Candidata democrată la Casa Albă Hillary Clinton, care părea până acum invulnerabilă la atacurile republicanilor şi contracandidaţilor din aceeaşi tabără, a dat primele semne de slăbiciune într-o dezbatere de marţi seară, comentează AFP.
Pentru prima oară de la începutul unei campanii pusă la punct până în cele mai mici amănunte, senatoarea cu nervi de oţel a ezitat marţi seară sub loviturile date de rivalii săi democraţi, în cea de a opta dezbatere televizată, în Philadelphia.
"A fost cea mai slabă performanţă din toată campania", a apreciat cotidianul politic online Politico.com. "Timp de două ore, s-a eschivat, a făcut manevre, a fost chiţibuşară şi s-a blocat", scrie sursa citată.
Prinsă între candidatul de culoare Barack Obama, presat să dea dovadă de o agresivitate tardivă şi anunţată, şi fostul senator John Edwards, mai vindicativ ca niciodată, Hillary Clinton a ajuns chiar să se contrazică public.
După ce şi-a apărat punct cu punct poziţiile referitoare la Iran, Irak sau securitatea socială, Hillary Clinton s-a declarat în favoarea unei decizii a guvernatorului statului New York privind muncitorii clandestini, pentru ca apoi să spună că nu o susţine.
"Dacă nu mă înşel, senatoarea a spus două lucruri contrare în interval de zece minute", a întrerupt-o John Edwards. "Sunt perplex", a spus şi Obama. "Nu mai ştiu dacă este pentru sau împotrivă".
"Afirmă că va pune capăt războiului, dar continuă să spună că va menţine trupe combatante în Irak", subliniase anterior John Edwards.
La rândul său, Barack Obama dezvăluise că Hillary Clinton şi-a schimbat poziţia, atunci când i-a fost "mai comod din punct de vedere politic", în privinţa Irakului şi torturii.
Candidatul republican Rudy Giuliani, care se prezintă ca singura şansă a partidului său de a câştiga în faţa lui Clinton în 2008, a atacat-o şi el miercuri pe fosta Primă Doamnă.
"N-am mai văzut niciodată aşa ceva", a declarat el într-un talkshow. "Ştiu că există politicieni ca Hillary. Ei spun lucruri diferite în funcţie de publicul care îi ascultă, îşi schimbă accentul, etc. Sunt obişnuit ca ea să facă acest lucru, dar n-am mai văzut-o făcând-o în acelaşi loc, la interval de un minut".
"Succesele senatoarei Clinton în campanie şi percepţia că este de neoprit fac din ea ţinta predilectă a tuturor candidaţilor, republicani şi democraţi, şi acest lucru începe să se vadă", comentează Maurice Carroll, directorul Quinnipiac University Polling Institute.
Conducerea campaniei lui Hillary Clinton a apreciat la rândul său că senatoarea şi-a dominat rivalii în timpul dezbaterii din Philadelphia. "Şi-a concentrat atenţia asupra adevăratei ţinte a acestor alegeri: republicanii şi administraţia Bush, în loc să îi atace pe ceilalţi democraţi", se arată într-o notă de campanie.
Cu mai puţin de două luni înainte de testul crucial al primelor consultări electorale din Iowa (centru) şi New Hampshire (nord-est), Hillary Clinton îşi păstrează un avans mai mult decât confortabil în faţa rivalilor.
Potrivit sondajului dat publicităţii miercuri de Zogby International, Hillary Clinton beneficiază de 38% din intenţiile de vot ale democraţilor, faţă de 24% cât are Barack Obama şi 12% pentru John Edwards.
Dar pentru prima oară, un sondaj al Quinnipiac University Poll publică în aceeaşi zi un sondaj în care, la nivel naţional, fostul primar al New Yorkului Rudy Giuliani are cu 2% mai multe intenţii de vot decât Hillary Clinton, 45% faţă de 43%.
Sursa: NewsIn
Primele fisuri în armura lui Hillary Clinton
Miercuri, 31 Octombrie 2007 20:33
Ultimul update: 31 Octombrie 2007 20:33
Ultimul update: 31 Octombrie 2007 20:33
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Pe aceeasi tema
- Hillary Clinton, preferata americanilor în 2007
Vineri, 28 Decembrie 2007 11:44 - Soţii Clinton sunt acuzaţi de crimă
Joi, 08 Noiembrie 2007 18:14
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Bolivienii duc la biserică craniile defuncţilor, pentru a fi protejaţi - VIDEO
Astazi, ora 11:09Ritual satanic sau sărbătoare păgână? Niciuna, nici alta. Este sărbătoarea Natitas, zi în care indienii bolivieni merg la slujbă purtând asupra lor craniile unui membru defunct al familiei.
