Clubul englez Sheffield FC, cel mai vechi club de fotbal din lume, a împlinit 150 de ani, iar la sărbătoarea care s-a ţinut miercuri noapte au participat preşedintele FIFA, Sepp Blatter, preşedintele lui Inter, Massimo Moratti, şi Sir Tom Finney, informează The Telegraph.
Clubul englez s-a înfiinţat oficial la 24 octombrie 1857, când Nathanial Creswick şi William Prest au hotărât înfiinţarea primului club de fotbal pentru că doreau să fie în formă în timpul lunilor de iarnă. Ei se întâlneau periodic pentru a juca fotbal, iar regulamentul era întocmit de la meci la meci, după ce adunau diverse reguli de la alţi fani ai fotbalului din ţară. Regulamentul întocmit de Sheffield a ajuns până la urmă să fie baza regulamentului de fotbal.
"Avem două lucruri la care ţinem foarte mult, un document din 1857, în care sunt scrise de mână regulile jocului de fotbal, dar şi prima variantă printată, din 1859. Acestea sunt "Sfântul Graal" al fotbalului", a declarat preşedintele clubului, Richard Tims.
Primul joc de fotbal al lui Sheffield a fost între componenţii formaţiei, iar echipele erau formate din jucătorii căsătoriţi faţă de cei necăsătoriţi. Astfel de meciuri au avut loc până în 1863, când s-a înfiinţat Asociaţia de Fotbal.
Federaţia Engleză a anunţat la finalul anului trecut că echipa de fotbal a Universităţii Cambridge ar fi înfiinţat primele reguli în fotbal, dar respectiva echipă nu a fost recunoscută niciodată ca un club de fotbal. Oficialii celui mai vechi club din lume susţin că Sheffield a introdus în fotbal barele la porţi, cornerele, loviturile libere în urma faulturilor, auturile, dar şi primul meci în nocturnă.
Sheffield FC este în prezent un club de amatori, care evoluează în ligile inferioare din Anglia, pe un stadion cu o capacitate de 1.500 de locuri.
Sheffield FC, cel mai vechi club de fotbal din lume, a sărbătorit 150 de ani
Joi, 25 Octombrie 2007 21:09
Ultimul update: 25 Octombrie 2007 21:09
Ultimul update: 25 Octombrie 2007 21:09
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Comentariile cititorilor


|
Cele mai CITITE din Sport
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost! (3702)
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie! (3663)
- Joia Neagră a românilor în Liga Europa - episodul 3 (2132)
- Anna Semenovici a topit gheaţa, iar acum încinge microfonul. VEZI GALERIE FOTO! (2119)
- Bătaie cruntă la fotbal feminin. VEZI VIDEO! (1903)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Sport
- VIDEO / Tatăl lui John Terry, căpitanul lui Chelsea şi al Angliei, suprins în timp ce intermedia o vânzare de cocaină! (3.64/5)
- Gigi Becali: "Sper să trăiesc până la 90 de ani, iar pe la 75 să las Steaua nepoţilor!" (3.64/5)
- Echipa de copii de la Burton dă lecţii de snowboard oamenilor mari (3.64/5)
- Sferturile Cupei, patru meciuri în trei zile (3.6/5)
- Cornel Dinu: "Jocul lui Dinamo s-a apropiat de multe ori de ceea ce ne dorim" (3.56/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost! (14)
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie! (5)
- Tensiunea domină în Ghencea: suporterii protestează, Gigi îşi trimite gorilele în tribune! (4)
- Anna Semenovici a topit gheaţa, iar acum încinge microfonul. VEZI GALERIE FOTO! (4)
- Bătaie cruntă la fotbal feminin. VEZI VIDEO! (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Crin Antonescu reclamă la CSM un conflict între Preşedinţie şi Parlament, pe tema învestirii Guvernului
Astazi, ora 10:52Preşedintele PNL, Crin Antonescu, cere CSM să facă demersuri la Curtea Constituţională pentru medierea relaţiei dintre preşedinte şi Parlament în legătură cu existenţa unui conflict juridic, de natură constituţională,...
- Gheorghe Dinică se află în stare critică. Actorul a fost operat aseară de colecist
- Patru licee din Capitală au cursurile suspendate, după depistarea mai multor cazuri de gripă porcină
- Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit să aleagă preşedintele
- Dau sutana pe ochiul dracului: Preoţii sunt dispuşi să politizeze slujba religioasă
- Deputaţii votează astăzi modificare Legii privind funcţionarea Guvernul. Cabinetul Boc va putea veni în Parlament cu un proiect de buget
- Flăcări la motorul unui avion românesc care venea în ţară de la Roma
- O benzinărie din Mediaş, judeţul Sibiu, a fost jefuită în această dimineaţă
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte, mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară
- DN1 a fost blocat pe un sens, din cauza ciocnirii a două tiruri
- I. Iliescu: Ce a declarat Traian Băsescu pe aeroport este o ticăloşie
- VIDEO / Golul lui Onofraş, contra lui Rangers, e pe locul 4 în Top 10 al săptămânii
- Chestionar REALITATEA.NET: Cum ar trebui să arate Prima Doamnă?
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Băsescu:Internetul este mai puţin dependent de interese economice, deci mai liber decât presa scrisă
Astazi, ora 12:54Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că blogurile cu temă politică oferă o analiză politică de calitate superioară celei din presa scrisă, TV, sau radio, arătând că mulţi ziarişti de calitate s-au "refugiat" în lumea...
- The Amsterdams vor cânta în deschiderea concertului Myriad Creatures - VIDEO
- Un român din Italia a fost condamnat pe viaţă pentru crimă
- Şase suedezi au decedat după ce au fost vaccinaţi împotriva noii gripe
- Un medic şi un infirmier de la Spitalul Judeţean Suceava, confirmaţi cu gripă porcină
- Lindsay Lohan în pragul sinuciderii?
- Cele mai multe noi cazuri de gripă porcină au fost depistate în Bucureşti
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4995 USD
| 1 EUR | 4.2968 RON |
| 1 USD | 2.8655 RON |
| 1 GBP | 4.82 RON |
| 1 CHF | 2.8449 RON |
| 100 HUF | 1.5733 RON |
| 100 JPY | 3.1875 RON |
| 1 BGN | 2.197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed