Actualul ministru al Agriculturii, Dacian Cioloş, a vorbit, sâmbătă, în cadrul emisiunii 3X3 despre actuala criză din agricultură, precum şi despre posibilele urmări ale aplicării clauzei de salvgardare.
"În situaţia politică actuală şi sub presiunile Uniunii Europene, problema cea mai vizibilă în cazul Ministerului Agriculturii e legată de sistemul de plăţi", a afirmat Cioloş.
El s-a arătat încrezător în privinţa viitorului situaţiei din agricultură, cât şi în propriile capacităţi de a rezolva criza: "Am venit la Ministerul Agriculturii pentru că e domeniul în care m-am pregătit şi am considerat că pot aduce o schimbare!"
"Nu cred că cineva şi-a pus problema unui ministru de sacrificiu. Avem în faţă o ramânere în urmă, un subiect pe care l-am urmărit încă din 2005, însă a trebuit sa avem în vedere situaţia de a deveni stat european din ianuarie 2007", a argumentat ministrul.
Ministrul a mai spus că semnalează o presiune foarte mare din cauza agenţiilor de plăţi. "Pentru plăţile directe este cel mai dificil an. Trebuie să dovedim că acest sistem de plăţi funcţionează", a continuat el.
Cioloş susţine că s-a ajuns la acest sistem informatic de plăţi pentru a fi eliminată birocratia europeană.
"Problema pe care va trebui sa ne-o punem pe viitor va fi cea a oganizării de piaţă, pentru că încă avem o comunicare pe filieră defectuoasă. Cred că ne confruntăm, în general, în administraţie, cu probleme de anticipare!",a afirmat el.
"Consecinţele clauzei de salvgardare sunt foarte grave, şi pornind de la această idee, şi declaraţiile sunt în acelaşi ton", a încheiat ministrul Dacian Cioloş.
D. Cioloş: Am acceptat să îmi asum şi o eventuală activare a clauzei de salvgardare
Luni, 15 Octombrie 2007 06:09
Ultimul update: 15 Octombrie 2007 06:09
Ultimul update: 15 Octombrie 2007 06:09
| Vot: |
0
|
| Video (4) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Noul ministru al Agriculturii a depus jurământul
Marti, 16 Octombrie 2007 00:24 - M. Coşea: Remeş este un exemplu de incompetenţă crasă. Cioloş este un funcţionar de excepţie, dar atât
Sambata, 13 Octombrie 2007 14:41 - Reacţiile presei internaţionale la numirea lui Dacian Cioloş ca ministru al Agriculturii
Vineri, 12 Octombrie 2007 16:56 - Cioloş va demite toţi secretarii de stat dacă UE activează clauza de salvgardare
Vineri, 12 Octombrie 2007 11:28 - Dacian Cioloş este noul ministru al Agriculturii
Vineri, 12 Octombrie 2007 03:03
Comentariile cititorilor
10. Ierdan
Duminica, 14 Octombrie 2007 21:49
| Raspunde la comentariu
9. adev.gol golutz
Duminica, 14 Octombrie 2007 18:11
8. corectu'
Duminica, 14 Octombrie 2007 14:21
7. stau stramb si judec.drept...?!
Duminica, 14 Octombrie 2007 10:54
6. stau stramb si judec.drept...?!
Duminica, 14 Octombrie 2007 10:54
5. Teofil Marius
Duminica, 14 Octombrie 2007 10:47
4. Dan
Duminica, 14 Octombrie 2007 08:48
3. DAN
Duminica, 14 Octombrie 2007 02:37
2. DAN
Duminica, 14 Octombrie 2007 02:29
1. Anonim
Sambata, 13 Octombrie 2007 21:01
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Traian Băsescu a semnat decretul de înfiinţare a Comisiei pentru Agricultură
Astazi, ora 21:22Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat luni, Decizia de înfiinţare a Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România, condusă de Dacian Cioloş, fost ministru al agriculturii.
Conducerea Camerei Deputaţilor se întruneşte marţi, la ora 10.00, pentru a discuta cazul Ridzi
Astazi, ora 20:21Biroul Permanent al Camerei se întruneşte marţi, după ce Comisia de anchetă în cazul Ridzi a trimis acestui for scrisoarea procurorului general, adresată deputatului Cristian Boureanu, potrivit căreia DNA desfăşoară acte...
Băsescu l-a numit pe Alexandru Gussi consilier prezidenţial în locul lui Cristian Preda
Astazi, ora 19:38Preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi, Decretul pentru numirea lui Alexandru Gheorghe Gussi în funcţia de consilier prezidenţial la Departamentul de Educaţie şi Cercetare, pe locul rămas vacant după plecarea lui Cristian...
