Parisul se află sub asediul greviştilor. Trenurile, metroul, sectorul gazier şi cel electric sunt în grevă începând de ieri. Dintre cele 700 de trenuri de mare viteză, aşa numitele TGV-uri, doar 90 au fost ieri în circulaţie. Dacă vă gândiţi să vizitaţi Parisul zilele aceastea, mai bine vă amânaţi planurile, pentru că metroul, unul dintre cele mai eficiente mijloace de transport şi-au întrerupt lucrul pe o perioadă nedeterminată.
Sindicatele protestează faţă de planul de reforme al preşedintelui Nicolas Sarkozy care vrea să prelungească durata de cotizaţie socială până la vârsta de 40 de ani, faţă de 37 de ani şi jumătate în prezent. O măsură care vizează jumătate de milion de angajaţi.
În acelaşi timp, studenţii protestează împotriva planului de privatizare parţială a universităţilor şi au oprit cursurile în mai multe campusuri.
Nemulţumirile sociale se fac simţite şi în alte domenii de activitate: începând de ieri, mai mulţi magistraţi sunt în greva foamei pentru a protesta împotriva închiderii unor tribunale.
Preşedintele Sarkozy a cerut Ministrului Muncii, Xavier Bertrand, să se întâlnească cu reprezentanţii tuturor organizaţiilor protestatare pentru a pune capăt situaţiei de criză.
Franţa este paralizată de grevele din Transport
Miercuri, 14 Noiembrie 2007 07:39
Ultimul update: 14 Noiembrie 2007 07:39
Ultimul update: 14 Noiembrie 2007 07:39
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Conductorii de tren din Franţa sunt în grevă de avertisment până mâine
Joi, 06 Noiembrie 2008 12:25 - Franţa - paralizată de greve
Luni, 19 Noiembrie 2007 07:26 - Transporturile feroviare din Franţa şi Germania sunt paralizate de greve
Joi, 15 Noiembrie 2007 07:06 - Franţa, paralizată din nou de grevă
Marti, 13 Noiembrie 2007 11:27
Comentariile cititorilor
1. Lily
Miercuri, 14 Noiembrie 2007 18:47
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Obama şi Medvedev se întâlnesc astăzi pentru a relansa relaţia americano-rusă
Astazi, ora 08:53Liderii american şi rus Barack Obama şi Dmitri Medvedev vor anunţa astăzi la Moscova progrese spre limitarea armelor nucleare şi un acord privitor la Afganistan, ceea ce demonstrează dorinţa celor două puteri de a trece peste...
Manifestrări violente în Honduras, împotriva noului preşedinte - VEZI VIDEO
Astazi, ora 05:50Doi manifestanţi au fost ucişi, iar alţi doi răniţi, în Hoduras, în confruntările dintre susţinătorii preşedintelui Manuel Zelaya, alungat de la putere, şi forţele de ordine. Cei circa 30.000 de oameni au luat practic cu...
Partidul de centru-dreapta al primarului Sofiei a câştigat alegerile din Bulgaria
Astazi, ora 05:44Partidul de centru-dreapta al primarului Sofiei, Boiko Borisov, a câştigat alegerile legislative care au avut loc duminică în Bulgaria. O arată rezultatele a trei exit-polluri.
700.000 de persoane au participat la parada gay de la Koln - VEZI VIDEO
Astazi, ora 05:24Care alegorice, cătuşe, desuuri din piele şi muzică tehno! Aşa a arătat oraşul german Koln care a găzduit una din cele mai populare parade gay din Europa. Au participat la eveniment 700.000 de oameni!
Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii
Duminica, 05 Iulie 2009 14:04Gafă de proporţii în Marea Britanie. Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii a publicat pe internet poze cu familia sa şi cu prietenii de familie.
