Părinţii a trei elevi de la liceul Agricol Castelu - din judeţul Constanţa - l-au reclamat pe profesorul de matematică, deoarece i-a numit pe copii "ţigani". Mai mult, susţin copiii, dascălul i-ar fi pus să scoată sunete precum ciorile. Conducerea şcolii face o anchetă, iar cazul a ajuns chiar în atenţia Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a Partidei Romilor din Constanţa.
"Copilul mi-a spus să vin la şcoală că domnul profesor îi face la oră ţigani pe copii şi îi pune să facă ca cioara", povsteste mama unui elev.
Profesorul suplinitor Cătălin Pisică predă de două luni matematica la Liceul Agricol Castelu. El spune că, deşi copiii sunt indisciplinaţi, el nu a făcut niciodată diferenţe între ei. "Acuzaţiile care mi se aduc sunt nefondate. Ţigan n-am făcut pe nimeni niciodată. Chiar am prieteni care sunt din această etnie", susţine acesta.
Conducerea liceului l-a sancţionat deja pe profesor cu un avertisment, dar ancheta continuă. "Dacă se va confirma, dl. profesor nu reprezintă poziţia şcolii şi va suporta consecinţele, ceea ce va propune comisia", spune Gabriela Livădar, director al liceului.
Şi Inspectoratul Şcolar Judeţean a deschis o anchetă, iar reprezentanţii Partidei Romilor din Constanţa spun că se vor adresa Ministerului Educaţiei şi Colegiului Naţional pentru combaterea Discriminării, în cazul în care ancheta se va tergiversa.
Cazul de la Castelu este al doilea cu care se confruntă inspectorii şcolari în ultima vreme. Acum o săptămână, părinţii mai multor elevi romi din Constanţa au acuzat un alt profesor de discrimare.
Un profesor de liceu din Constanţa este acuzat de discriminare
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 08:13
Ultimul update: 21 Noiembrie 2007 08:13
Ultimul update: 21 Noiembrie 2007 08:13
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Profesor din Botoşani, sancţionat că a dansat beat în timpul orei
Miercuri, 05 Decembrie 2007 07:28
Comentariile cititorilor
8. Anonim
Sambata, 01 Decembrie 2007 16:34
| Raspunde la comentariu
7. Roman
Vineri, 23 Noiembrie 2007 15:40
6. sanda
Joi, 22 Noiembrie 2007 21:22
5. maria
Joi, 22 Noiembrie 2007 13:19
4. Nicu
Joi, 22 Noiembrie 2007 09:32
3. C.
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 22:20
2. totoslack
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 12:34
1. Adrian Malaescu
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 10:13
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
O elevă de la un liceu din Bistriţa a căzut de la etajul doi al şcolii
Astazi, ora 09:17O elevă din clasa a IX-a de la Colegiul Naţional "Andrei Mureşanu" din Bistriţa a fost transportată în stare gravă la spital după ce a căzut, în această dimineaţă de la etajul doi al şcolii.
Gabriel Ispas: Ministerul Educaţiei a învins, definitiv şi irevocabil, Universitatea Spiru Haret
Luni, 09 Noiembrie 2009 19:05Aceasta este o ştire chiar importantă. Şuturile în fund dintre oamenii politici de primă mărime o îneacă. O repet eu: MINISTERUL EDUCAŢIEI A ÎNVINS "SPIRU HARET". Gabriel Ispas este omul care a adus victoria şi vestea....
Hojskole: Şcoala unde greşelile sunt admise
Luni, 09 Noiembrie 2009 15:58Hojskole este un program de învăţământ privat, fără examene, cu un ritm propriu fiecărui student şi programe pentru ocuparea timpului liber. Hojskole propune o educaţie în afara competiţiei şi fără diplome, care permite...
Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor
Duminica, 08 Noiembrie 2009 13:01Profesorii intenţionează să intre în concediu fără plată în perioada alegerilor prezidenţiale, fără ca cineva să mai rămână la catedră. Este forma de protest faţă de legea privind reorganizarea agenţiilor...
Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială de bacalaureat pentru elevii care participă la olimpiade internaţionale
Sambata, 07 Noiembrie 2009 15:03Elevii din clasele terminale de liceu, care fac parte din loturile naţionale pentru olimpiade internaţionale, ar putea susţine examenul de bacalaureat într-o sesiune specială, organizată în perioada 6-12 iunie 2010, anunţă...
Cele mai CITITE din Educaţie
- Gabriel Ispas: Ministerul Educaţiei a învins, definitiv şi irevocabil, Universitatea Spiru Haret (7770)
- Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor (4971)
- Grădiniţa din localitatea prahoveană Vâlcăneşti e la un pas de prăbuşire (774)
- Hojskole: Şcoala unde greşelile sunt admise (756)
- Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială de bacalaureat pentru elevii care participă la olimpiade internaţionale (727)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Educaţie
- Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor (3,68/5)
- Grădiniţa din localitatea prahoveană Vâlcăneşti e la un pas de prăbuşire (1,36/5)
- O elevă de la un liceu din Bistriţa a căzut de la etajul doi al şcolii (1,24/5)
Cele mai COMENTATE din Educaţie
- Gabriel Ispas: Ministerul Educaţiei a învins, definitiv şi irevocabil, Universitatea Spiru Haret (97)
- EXCLUSIV REALITATEA.NET: Extratereştrii ar trebui să existe, dar nu ne-au vizitat încă, crede medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică (87)
- Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor (26)
- Clase cu elevi fictivi în Braşov pentru ca profesorii să-şi păstreze posturile (24)
- Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi? (19)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- CAMPANIE PE NET: Traian Băsescu i-a parodiat electoral pe Badea, Gâdea şi Stan - VEZI VIDEO
- Două persoane au fost ucise în urma unui nou atac armat din SUA
- Un stâlp de electricitate a fost lăsat în mijlocul şoselei de centură a Iaşiului - VEZI VIDEO
- Documente clasificate din dosarele lui Hayssam, copiate pentru Palatul Cotroceni înaintea răpirii din Irak
- S-a sfârşit pandemia de gripă nouă din Ucraina, cel puţin de dragul alegerilor!
- Legea de organizare a Guvernului va fi discutată, astăzi, în Senat
- Mai multe localităţi din trei judeţe au fost inundate marţi noapte
- SUA: O femeie care a căzut pe şinele de metrou a fost salvată în ultima clipă - IMAGINI ŞOCANTE
- Maestrul Gheorghe Dinică a încetat marţi din viaţă
- Traian Băsescu: Românii vor trăi extraordinar de bine în 15-20 de ani
- INSOMAR: Geoană - 32%, Băsescu - 31%, Antonescu - 18%
- Macovei: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Emma Thompson a deschis o expoziţie inspirată din viaţa unei tinere din Rep. Moldova vândută ca sclavă - FOTO
Astazi, ora 10:07Povestea unei tinere din Republica Moldova, vândută în Marea Britanie ca sclavă, a inspirat deschiderea unui muzeu în aer liber la New York. Iniţiativa îi aparţine actriţei Emma Thompson. Expoziţia, numită "Călătoria",...
- Naşul Hi5 la Bucureşti: "Am 400 de prieteni pe Hi5 şi vreo 200 pe Facebook"
- The New York Times: Gheorghe Dinică a refuzat să ridice în slăvi regimul comunist, aşa cum au făcut alţi artişti din România
- Bilanţul deceselor provocate de gripa porcină în Turcia a ajuns la 36
- Unul dintre suporterii Stelei: Bodyguardul lui Becali, Fane Dediu, a scos un pistol şi a tras două focuri pe geam
- Gigi Becali, la Realitatea FM: Băsescu este un golan de ultimă speţă - ASCULTĂ INTERVIUL LIVE
- O elevă de la un liceu din Bistriţa a căzut de la etajul doi al şcolii
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,5009 USD
| 1 EUR | 4,2961 RON |
| 1 USD | 2,8623 RON |
| 1 GBP | 4,7822 RON |
| 1 CHF | 2,8427 RON |
| 100 HUF | 1,5822 RON |
| 100 JPY | 3,1756 RON |
| 1 BGN | 2,1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia













Aboneaza-te la tag-urile:

Feed