Strategia PNL: Partidul nu va intra în discuţie privind alianţe postelectorale
Astazi, ora 18:22Strategia PNL pentru pregătirea campaniei electorale prezidenţiale include identificarea obiectivelor partidului - alegerea lui Crin Antonescu preşedinte şi participarea la guvernare -, dar şi a direcţiilor strategice - PNL nu va...
Cele mai CITITE din Politică
- Băsescu: Spune-le stăpânilor tăi de la Antena 3 că eu sunt Traian Băsescu şi nu fac trafic de influenţă (9526)
- Ion Cristoiu: Traian Băsescu este tot mai singur şi mai hăituit (4927)
- 33 de şefi din MAI au în total averi de peste 18 milioane de euro, potrivit Gardianul (2131)
- Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse (1951)
- C. Guşă: Emil Boc habar nu are de economie. În jurul lui nu veţi găsi oameni calificaţi din punct de vedere economic (1902)
Cele mai VOTATE din Politică
- Mircea Geoană: Aş reduce numărul de ministere (3.88/5)
- Crin Antonescu: Alegerile prezidenţiale pleacă de la zero. Suntem în joc (3.8/5)
- Cazul Ridzi discutat în coaliţie: PSD - problemele economice sunt mai importante; PD-L- nu comentează (3.8/5)
- Cristian Preda: Ar fi un gest util dacă Boc o împinge la demisie pe Ridzi, însă nu ar fi şi drept (3.28/5)
- Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse (3.08/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Băsescu: Spune-le stăpânilor tăi de la Antena 3 că eu sunt Traian Băsescu şi nu fac trafic de influenţă (438)
- Ion Cristoiu: Traian Băsescu este tot mai singur şi mai hăituit (182)
- C. Guşă: Emil Boc habar nu are de economie. În jurul lui nu veţi găsi oameni calificaţi din punct de vedere economic (66)
- Ridzi: Comisia de anchetă din Parlament s-a transformat într-un circ, într-un show politic (61)
- Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse (52)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
Astazi, ora 20:36Theodor Chiriac, director tehnic al Direcţiei Silvice Bucureşti şi Ilfov, unul dintre cei mai controversaţi directori din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva a fost surprins de către fotografi la volanul unei maşini de...
- Un planor a aterizat forţat între comunele Mihăileşti şi Clinceni
- Fantoma lui Michael Jackson la Neverland - VEZI VIDEO
- Michael Jackson va fi înmormântat marţi, la ora locală 8:00, potrivit The Sun
- "Tatăl vostru era un drogat?", au fost întrebaţii copiii lui Michael
- Times: Poliţia va interoga 30 de medici, asistenţi şi farmacişti în legătură cu circumstanţele morţii lui Michael Jackson
- Un bilet la ceremonia de la Staples Center se vinde pe eBay cu 15.000 de dolari
- Ea a fost iubita secretă a lui Michael Jackson
- Michael Jackson - ucis de stresul cauzat de datorii, potrivit prietenului său Lou Ferrigno
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
- DEZBATERE REALITATEA.NET: Care credeţi că este cel mai bun job pe timp de criză?
- Olivia Munn, prezentatoare sexy de la emisiunea Attack of the Show, a pozat pentru Playboy - VEZI GALERIE
- Ecaterina Andronescu cere verificarea prin sondaj a lucrărilor de la Bacalaureat
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Traian Băsescu a semnat decretul de înfiinţare a Comisiei pentru Agricultură
Astazi, ora 21:22Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat luni, Decizia de înfiinţare a Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România, condusă de Dacian Cioloş, fost ministru al agriculturii.
- Braşovul va găzdui primului festival Fringe din România
- Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
- Conducerea Camerei Deputaţilor se întruneşte marţi, la ora 10.00, pentru a discuta cazul Ridzi
- Şeful statului a semnat decretul de numire a Eleonorei Constantin ca procuror adjunct la PÎCCJ
- Tatăl copilului decedat la Centrul Medical Unirea va cere ajutorul unor medici din Austria
- Federer: "Finala a fost atât de tensionată încât am crezut că soţia mea va intra în travaliu". VEZI FOTO
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 06.07 | 07.07 |
| Timişoara | 31 °C | 32 °C |
| Arad | 30 °C | 31 °C |
| Bacău | 30 °C | 29 °C |
| Braşov | 29 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 31 °C |
| Constanţa | 29 °C | 28 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,3916 USD
| 1 EUR | 4,2114 RON |
| 1 USD | 3,0263 RON |
| 1 GBP | 4,8777 RON |
| 1 CHF | 2,7718 RON |
| 100 HUF | 1,5349 RON |
| 100 JPY | 3,1751 RON |
| 1 BGN | 2,1533 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
