Preşedintele american George W. Bush l-a omagiat, luni, din nou pe profesorul român Liviu Librescu, care şi-a pierdut viaţa în atacul de la universitatea Virginia Tech. În discursul ţinut înainte de Ziua Recunoştinţei, Bush a amintit de curajul de care a dat dovadă profesorul Librescu.
Preşedintele american a evocat personalităţi care au marcat istoria Statelor Unite, eroi naţionali precum George Washington şi Abraham Lincoln. Liderul de la Casa Albă şi-a exprimat însă şi recunoştinţa pentru eroii contemporani: poliţişti, pompieri, oameni simplii care au salvat vieţi. Printre cei evocaţi s-a numărat şi Liviu Librescu.
"În această zi, ne aducem aminte de numeroasele exemple de bună-credinţă ale poporului american pe care le-am văzut anul trecut. Ne aducem aminte de profesorul de la Virginia Tech care a murit împuşcat, încercând să oprească un atacator să intre în clasa lui. Ca supravieţuitor al Holocaustului, profesorul Liviu Librescu a trăit experienţa a ceea ce este mai rău în oameni. Şi totuşi, prin sacrificiul său, ne-a arătat ce este mai bun în oameni", a susţinut George Bush.
George Bush l-a omagiat pe profesorul român Liviu Librescu
Marti, 20 Noiembrie 2007 16:12
Ultimul update: 20 Noiembrie 2007 16:12
Ultimul update: 20 Noiembrie 2007 16:12
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- George W. Bush şi-a început vizita istorică în Israel
Miercuri, 09 Ianuarie 2008 01:18 - Profesorul Liviu Librescu, decorat cu cea mai mare distincţie a Statelor Unite
Sambata, 29 Septembrie 2007 23:08 - Liviu Librescu, pe ultimul drum
Vineri, 20 Aprilie 2007 12:48 - Reportaj CNN: Lecţia de viaţă, ultimul curs al profesorului Librescu
Joi, 19 Aprilie 2007 06:33 - Bush i-a adus un omagiu lui Liviu Librescu
Joi, 19 Aprilie 2007 00:22
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Peste 140 de morţi şi aproape 1.000 de răniţi, în provincia Xinjiang
Astazi, ora 12:00Lupte sângeroase în China, în capitala regională a Xinjiangului. Peste 140 de oameni au murit şi aproape 1.000 au fost răniţi în urma revoltelor etnice.
Obama şi Medvedev se întâlnesc astăzi pentru a relansa relaţia americano-rusă
Astazi, ora 08:53Liderii american şi rus Barack Obama şi Dmitri Medvedev vor anunţa astăzi la Moscova progrese spre limitarea armelor nucleare şi un acord privitor la Afganistan, ceea ce demonstrează dorinţa celor două puteri de a trece peste...
Manifestrări violente în Honduras, împotriva noului preşedinte - VEZI VIDEO
Astazi, ora 05:50Doi manifestanţi au fost ucişi, iar alţi doi răniţi, în Hoduras, în confruntările dintre susţinătorii preşedintelui Manuel Zelaya, alungat de la putere, şi forţele de ordine. Cei circa 30.000 de oameni au luat practic cu...
Cele mai CITITE din Externe
- Şapte oameni, printre care un copil, au murit într-un accident rutier în Bulgaria - ATENŢIE, IMAGINI ŞOCANTE! (1514)
- Peste 140 de morţi şi aproape 1.000 de răniţi, în provincia Xinjiang (908)
- Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii (792)
- Mai mulţi membri ai marinei militare din Australia sunt anchetaţi într-un scandal sexual (783)
- Zeci de mii de britanici au defilat la Londra în cadrul paradei gay (568)
Cele mai VOTATE din Externe
- Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii (3.76/5)
- Şapte oameni, printre care un copil, au murit într-un accident rutier în Bulgaria - ATENŢIE, IMAGINI ŞOCANTE! (3.76/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Zeci de mii de britanici au defilat la Londra în cadrul paradei gay (5)
- Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
Astazi, ora 20:36Theodor Chiriac, director tehnic al Direcţiei Silvice Bucureşti şi Ilfov, unul dintre cei mai controversaţi directori din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva a fost surprins de către fotografi la volanul unei maşini de...
- Un planor a aterizat forţat între comunele Mihăileşti şi Clinceni
- Fantoma lui Michael Jackson la Neverland - VEZI VIDEO
- Michael Jackson va fi înmormântat marţi, la ora locală 8:00, potrivit The Sun
- "Tatăl vostru era un drogat?", au fost întrebaţii copiii lui Michael
- Times: Poliţia va interoga 30 de medici, asistenţi şi farmacişti în legătură cu circumstanţele morţii lui Michael Jackson
- Un bilet la ceremonia de la Staples Center se vinde pe eBay cu 15.000 de dolari
- Ea a fost iubita secretă a lui Michael Jackson
- Michael Jackson - ucis de stresul cauzat de datorii, potrivit prietenului său Lou Ferrigno
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
- DEZBATERE REALITATEA.NET: Care credeţi că este cel mai bun job pe timp de criză?
- Olivia Munn, prezentatoare sexy de la emisiunea Attack of the Show, a pozat pentru Playboy - VEZI GALERIE
- Ecaterina Andronescu cere verificarea prin sondaj a lucrărilor de la Bacalaureat
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Traian Băsescu a semnat decretul de înfiinţare a Comisiei pentru Agricultură
Astazi, ora 21:22Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat luni, Decizia de înfiinţare a Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România, condusă de Dacian Cioloş, fost ministru al agriculturii.
- Braşovul va găzdui primului festival Fringe din România
- Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
- Conducerea Camerei Deputaţilor se întruneşte marţi, la ora 10.00, pentru a discuta cazul Ridzi
- Şeful statului a semnat decretul de numire a Eleonorei Constantin ca procuror adjunct la PÎCCJ
- Tatăl copilului decedat la Centrul Medical Unirea va cere ajutorul unor medici din Austria
- Federer: "Finala a fost atât de tensionată încât am crezut că soţia mea va intra în travaliu". VEZI FOTO
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 06.07 | 07.07 |
| Timişoara | 31 °C | 32 °C |
| Arad | 30 °C | 31 °C |
| Bacău | 30 °C | 29 °C |
| Braşov | 29 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 31 °C |
| Constanţa | 29 °C | 28 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.3916 USD
| 1 EUR | 4.2114 RON |
| 1 USD | 3.0263 RON |
| 1 GBP | 4.8777 RON |
| 1 CHF | 2.7718 RON |
| 100 HUF | 1.5349 RON |
| 100 JPY | 3.1751 RON |
| 1 BGN | 2.1533 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia

















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
