Zeci de elevi de la o şcoală din Bistriţa au aprins lumânări şi au adus flori lângă o trecere de pietoni din oraş, unde profesoara lor de română a murit într-un accident de circulaţie.

Copiii i-au adus astfel un omagiu profesoarei, dar au vrut să şi tragă un semnal de alarmă în legătură cu viteza cu care se circulă pe şosele. Luna trecută profesoara a fost accidentată grav pe trecerea de pietoni de un tânăr de 21 de ani şi a murit la spital.

Şoferul era în stare de ebrietate, iar poliţiştii bistriţeni au început o anchetă. Statisticile poliţiei arată că jumătate dintre victimele accidentelor de circulaţie sunt pietoni.