Cum expresia "a fura ca-n codru" se potriveşte de minune României, nici politicienii nu puteau sta departe de fenomen. Pe scena politică întâlnim atât prădaţi, cât şi prădători.
Pe vremea când era ministru al Sănătăţii, Daniela Bartoş, şi-a găsit maşina spartă în plină zi. Hoţii au lăsat-o fără geantă, bani şi documente. Şi fostul premier Adrian Năstase s-a plâns că i-au fost furate farurile de la Mercedes-ul de serviciu.
Nici sediile de partide nu au scăpat neprădate. Sediile PC şi PNL din capitală au fost sparte, iar hoţii au furat banii şi obiecte electronice.
Mai grav este că în politică se fură şi "ţepele". În plină campanie pentru referendumul de suspendare a preşedintelui, democraţii au inaugurat o alee cu 322 de ţepe pentru parlamentari. Vă vine ori nu să credeţi, într-o noapte, ţepele au dispărut.
Sunt însă politicieni care se situează de cealaltă parte a baricadei. Presa a scris despre senatorul George Pruteanu că ar fi furat într-o noapte un ghidon de motoretă şi borcane cu muraturi şi zacuscă. În aceeaşi situaţie se află şi fostul deputat PSD Viorel Gheorghiu, care ar fi înscenat furtul propriei maşini pentru a înşela societatea de asigurări.
Se fură voturi, se fură din buget, se fură prin adoptarea unor legi - sau cel puţin politicienii sau ziariştii reclamă acest lucru.
Hoţul se strigă în politică şi când vine vorba de banul public. Politicienii se acuză reciproc că au băgat mâna prea adânc banii statului. Până şi primul om în stat, Traian Băsescu este acuzat de adversarii politici că ar fi profitat de pe urma vânzării flotei Românie. Lucru nedovedit însă în instanţă. Politicienii şi guvernanţii mai sunt sunt acuzaţi că ar promulga legi care să le sporească avuţia. Parlamentarii sunt însă specialişti în votul la două mâini.
Reporterii de la "Academia Caţavencu" au filmat un tânăr deputat PSD Eduard Martin votând şi pentru un coleg. Şi nu o dată, ci de două ori. Şi senatorul PRM Dan Claudiu Tănăsescu a fost acuzat că a votat de două ori la moţiunea anti-Macovei. El a negat acuzaţiile. Anul trecut presa relata un fapt fără precedent în Senat: nepoata senatorului Norica Nicolai, o persoană care n-avea calitate de parlamentar, ar fi votat nestingherită proiecte de legi.
Foto NewsIn
Furturi în politică - politicienii fură sau sunt furaţi
Vineri, 02 Noiembrie 2007 09:53
Ultimul update: 2 Noiembrie 2007 09:53
Ultimul update: 2 Noiembrie 2007 09:53
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Furturi pe internet, comise de tineri între 20 şi 30 de ani
Vineri, 02 Noiembrie 2007 10:28 - Românii vin cu inovaţii în furturi şi tâlhării
Vineri, 02 Noiembrie 2007 08:47 - Hoţii iau cu asalt ATM-urile - o nouă tentativă de furt
Vineri, 02 Noiembrie 2007 08:14
Comentariile cititorilor
7. eli
Sambata, 03 Noiembrie 2007 12:09
| Raspunde la comentariu
6. Anonim
Sambata, 03 Noiembrie 2007 10:08
5. My
Sambata, 03 Noiembrie 2007 08:21
4. galati
Sambata, 03 Noiembrie 2007 06:34
3. Vasile Ion
Sambata, 03 Noiembrie 2007 04:33
2. iulian
Sambata, 03 Noiembrie 2007 01:21
1. L.Podhorodetchi
Vineri, 02 Noiembrie 2007 19:31
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Membrii Comisiei de Apărare s-au certat pe raportul în cazul Băbeni, la audierea lui Purcărea
Marti, 10 Noiembrie 2009 23:16Audierea lui Cornel Purcărea în Comisia de Apărare s-a defăşurat într-o atmosferă tensionată, cu replici tăioase între membrii comisiei, rostite pe un ton ridicat, care puteau fi auzite de dincolo de uşă de jurnaliştii care...
Comisia de Apărare solicită aprobarea preşedintelui Traian Băsescu privind audierea lui Degeratu
Marti, 10 Noiembrie 2009 22:34Comisia de Apărare din Camera Deputaţilor va trimite, miercuri, o adresă preşedintelui Traian Băsescu pentru a-i solicita aprobarea audierii consilierului prezidenţial Constantin Degeratu, după ce generalul le-a transmis că are...
Antonescu: În faţa preşedintelui care l-a desemnat prim-ministru pe Negoiţă, noi nu avem ce să facem
Marti, 10 Noiembrie 2009 22:27Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, referitor la modificarea legii de organizare a Guvernului şi a faptului că s-a dat undă verde pentru Bugetul pe 2010, că "este un pas care fusese anunţat deja încă de la reunirea...
V. Ponta: Klaus Johannis participă la proiectul politic de înlăturare a lui Traian Băsescu
Marti, 10 Noiembrie 2009 22:12Victor Ponta spune că primarul Sibiului, împreună cu alţi primari din ţară care nu îl susţin pe Traian Băsescu, participă la proiectul politic deja format pentru înlăturarea lui Traian Băsescu.
Johannis: Antonescu vrea să mă propună premier, Geoană nu ştie ce vrea, iar Băsescu nu şi-a declarat poziţia
Marti, 10 Noiembrie 2009 22:00Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a declarat în această seară, că nu este agent electoral al PNL, aşa cum speculează presa, după întâlnirea cu preşedintele liberal, Crin Antonescu.
Cele mai CITITE din Politică
- I. Iliescu: Ce a declarat Traian Băsescu pe aeroport este o ticăloşie (10982)
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor! (8916)
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte, mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară (7937)
- PD-L s-a aliat cu jumătate de PNŢCD (5845)
- Crin Antonescu reclamă la CSM un conflict între Preşedinţie şi Parlament, pe tema învestirii Guvernului (5172)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Politică
- Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat luni, dar este în concediu (3,92/5)
- Băsescu, despre sesizarea PNL către CSM: Antonescu are o problemă de cunoaştere a instituţiilor (3,84/5)
- "Curentul" îi acuză pe Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac de şantaj la adresa şefului ANI (3,68/5)
- Guvernul Boc 2 poate trimite Parlamentului proiectul de buget pe 2010, au decis deputaţii (3,6/5)
- Băsescu: Internetul tinde să intre în "jocurile" "marilor trusturi de presă" (3,08/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- I. Iliescu: Ce a declarat Traian Băsescu pe aeroport este o ticăloşie (534)
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte, mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară (421)
- Crin Antonescu reclamă la CSM un conflict între Preşedinţie şi Parlament, pe tema învestirii Guvernului (393)
- INSOMAR: Geoană - 32%, Băsescu - 31%, Antonescu - 18% (311)
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor! (237)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Traian Băsescu: Românii vor trăi extraordinar de bine în 15-20 de ani
- INSOMAR: Geoană - 32%, Băsescu - 31%, Antonescu - 18%
- Macovei: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu
- "Curentul" îi acuză pe Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac de şantaj la adresa şefului ANI
- V. Ponta: Klaus Johannis participă la proiectul politic de înlăturare a lui Traian Băsescu
- Antonescu: În faţa preşedintelui care l-a desemnat prim-ministru pe Negoiţă, noi nu avem ce să facem
- Traian Băsescu parodiază două emisiuni de televiziune - VEZI VIDEO
- Robert Enke, portarul naţionalei de fotbal a Germaniei, s-a sinucis
- Replici care au făcut istorie: De la "Nu trageţi, dom' Semaca" la "Mâna întinsă care nu spune o poveste..."
- Gheorghe Dinică, maestrul scenei. A crescut în mahala, s-a căsătorit la 62 de ani
- "Dinică nu este repetabil", spun oamenii de cultură ai României
- Momente celebre din cariera maestrului Gheorghe Dinică. VEZI VIDEO
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Spania - Real Madrid a fost eliminată din Cupă de Alcorcon
Marti, 10 Noiembrie 2009 23:48Formaţia spaniolă Real Madrid a câştigat, marţi, cu scorul de 1-0, meciul cu Alcorcon, din manşa secundă a 16-imilor Cupei Spaniei. În ciuda acestui succes, madrilenii părăsesc competiţia, după ce în tur au pierdut cu 0-4...
- Membrii Comisiei de Apărare s-au certat pe raportul în cazul Băbeni, la audierea lui Purcărea
- Robert Enke, portarul naţionalei de fotbal a Germaniei, s-a sinucis
- Macovei: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu
- Turcia şi Franţa au încheiat un acord tacit privind aderarea Ankarei la UE
- Box - David Haye a devenit campion mondial după ce nu a făcut sex timp de 10 săptămâni
- Comisia de Apărare solicită aprobarea preşedintelui Traian Băsescu privind audierea lui Degeratu
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,5009 USD
| 1 EUR | 4,2961 RON |
| 1 USD | 2,8623 RON |
| 1 GBP | 4,7822 RON |
| 1 CHF | 2,8427 RON |
| 100 HUF | 1,5822 RON |
| 100 JPY | 3,1756 RON |
| 1 BGN | 2,1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed