Peste 1.500 de români au fost victimele traficului de persoane în ultimele zece luni. Dintre aceştia aproape 250 au fost copii, majoritatea fiind exploataţi în Italia şi Spania. Datele au fost furnizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiilor, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane şi Organizaţia Salvaţi Copiii.
Statisticile arată că de la începutul anului, 71 de minori au fost exploataţi sexual, doi exploataţi pentru muncă forţată, trei pentru pornografie infantilă şi doi pentru pornografie pe internet în România. Potrivit datelor oficiale, Italia şi Spania continuă să fie destinaţiile tradiţionale pentru victimele din România.
Numai anul acesta 58 de minori au fost exploataţi pentru industria sexului în Italia, iar în Spania numărul lor este de 16. Reprezentanţii Organizaţiei Salvaţi Copiii mai spun că prin simplu fapt că minorul şi-a dat consimţământul să plece în străinătate pentru a munci nu înseamnă că acesta nu a căzut pradă traficului de persoane.
"Pleacă pentru că au un mediu neprimitor, pentru că mulţi dintre ei o să ne spună că nu au unde să se joace, nu au unde să iasă să se distreze şi pentru că infrastructura comunitară este slab dezvoltată", a susţinut Monica Alexandru, cercetător Salvaţi Copii România.
Cei care fac trafic cu minori riscă pedepse cu închisoarea cuprinse între 7 şi 18 ani. În cazul în care persoanele exploatate sunt majore, cel acuzat riscă între 3 şi 15 ani de închisoare.
Românii, victime ale traficului de persoane
Marti, 20 Noiembrie 2007 16:50
Ultimul update: 20 Noiembrie 2007 16:50
Ultimul update: 20 Noiembrie 2007 16:50
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Campania anti-cerşit a continuat şi de Ziua Sfântului Dimitrie cel Nou
Luni, 27 Octombrie 2008 07:00
Comentariile cititorilor
1. vami
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 11:12
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
Astazi, ora 20:36Theodor Chiriac, director tehnic al Direcţiei Silvice Bucureşti şi Ilfov, unul dintre cei mai controversaţi directori din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva a fost surprins de către fotografi la volanul unei maşini de...
Aeroportul din Edinburgh a fost evacuat din cauza unui pachet suspect
Astazi, ora 19:19Geniştii au evacuat timp de două ore şi jumătate aeroportul din Edinburgh, Scoţia, după ce au descoperit un pachet suspect în zona sosiri. Nu au fost găsiţi, însă, explozibili, au declarat surse pentru AFP
Angajaţii de la CFR renunţă la protest daca primesc salariile la timp
Astazi, ora 17:05Dacă angajaţii de la CFR îşi vor primi salariile la timp, nu vor mai exista proteste. Altfel, ne putem aştepta oricând şi oriunde la manifestări spontane, au anunţat sindicaliştii de la CFR. Astăzi, a avut loc o întâlnire...
Un planor a aterizat forţat între comunele Mihăileşti şi Clinceni
Astazi, ora 16:22Un planor a aterizat forţat între comunele Mihăileşti şi Clinceni. Pilotul planorului este rănit, dar a scăpat cu viaţă după aterizarea forţată.
MApN va relua plata sporurile doar pentru soldaţii şi gradaţii voluntari şi subofiţeri
Astazi, ora 15:29MApN are bani doar pentru sporurile amânate la plată soldaţilor şi gradaţilor voluntari şi subofiţerilor. Suma care a fost convenită cu Ministerul de Finanţe a fost de 87 de milioane de lei, care va acoperi necesarul până la...
Cele mai CITITE din Social
- 11 hipermarketuri din Capitală au fost amendate în urma controalelor făcute de ANSVSA - VEZI AICI LISTA (8799)
- O ziaristă i-a oferit Patriarhului Daniel pâine uscată şi o bancnotă de un leu pentru a-i aminti de sărăcie (2772)
- Grila de salarizare ar putea suferi modificări, susţine ministrul Marian Sârbu (1937)
- Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro (1924)
- "Dau bine, nea Gogule?" - Câţiva muncitori au spart o conductă de apă, după care au spălat putina (1844)
Cele mai VOTATE din Social
- Tăruşii sau bătaia: soluţii pentru a obţine un loc de parcare în Bucureşti (3.92/5)
- "Dau bine, nea Gogule?" - Câţiva muncitori au spart o conductă de apă, după care au spălat putina (3.72/5)
- Grila de salarizare ar putea suferi modificări, susţine ministrul Marian Sârbu (3.72/5)
- 11 hipermarketuri din Capitală au fost amendate în urma controalelor făcute de ANSVSA - VEZI AICI LISTA (3.68/5)
- Scandal cu topoare şi cuţite la Brăila - VEZI VIDEO (3.64/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- O ziaristă i-a oferit Patriarhului Daniel pâine uscată şi o bancnotă de un leu pentru a-i aminti de sărăcie (48)
- 11 hipermarketuri din Capitală au fost amendate în urma controalelor făcute de ANSVSA - VEZI AICI LISTA (44)
- Grila de salarizare ar putea suferi modificări, susţine ministrul Marian Sârbu (31)
- Un planor a aterizat forţat între comunele Mihăileşti şi Clinceni (19)
- Tăruşii sau bătaia: soluţii pentru a obţine un loc de parcare în Bucureşti (9)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
Astazi, ora 20:36Theodor Chiriac, director tehnic al Direcţiei Silvice Bucureşti şi Ilfov, unul dintre cei mai controversaţi directori din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva a fost surprins de către fotografi la volanul unei maşini de...
- Adriean Videanu: Nu cred că România va atinge un derapaj economic de -8%
- Bogdan Olteanu a arătat la Realitatea TV cum au dispărut 200.000 de euro de la Ministerul Tineretului şi Sportului
- Mircea Geoană: România este cunoscută în Europa ca "o campioană" în risipirea banului public
- Un planor a aterizat forţat între comunele Mihăileşti şi Clinceni
- Fantoma lui Michael Jackson la Neverland - VEZI VIDEO
- Michael Jackson va fi înmormântat marţi, la ora locală 8:00, potrivit The Sun
- "Tatăl vostru era un drogat?", au fost întrebaţii copiii lui Michael
- Times: Poliţia va interoga 30 de medici, asistenţi şi farmacişti în legătură cu circumstanţele morţii lui Michael Jackson
- Un bilet la ceremonia de la Staples Center se vinde pe eBay cu 15.000 de dolari
- Ea a fost iubita secretă a lui Michael Jackson
- Michael Jackson - ucis de stresul cauzat de datorii, potrivit prietenului său Lou Ferrigno
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Bogdan Olteanu a arătat la Realitatea TV cum au dispărut 200.000 de euro de la Ministerul Tineretului şi Sportului
Astazi, ora 23:25Bogdan Olteanu a arătat în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV modul în care au dispărut 200.000 de euro de la Ministerul Tineretului şi Sportului "prin ordine de plată şi prin subcontractanţi".
- Adriean Videanu: Nu cred că România va atinge un derapaj economic de -8%
- Mircea Geoană: România este cunoscută în Europa ca "o campioană" în risipirea banului public
- Traian Băsescu a semnat decretul de înfiinţare a Comisiei pentru Agricultură
- Braşovul va găzdui primului festival Fringe din România
- Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
- Conducerea Camerei Deputaţilor se întruneşte marţi, la ora 10.00, pentru a discuta cazul Ridzi
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 06.07 | 07.07 |
| Timişoara | 31 °C | 32 °C |
| Arad | 30 °C | 31 °C |
| Bacău | 30 °C | 29 °C |
| Braşov | 29 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 31 °C |
| Constanţa | 29 °C | 28 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.3916 USD
| 1 EUR | 4.2114 RON |
| 1 USD | 3.0263 RON |
| 1 GBP | 4.8777 RON |
| 1 CHF | 2.7718 RON |
| 100 HUF | 1.5349 RON |
| 100 JPY | 3.1751 RON |
| 1 BGN | 2.1533 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia

















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
