Viagra la jumătate de preţ faţă de cel din farmacii, este o ofertă care le-a atras atenţia procurorilor. În urma unor livrări supravegheate, anchetatorii au prins mai multe persoane care comercializau neautorizat medicamente contrafăcute. Specialiştii avertizează că acestea pot avea efecte grave asupra organismului.
Internetul şi paginile de anunţuri din ziare sunt pline de oferte pentru viagra şi medicamente cu efect asemănător. Preţurile sunt de cele mai multe ori la jumătate faţă de cele din farmacii.
Legea spune că medicamentele nu pot fi vândute decât în farmacii. De aceea astfel de oferte le aduc vânzătorilor dosare penale.
"Biroul pentru combaterea infracţiunilor privind proprietatea intelectuală are în fază avansată de soluţionare două dosare pe infracţiuni de comercializare neautorizată de produse medicamentoase şi contrafacerer de marcă", a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului General, Simona Frolu.
Oamenii terbuie să ştie însă că doar medicamentele vândute în reţeaua autorizată afarmaciilor pot prezenta garanţia compoziţiei, orice altă metodă de comercializare poate conduce chiar la tragedii.
Amploarea fenomenului este dată de profitul uriaş pe care îl au comericanţii neautorizaţi. La o singură captură de 1.200 de comprimate de viagra procurorii au stabilit un prejudiciu de 70.000 de euro.
Viagra distribuită ilegal
Vineri, 09 Noiembrie 2007 12:29
Ultimul update: 9 Noiembrie 2007 12:29
Ultimul update: 9 Noiembrie 2007 12:29
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Primarul unei localităţi sărace din Chile distribuie Viagra bărbaţilor
Marti, 29 Aprilie 2008 14:51 - Un băieţel de doi ani din Marea Britanie este ţinut în viaţă de doze zilnice de Viagra
Miercuri, 12 Martie 2008 13:27
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Pensionarea duce la îmbunătăţirea sănătăţii
Astazi, ora 17:06Conform unui studiu european, sănătatea celor care tocmai au ieşit la pensie se îmbunătăţeşte atât de mult, încât majoritatea dintre ei se simt mai tineri cu 8 ani.
Spitalele româneşti au sesizat Colegiul Medicilor că nu mai au medicamente de maximă necesitate
Astazi, ora 16:41Colegiul Medicilor din România cere autorităţilor să ia măsuri urgente cu privire la lipsa anumitor medicamente din spitalele din România, după ce unităţile medicale au sesizat Colegiul cu privire la mari deficienţe în...
Un penis creat în laborator le dă speranţe bărbaţilor cu probleme
Astazi, ora 15:55Oamenii de ştiintă au creat un penis artificial pentru iepuri, dar cercetătorii spun că aceeaşi tehnică ar putea fi folosită şi la crearea unui penis uman.
Cele mai CITITE din Sănătate
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (6061)
- Apa de ploaie este foarte sănătoasă pentru organism (1388)
- Raed Arafat a declarat că nu are soluţii să oprească medicii în ţară (1298)
- Descoperire medicală: Terapia cu nanoparticule distruge tumorile canceroase fără a afecta sistemul imunitar (1208)
- Top zece al bolilor care au creat panică în Europa (992)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Sănătate
- La Arad are loc un târg medical cu ultimele noutăţi din domeniu (3,76/5)
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, luni, în Capitală (3,64/5)
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (3/5)
- Raed Arafat a declarat că nu are soluţii să oprească medicii în ţară (2,68/5)
Cele mai COMENTATE din Sănătate
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (7)
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, luni, în Capitală (2)
- Protest spontan la unităţile de primire urgenţe din Iaşi (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Previziunile lui Traian Băsescu: În 15-20 de ani românii vor trăi extraordinar de bine
- Replici care au făcut istorie: De la "Nu trageţi, dom' Semaca" la "Mâna întinsă care nu spune o poveste..."
- Gheorghe Dinică, maestrul scenei. A crescut în mahala, s-a căsătorit la 62 de ani
- "Dinică nu este repetabil", spun oamenii de cultură ai României
- Momente celebre din cariera maestrului Gheorghe Dinică. VEZI VIDEO
- Maestrul Dinică şi interviurile sale: "Cred că nu aş şti să mă joc pe mine, e poate cel mai greu rol"
- Gheorghe Dinică va fi înmormântat vineri, la Cimitirul Bellu, unde o alee va purta numele său
- Cazurile de gripă A (H1N1) din România au depăşit astăzi 1.000!
- "Curentul" îi acuză pe Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac de şantaj la adresa şefului ANI
- T. Băsescu: Nu mi-am propus să dizolv Parlamentul, obiectivul meu este să avem Guvern
- Băsescu, despre sesizarea PNL către CSM: Antonescu are o problemă de cunoaştere a instituţiilor
- Guvernul Boc 2 poate trimite Parlamentului proiectul de buget pe 2010, au decis deputaţii
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Bătaie între liceene la un meci de fotbal feminin. VEZI VIDEO!
- Băsescu cere reexaminarea modificărilor aduse Legii privind combaterea traficului de persoane
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Bulgaria ar fi putut deveni al 16-lea stat al Uniunii Sovietice
- Băsescu şi Antonescu o dau pe ungureşte în campanie
- Gheorghe Dinică va fi înmormântat vineri, la Cimitirul Bellu, unde o alee va purta numele său
- Gheorghe Dinică face parte din generaţia care a înfiinţat Teatrul de Comedie - VEZI GALERIE FOTO
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.5009 USD
| 1 EUR | 4.2961 RON |
| 1 USD | 2.8623 RON |
| 1 GBP | 4.7822 RON |
| 1 CHF | 2.8427 RON |
| 100 HUF | 1.5822 RON |
| 100 JPY | 3.1756 RON |
| 1 BGN | 2.1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia













Aboneaza-te la tag-urile:

Feed