Invitat la o ediţie specială a emisiunii Realitatea Zilei, preşedintele Traian Băsescu a explicat principalul motiv pentru care a dorit introducerea votului uninominal: "Eu am vrut să găsesc o soluţie pentru deprecierea încrederii populaţiei în Parlament". Traian Băsescu a spus că vrea să dea românilor ceea ce îşi doresc: "Nu pot rămâne într-o cârdăşie cu politicienii şi să nu le dau românilor ceea ce vor: uninominalul!". Totuşi preşedintele a subliniat că ambele scrutine desfăşurate pe 25 noiembrie au aceeaşi importanţă pentru români.
Traian Băsescu a punctat clar principalul avantaj al sistemului de vot uninominal, pentru care a declarat că garantează: "Politicienii cu un cazier încărcat vor fi executaţi de către electorat. Este un sistem extrem de tăios, iar orice altă variantă este una îndulcită". În plus, preşedintele şi-a manifestat încrederea că dacă românii vor fi informaţi, atunci aceştia vor veni la vot pe 25 noiembrie.
T. Băsescu: Nu cred că Roma a devenit Mecca înţelepciunii în privinţa emigraţiei
Primul subiect abordat a fost însă cel al situaţiei delicate din Italia. "Se pare că şi italienii sunt într-o etapă de curăţenie. Se pare că vor să diminueze infracţionalitatea de pe teritoriul Italiei. E o dorinţă legitimă", a spus preşedintele legat de problema imigranţilor din Italia.
"Este departe de a fi o situaţie de politică externă. Suntem în faţa unei probleme sociale. A existat un mare efort ca românii să poată circula liber în Europa, şi acesta a fost un amplu efort diplomatic", a continuat preşedintele.
"Avem un Guvern care stă cu o susţinere de 20% în Parlament, ceea ce este o imagine proastă pentru România", a declarat preşedintele, completând că pentru imaginea proastă a României sunt vinovaţi şi miniştri corupţi sau cei care "cumpără, chiar şi în glumă, terenuri pentru deportări", făcând referire la Adrian Cioroianu.
Preşedintele şi-a exprimat şi cea mai mare preocupare în legătură cu problema emigranţilor: "Să ne apărăm fiecare român cinstit. Nu suntem dispuşi să tolerăm abuzurile împotriva cetăţenilor români. Înainte de a ne apăra onoarea, trebuie să ne apărăm drepturile. Ce s-a întâmplat la Roma este doar începutul!". Preşedintele consideră că "principala responsabilitate le revine autorităţilor italiene pentru tolerarea atât de mult timp a situaţiei".
"Nu cred că Roma a devenit Mecca înţelepciunii în privinţa emigraţiei. Barroso a vorbit despre adoptarea unei politici europene pentru problema imigraţiei. Eu vorbesc despre doi ani despre politici la nivel european pentru integrarea romilor", a afirmat Traian Băsescu.
T. Băsescu: Uninominalul, o soluţie pentru lipsa de încredere a cetăţenilor în Parlament
Traian Băsescu a fost pus în faţa unei grele întrebări: Ce e mai important, referendumul sau europarlamentarele? "Nu putem face un clasament, ambele sunt la fel de importante pentru români. Păcat că ele se desfăşoară acum. Ele trebuiau să aibă loc în mai. Şi păcat că suntem ultima ţară care îşi legitimează reprezentanţii în PE. E una când vorbeşte un trimis şi alte când vorbeşte un ales în PE", a spus preşedintele, care a sublinat că refrendumul se desfăşoară pe un alt palier decât alegerile pentru PE.
"Este incredibil de scăzută încrederea cetăţenilor în instituţia Parlamentului. Eu am vrut să găsesc o soluţie pentru această depreciere a încrederii", a explicat Traian Băsescu necesitatea referendumului.
T. Băsescu: Pot să repet referendumul în condiţiile în care Guvernul nu ar asigura informarea cetăţenilor
"Cred că românii vor veni la vot dacă vor fi informaţi", a sups ferm preşedintele care a sublinat că România nu e obişnuită, din păcate, cu democraţia. "Votul uninominal elimină practic posibilitatea ca un politician cu o proastă reputaţie la momentul alegerilor să fie ales", a spus Traian Băsescu.
Băsescu a dat şi exemple a politicienilor care cu siguranţă nu vor mai fi aleşi: parlamentarii care încasau bani de chirii, şi stăteau pe banii statului în Bucureşti sau cei care au modificat Codul Penal astfel încât infractorii politicienii să scape de acuzaţii. "Parlamentul este al romînilor", a spus preşedintele, "iar votul uninominal împarte responsabilitatea".
"Eu am spus că pot să repet referendumul în condiţiile în care Guvernul nu ar asigura informarea cetăţenilor. Nu este deloc democratic să se blocheze canalele de comunicare în masă. Nu este cea mai mare bucurie a mea să mă duc la TVR, dar m-aş duce în fiecare seară ca să explic de ce avem nevoie de o clasă politică reformată", a explicat preşdintele Traian Băsescu. Un alt motiv pentru care preşedintele a spus că va repeta referndumlui, este constatarea că Guvernul a organizat în mod deficitar aceste consultări ale poporului.
Traian Băsescu a recunoscut că este ataşat de PD, dar a negat că ar face campanie electorală pentru acest partid. "Sufleteşete sunt ataşat profund de Partidul Democrat. Dar oficial nu am făcut nicio declaraţie în acest sens. Nu am cerut cetăţenilor să voteze PD-ul sau PLD-ul", a afirmat preşedintele.
"După vot putem stabili dacă suntem într-o democraţie sau nu. În constituţie art. 90 se spune clar că poporul îşi spune voinţa printr-un referendum. Un alt articol din Constituţie spune că titutarul suveranităţii în România este poprul. Dacă nu se va întâmpla aşa vă asigur că propunerea mea este nimic pe lângă curăţenia pe care o va face poporul la alegerile din 2008", a spus preşedintele.
Traian Băsescu: Nu pot rămâne într-o cârdăşie cu politicienii şi să nu le dau românilor ceea ce vor: uninominalul!
Marti, 13 Noiembrie 2007 10:31
Ultimul update: 13 Noiembrie 2007 10:31
Ultimul update: 13 Noiembrie 2007 10:31
| Vot: |
0
|
| Video (10) | Foto (1) |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Băsescu: Eu nu vreau să fac parte din această cârdăşie
Duminica, 18 Noiembrie 2007 13:52 - Declaraţiile preşedintelui, dezbătute la 100%
Miercuri, 14 Noiembrie 2007 22:14 - Preşedinţia face precizări după ce Traian Băsescu a declarat că nouă români au fost ucişi în Italia în ultima lună
Miercuri, 14 Noiembrie 2007 22:02
Comentariile cititorilor
115. IARODARA
Sambata, 17 Noiembrie 2007 18:46
| Raspunde la comentariu
114. victoi
Vineri, 16 Noiembrie 2007 19:19
113. Ion Ion
Vineri, 16 Noiembrie 2007 00:58
112. Adrian
Vineri, 16 Noiembrie 2007 00:54
111. Groza Mircea
Vineri, 16 Noiembrie 2007 00:17
110. CONSTANTIN ANDREI
Joi, 15 Noiembrie 2007 23:34
109. Nelutzu
Joi, 15 Noiembrie 2007 21:41
108. Anonim
Joi, 15 Noiembrie 2007 20:53
107. Gabi P., Bucuresti
Joi, 15 Noiembrie 2007 20:09
106. DANNA
Joi, 15 Noiembrie 2007 19:42
105. Anonim
Joi, 15 Noiembrie 2007 19:14
104. CONSTANTIN ANDREI
Joi, 15 Noiembrie 2007 18:50
103. broscoi
Joi, 15 Noiembrie 2007 16:31
102. lascu.claudiu.arad
Joi, 15 Noiembrie 2007 16:26
101. lascu.claudiu.arad
Joi, 15 Noiembrie 2007 16:20
100. Anonim
Joi, 15 Noiembrie 2007 16:17
99. sepia
Joi, 15 Noiembrie 2007 15:04
98. baiat platit de Patriciu
Joi, 15 Noiembrie 2007 15:01
97. RAMONA D.
Joi, 15 Noiembrie 2007 13:28
96. daniel@xnet.ro
Joi, 15 Noiembrie 2007 12:51
95. la vot
Joi, 15 Noiembrie 2007 12:37
94. Victor
Joi, 15 Noiembrie 2007 12:23
93. mihaipopovici@yahoo.com
Joi, 15 Noiembrie 2007 11:47
92. ion ion
Joi, 15 Noiembrie 2007 11:23
91. un cetatean responsabil
Joi, 15 Noiembrie 2007 10:59
90. ahille
Joi, 15 Noiembrie 2007 10:25
89. Gabi
Joi, 15 Noiembrie 2007 10:09
88. Mumu
Joi, 15 Noiembrie 2007 10:06
87. mihaidan@yahoo.com
Joi, 15 Noiembrie 2007 09:42
86. daniel
Joi, 15 Noiembrie 2007 09:25
85. Eugene
Joi, 15 Noiembrie 2007 09:18
84. another
Joi, 15 Noiembrie 2007 08:31
83. crisio
Joi, 15 Noiembrie 2007 08:22
82. NICOLAU
Joi, 15 Noiembrie 2007 08:09
81. GHEORGHE PRISPA din GALATI
Joi, 15 Noiembrie 2007 05:58
80. Virgil
Joi, 15 Noiembrie 2007 04:10
79. Caloianu
Joi, 15 Noiembrie 2007 03:59
78. Marius Ploiesti
Joi, 15 Noiembrie 2007 01:43
76. Adrian
Joi, 15 Noiembrie 2007 00:50
75. Hofigal
Joi, 15 Noiembrie 2007 00:43
74. Dinu
Miercuri, 14 Noiembrie 2007 23:21
73. pablo
Miercuri, 14 Noiembrie 2007 23:00
72. VASILE STEFAN
Miercuri, 14 Noiembrie 2007 23:00
71. Gaby M
Miercuri, 14 Noiembrie 2007 22:58
70. nelloti
Miercuri, 14 Noiembrie 2007 22:38
69. Viki
Miercuri, 14 Noiembrie 2007 22:03
68. Liviu
Miercuri, 14 Noiembrie 2007 22:02
67. dirigintele de santier...
Miercuri, 14 Noiembrie 2007 21:54
66. G V
Miercuri, 14 Noiembrie 2007 21:53
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat astăzi, dar este în concediu
Luni, 09 Noiembrie 2009 23:34Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a declarat la B1 TV că a trimis tuturor partidelor rugămintea de a se întâlni vineri la ora 16.00. Au venit: Varujan Pambuccian, reprezentantuli minorităţilor,Gabriel Oprea, reprezentantul...
Iliescu: Ceea ce a declarat, azi pe aeroport, Traian Băsescu, e o ticăloşie
Luni, 09 Noiembrie 2009 22:14Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a acuzat discursul lui Traian Băsescu, ţinut înainte de plecarea la Berlin, considerând că declaraţia preşedintelui, este "o ticăloşie" la adresa celor ca şi-au asumat "riscuri şi...
Antonescu despre Cabinetul Negoiţă: Noi nu dorim nici să jucăm în această farsă, nici s-o întreţinem
Luni, 09 Noiembrie 2009 21:09"Asistăm la prelungirea unei farse aşa-zisul guvern Negoiţă, un fel de Croitoru II sau Boc III fără Emil Boc nici nu merită comentat din punctul meu de vedere. Noi nu dorim să jucăm în această farsă, nici să o întreţinem,...
PSD se spală pe mâini de Bercea Mondialu
Luni, 09 Noiembrie 2009 19:47PSD are în plină campanie altă grijă decât promovarea lui Mircea Geoană. Altfel nu se explică de ce pe prima pagină a site-ului partidului se află un comunicat despre prezenţa lui Bercea Mondialu de astăzi la sediul central...
Meleşcanu: N-avem încă o decizie cu privire la convocarea Birourilor reunite
Luni, 09 Noiembrie 2009 19:23Vicepreşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, care asigură conducerea Senatului până pe 11 noimebrie, a declarat că nu a luat încă o decizie privind convocarea Birourilor permanente reunite în vederea programării audierilor...
Cele mai CITITE din Politică
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici (30489)
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă (23189)
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate (11496)
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor! (7414)
- Sindromul de "pupat-condurul": Un primar PD-L a şters noroiul de pe pantalonii lui Băsescu, în plin miting electoral (7037)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Politică
- Geoană îl vrea pe Adrian Severin ministru de Externe al UE (3.88/5)
- Iliescu: Ceea ce a declarat, azi pe aeroport, Traian Băsescu, e o ticăloşie (3.6/5)
- Antonescu despre Cabinetul Negoiţă: Noi nu dorim nici să jucăm în această farsă, nici s-o întreţinem (3.6/5)
- Crin Antonescu: Procentele atribuite lui Geoană în sondaje sunt umflate (3.56/5)
- PSD se spală pe mâini de Bercea Mondialu (3.48/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici (1412)
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate (1073)
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă (884)
- Băsescu: Dacă mogulii nu renunţă să mai rupă din România, vor avea scandal şi în următorul meu mandat (607)
- Băsescu: Nu mi-a plăcut, dar mai vreau o dată (553)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat astăzi, dar este în concediu
Luni, 09 Noiembrie 2009 23:34Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a declarat la B1 TV că a trimis tuturor partidelor rugămintea de a se întâlni vineri la ora 16.00. Au venit: Varujan Pambuccian, reprezentantuli minorităţilor,Gabriel Oprea, reprezentantul...
- Iliescu: Ceea ce a declarat, azi pe aeroport, Traian Băsescu, e o ticăloşie
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor!
- Gheorghe Dinică a fost operat de colecist
- Amnistie fiscală! Toate firmele pot cere amânarea datoriilor la Finanţe
- În plină campanie, Vanghelie dă profesorilor din sectorul 5 tichete cadou în valoare de 350 de lei
- Pogea: Bugetarii vor avea concediu forţat doar opt zile. Cum comentaţi?
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie!
- Chestionar REALITATEA.NET: Cum ar trebui să arate Prima Doamnă?
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost!
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii
- Atenţionare cod galben de ploi pentru şapte judeţe. Pericol de inundaţii în sud-vestul ţării
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Borcea, Dinu Vamă şi Copos acuză dur arbitrajul de le meciul Steaua - Unirea Alba Iulia!
Luni, 09 Noiembrie 2009 23:40Victoria Stelei în faţa nou-promovatei, Unirea Alba Iulia, a stârnit valuri de mânie printre oamenii din fotbalul românesc. Aceştia au acuzat că Steaua a fost avantajată de arbitri. Ei şi-au motivat criticile cu un penalty...
- Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat astăzi, dar este în concediu
- Dacă vă doriţi un craniu gigantic de urs preistoric... din România, îl puteţi cumpăra de pe Ebay - VEZI FOTO
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară
- Avocatul clanului Geamănu rămâne în arest
- Două organizaţii de mediu organizează astăzi "Târgul de sturioni"
- Mihai Stoichiţă: S-ar putea ca la primul gol să fi fost offside, dar meritam victoria
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4995 USD
| 1 EUR | 4.2968 RON |
| 1 USD | 2.8655 RON |
| 1 GBP | 4.82 RON |
| 1 CHF | 2.8449 RON |
| 100 HUF | 1.5733 RON |
| 100 JPY | 3.1875 RON |
| 1 BGN | 2.197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia
















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed