vineri, 21 Decembrie 2007 11:18
270. Petrovici Anamaria - Botoşani, judeţul Botoşani
Vineri, 21 Decembrie 2007 11:16
269. Petrovici Anamaria - Botoşani, judeţul Botoşani
Vineri, 21 Decembrie 2007 11:13
267. olaru cristinel marcel
Vineri, 21 Decembrie 2007 09:08
266. Drilea Robert
Vineri, 21 Decembrie 2007 01:08
265. Paun Elena
Vineri, 21 Decembrie 2007 01:05
264. Paun Elena
Vineri, 21 Decembrie 2007 01:02
262. cristi preda
Joi, 20 Decembrie 2007 23:56
261. Plesca Gheorghe Viorel
Joi, 20 Decembrie 2007 23:52
260. Alexe Lucian
Joi, 20 Decembrie 2007 23:48
259. alexandru ionescu
Joi, 20 Decembrie 2007 22:37
258. Tudor Petru Gazdac
Joi, 20 Decembrie 2007 22:00
257. PLOSTINARU VALENTINA
Joi, 20 Decembrie 2007 21:58
256. Stanciu George-Mihai
Joi, 20 Decembrie 2007 21:54
255. Florina Barbulescu
Joi, 20 Decembrie 2007 21:49
254. Stanciu George-Mihai
Joi, 20 Decembrie 2007 21:48
253. Paul Piciu-Horvat
Joi, 20 Decembrie 2007 21:37
252. Ionescu Bianca-Iulia
Joi, 20 Decembrie 2007 21:21
251. vasiliu iulian
Joi, 20 Decembrie 2007 20:55
250. vasiliu iulian
Joi, 20 Decembrie 2007 20:54
248. Căpăţînă Alin
Joi, 20 Decembrie 2007 19:41
247. Lacramioara
Joi, 20 Decembrie 2007 19:25
246. Oana Pavel
Joi, 20 Decembrie 2007 19:06
245. Oana Pavel
Joi, 20 Decembrie 2007 18:38
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Zeci de mii de înregistrări cu vedete, uitate din anii '60 şi '70 au fost descoperite în buncărul din Londra al generalului Eisenhower
Astazi, ora 13:33Beatles, John Wayne, Dustin Hoffman şi prinţul Charles la un loc. O adevărată comoară de imagini de presă, uitate sau niciodată difuzate până acum a fost descoperită într-un buncăr din Londra. Agenţia Associated Press le...
Concertul trupei God Dethroned la Oradea a fost anulat
Astazi, ora 12:23Premieră în România: un concert de muzică rock a fost interzis! S-a întâmplat la Oradea, unde un consilier local s-a opus ca în oraş să cânte trups olandeză God Dethroned.
Sylvester Stallone va juca într-un film indian
Astazi, ora 09:52Sylvester Stallone la Bollywood? Da, dar asta nu înseamnă că interpretul lui Rambo va cânta şi dansa în bună tradiţie cinematografică indiană.
O nouă zi de concerte maraton la B'EstFest!
Astazi, ora 06:44Şapte artişti şi trupe au venit la festivalul verii din Bucureşti pentru aproximativ 12.000 de oameni. Ziua a doua de B'EstFest a fost ziua muzicii britanice şi electro, dar şi a ghinioanelor. Una dintre trupele anunţate nu a mai...
Emil Boc a făcut o demonstraţie... de dat la coasă - VEZI VIDEO
Vineri, 03 Iulie 2009 17:22Emil Boc, un premier adept nu numai al programului "Prima casă", în agricultură, ci şi "Prima coasă". Aflat într-o vizită de lucru la Feteşti, Emil Boc a vorbit de programul Guvernului, Primul Siloz, şi le-a demostrat celor...
Cele mai CITITE din Divertisment
- O româncă şi o moldoveancă, pe podium la concursul Miss Italia nel Mondo - VEZI VIDEO (4235)
- Ministrul Paleologu, fotografiat în timp ce se deplasa cu bicicleta pe străzile Capitalei (3985)
- Nuntă ţigănească de un milion de euro la Gorj - VEZI VIDEO (2235)
- Emil Boc a făcut o demonstraţie... de dat la coasă - VEZI VIDEO (2227)
- Radu Mazăre a dansat samba alături de brazilience şi a bătut la tobă - VEZI VIDEO (2221)
Cele mai VOTATE din Divertisment
- Plopii fără soţ sunt, de fapt, cu soţ (3,92/5)
- Ariciul, ultima modă a animăluţelor de companie (3,88/5)
- Michael Jackson, omagiat la B'ESTFEST! (3,84/5)
- Radu Mazăre a dansat samba alături de brazilience şi a bătut la tobă - VEZI VIDEO (3,8/5)
- Cele mai frumoase fotografii cu animale, săptămâna 22-28 iunie 2009 (3,8/5)
Cele mai COMENTATE din Divertisment
- Emil Boc a făcut o demonstraţie... de dat la coasă - VEZI VIDEO (45)
- Radu Mazăre a dansat samba alături de brazilience şi a bătut la tobă - VEZI VIDEO (43)
- Ministrul Paleologu, fotografiat în timp ce se deplasa cu bicicleta pe străzile Capitalei (25)
- O româncă şi o moldoveancă, pe podium la concursul Miss Italia nel Mondo - VEZI VIDEO (9)
- Miercuri a început cea de-a treia ediţie a festivalului B'ESTFEST (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Tezele unice ar putea fi desfiinţate, iar structura Bacalaureatului va fi modificată
Astazi, ora 12:08Ministrul Educaţiei vrea să schimbe examenul de admitere în liceu, dar şi Bacalaureatul. De asemenea, este posibil ca şi tezele cu subiect unic să fie desfiinţate de la toamnă. Propunerile Ecaterinei Andronescu vor fi supuse unei...
- O fetiţă a murit după ce un dulap dintr-o bancă a căzut pe ea
- Emil Boc: Avem nevoie să se mişte lopata în ţara asta
- Metrorex a schimbat denumirile a opt staţii din cele 49 aflate în exploatare. Vezi aici noile nume
- Monica Iacob Ridzi a fost comparată de colegele de partid cu Maria Magdalena
- Primele concluzii ale anchetei privind accidentul de la Clinceni vor fi aflate într-o săptămână
- Radu Mazăre: Şcoala de samba adusă de mine din Brazilia mă costă 350.000 de euro
- Coreea de Nord a lansat astăzi trei rachete cu rază scurtă de acţiune
- Un sucevean a fost condamnat la moarte în China, pentru trafic de droguri
- Filmarea de la ultima repetiţie îl arată pe Michael Jackson plin de viaţă şi fericit. VEZI VIDEO
- Momente amuzante din viaţa lui Michael Jackson, la Funny pe NET 19
- REALITATEA.NET Magazin: Fortul 13 de la Jilava, unde a fost judecat şi închis Ion Antonescu, este acum o ruină
- Sport pe NET - Ruxandra Dragomir: Îmi doresc ca tenisul să devină accesibil tuturor
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Procesul lui Ovidiu Tender, suspendat pentru soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate
- Emil Boc: Avem nevoie să se mişte lopata în ţara asta
- Zeci de mii de înregistrări cu vedete, uitate din anii '60 şi '70 au fost descoperite în buncărul din Londra al generalului Eisenhower
- Boc: N-a fost niciun telefon de la preşedinte în legătură cu Monica Iacob-Ridzi
- Cancerul este legat de evoluţia speciei umane, potrivit unor cercetători israelieni
- A crescut numărul prostitutelor românce din Italia
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 04.07 | 05.07 |
| Timişoara | 31 °C | 29 °C |
| Arad | 30 °C | 29 °C |
| Bacău | 29 °C | 27 °C |
| Braşov | 27 °C | 30 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 30 °C |
| Constanţa | 29 °C | 28 °C |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia



















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