Cele mai CITITE din Externe
- Coreea de Nord a lansat şapte rachete cu rază scurtă de acţiune (1415)
- Şapte oameni, printre care un copil, au murit într-un accident rutier în Bulgaria - ATENŢIE, IMAGINI ŞOCANTE! (1361)
- Mai mulţi membri ai marinei militare din Australia sunt anchetaţi într-un scandal sexual (678)
- Sarah Palin, guvernatorul statului Alaska, şi-a dat demisia (661)
- Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii (616)
Cele mai VOTATE din Externe
- Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii (3.76/5)
- Şapte oameni, printre care un copil, au murit într-un accident rutier în Bulgaria - ATENŢIE, IMAGINI ŞOCANTE! (3.76/5)
- Cota de popularitate a socialiştilor bulgari este în cădere liberă (3.68/5)
- Americanii au sărbătorit, sâmbătă, Ziua Independenţei (3.44/5)
- Coreea de Nord a lansat şapte rachete cu rază scurtă de acţiune (2.2/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Coreea de Nord a lansat şapte rachete cu rază scurtă de acţiune (15)
- Zeci de mii de britanici au defilat la Londra în cadrul paradei gay (5)
- Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii (1)
- Americanii au sărbătorit, sâmbătă, Ziua Independenţei (1)
- După opt ani, Statuia Libertăţii din New York s-a redeschis publicului, de Ziua Independenţei (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Băsescu: Spune-le stăpânilor tăi de la Antena 3 că eu sunt Traian Băsescu şi nu fac trafic de influenţă
- C. Guşă: Emil Boc habar nu are de economie. În jurul lui nu veţi găsi oameni calificaţi din punct de vedere economic
- Ridzi: Comisia de anchetă din Parlament s-a transformat într-un circ, într-un show politic
- Rezultatele examenului de Bacalaureat au fost afişate duminică. VEZI AICI CE NOTE AI LUAT!
- Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse
- Traian Băsescu a refuzat să bea ţuică la o serbare câmpenească
- Ea a fost iubita secretă a lui Michael Jackson
- Grila de salarizare ar putea suferi modificări, susţine ministrul Marian Sârbu
- New Zealand Air şi-a dezbrăcat stewardesele pentru a atrage atenţia pasagerilor asupra instrucţiunilor de zbor - VEZI VIDEO
- Momente amuzante din viaţa lui Michael Jackson, la Funny pe NET 19
- Federer a câştigat finala de la Wimbledon 2009
- REALITATEA.NET Magazin: Fortul 13 de la Jilava, unde a fost judecat şi închis Ion Antonescu, este acum o ruină
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Obama şi Medvedev se întâlnesc astăzi pentru a relansa relaţia americano-rusă
Astazi, ora 08:53Liderii american şi rus Barack Obama şi Dmitri Medvedev vor anunţa astăzi la Moscova progrese spre limitarea armelor nucleare şi un acord privitor la Afganistan, ceea ce demonstrează dorinţa celor două puteri de a trece peste...
- Fanii lui Dinamo Zagreb au produs incidente la meciul cu Steaua
- Un bărbat din Iaşi a fost prins după ce a trecut Dunărea fraudulos
- Un jucător de fotbal american i-a adus un omagiu lui Michael Jackson pe teren. Vezi aici cum.
- "Garsonieră cu grădină", primul proiect gândit după "Prima Casă"
- Fourmont: Dacia creşte cu 15% în Europa, unde piaţa scade tot cu atât
- Pariul cu francul elveţian, necâştigător pentru împrumutaţi
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 05.07 | 06.07 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 28 °C | 27 °C |
| Bacău | 24 °C | 27 °C |
| Braşov | 26 °C | 30 °C |
| Cluj Napoca | 26 °C | 29 °C |
| Constanţa | 28 °C | 27 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.3998 USD
| 1 EUR | 4.2036 RON |
| 1 USD | 3.0031 RON |
| 1 GBP | 4.9093 RON |
| 1 CHF | 2.7573 RON |
| 100 HUF | 1.5482 RON |
| 100 JPY | 3.1313 RON |
| 1 BGN | 2.1493 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
