Traficul feroviar a fost grav perturbat, joi, în Germania şi Ungaria din cauza grevei lucrătorilor de la căile ferate şi a conductorilor. Franţa şi Portugalia s-au confruntat cu greve în transportul aerian.

În Germania, feroviarii au anunţat o întrerupere a programului de lucru de 30 de ore, până vineri la ora 8. Angajaţii cer încheierea unui contract colectiv de muncă autonom pentru conductorii de tren şi creşteri salariale substanţiale. Protestul afectează milioane de călători şi ar putea avea un impact devastator asupra economiei germane.

În Ungaria, mecanicii de locomotivă au făcut o grevă de avertisment de două ore. Ei au protestat faţă de intenţia Guvernului de centru-stânga de la Budapesta de a renunţa la liniile mai puţin solicitate. Peste 600 de trenuri de călători au avut întârzieri şi mai multe curse naţionale şi internaţionale au fost anulate.

În Franţa, zeci de zboruri au fost anulate, iar mai multe avioane au decolat cu întârziere de pe aeroportul "Charles de Gaulle", din cauza grevei angajaţilor Air France. Protestul nu a afectat cursele pe distanţe lungi. Personalul companiei aeriene cere creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru. Dacă cererile nu vor fi îndeplinite, protestul va continua.

Traficul aerian din Lisabona a avut de suferit din cauza protestului angajaţilor care se ocupă cu înregistrarea pasagerilor şi a bagajelor. Greviştii sunt nemulţumiţi că orele suplimentare nu le sunt plătite.