Hugo Chavez le cere militarilor şi civililor să se pregătească de război
Astazi, ora 09:54Liderul venezuelean Hugo Chavez le-a amintit duminică militarilor că trebuie să fie pregătiţi "de război" şi şi-a invitat concetăţenii să-şi apere patria împotriva unei eventuale agresiuni din partea SUA din Columbia.
Gorbaciov crede că SUA trebuie să-şi retragă trupele din Afganistan
Astazi, ora 09:43Mihail Gorbaciov a declarat pentru CNN că Statele Unite nu trebuie să mai trimită soldaţi în Afganistan, ci să-şi retragă trupele de acolo.
Mii de est-germani s-au refugiat la Praga şi la Varşovia în 1989
Astazi, ora 09:20În urmă cu 20 de ani, în toamna schimbării, mii de est-germani s-au refugiat în ambasadele Germaniei Federale de la Praga şi Varşovia, din dorinţa de a scăpa de comunism. Niciunul dintre ei nu-şi imagina că peste doar câteva...
Peste 100.000 de oameni se vor strânge la Poarta Brandenburg, pentru a sărbători căderea zidului berlinului
Astazi, ora 08:54Peste 100 de mii de oameni sunt aşteptaţi astăzi în capitala Germaniei la ceremoniile din faţa Porţii Brandenburg, unde vor aniversa 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, moment care a întors pagina istoriei, anuntând...
Cele mai CITITE din Externe
- TRADIŢII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri şi practici sexuale ciudate (2050)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist (974)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului (854)
- Un bărbat a venit la propria înmormântare pentru a-şi convinge rudele că trăieşte (742)
- Hugo Chavez le cere militarilor şi civililor să se pregătească de război (471)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Externe
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist (3.88/5)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului (3.32/5)
- Două seisme s-au produs în Sicilia (1.92/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- NEWS ALERT: Atenţionare cod galben de ploi pentru şapte judeţe
- Ioan Ghişe (PNL): Nu vreau anticipate, am credit de plătit la bancă
- Negoiţă prezintă astăzi guvernul: 16 miniştri, susţinuţi doar de PD-L şi de parlamentarii independenţi
- Crin Antonescu: Vanghelie şi Hrebenciuc nu-i vor da voie lui Geoană să-l desemneze pe Johannis
- Ponta: Guvernul Negoiţă nu există. Nu avem ce amâna
- Tăriceanu: Băsescu nu trebuie lăsat să dizolve Parlamentul
- Năstase: Guvernul Negoiţă nu va trece de Parlament
- M. Geoană: PSD va trimite, astăzi, în Parlament, proiectul Legii responsabilităţii fiscale
- Judecătorii i-au confiscat jumătate de milion de euro fostului şef al Permiselor auto Argeş
- Băsescu participă, astăzi, la Berlin, la sărbătorirea a 20 de ani de la căderea Zidului
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului
- Pacienţii cu boli cronice protestează, astăzi, în Capitală
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Lanţul hotelier Hilton vrea să deschidă alte 25 de hoteluri în România, în următorii cinci ani
Astazi, ora 12:53Lanţul hotelier Hilton vrea să deschidă alte 25 de hoteluri în România, în următorii cinci ani, prin contract de management sau prin franciză, în oraşe precum Cluj, Timişoara, Braşov, Iaşi, Craiova şi Arad, a declarat...
- Iuşcenko spune că Ucraina nu va primi următoarea tranşă de la FMI din vina guvernului
- Legea funcţionării Guvernului a fost modificată. Un guvern interimar va avea voie să facă bugetul
- Gabi Tamaş e acuzat că a băut înaintea derby-ului cu Rapid!
- E. Boc: PD-L şi PNŢCD au semnat un protocol de colaborare politică
- Inamicul permanent al sateliţilor, deşeurile cosmice
- Bugetarii din administraţia publică vor avea 5 zile de concediu fără plată luna asta şi alte 5 zile luna viitoare
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 08.11 | 09.11 |
| Timişoara | 18 °C | 18 °C |
| Arad | 18 °C | 18 °C |
| Bacău | 13 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 16 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 16 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4894 USD
| 1 EUR | 4.2988 RON |
| 1 USD | 2.8862 RON |
| 1 GBP | 4.7919 RON |
| 1 CHF | 2.8435 RON |
| 100 HUF | 1.5647 RON |
| 100 JPY | 3.1865 RON |
| 1 BGN | 2.198 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed