Un număr de 100 de voluntari vor reîmpăduri cu 10.000 de puieţi un versant muntos defrişat din Munţii Călimani, din zona Dorna-Cândrenilor, în cadrul proiectului "Verde 003".
Se vor "lua în custodie", timp de trei ani, cursul apei Dorna de la izvor până la vărsare, urmărind două dimensiuni: o dimensiune educaţională şi de voluntariat şi o dimensiune practică, de ecologizare, curăţare şi împădurire.
Echipa care va participa la împădurire este alcătuită din tineri din Bistriţa şi Dorna, jurnalişti şi personalităţi culturale, la care se adaugă 10 voluntari din Germania, care vor împărtăşi tinerilor români din experienţa lor internaţională. Proiectul se bucură de sprijinul necondiţionat al autorităţilor locale din Dorna Candrenilor. Voluntarii, cazaţi în campusul de la Tăşuleasa, au participat în perioada 18-31 august la două săptămâni de educaţie ecologică şi pregătire pentru procesul de împădurire, beneficiind de prezenţa unui specialist sosit din Germania.
Lansarea proiectului din 18 august a fost marcată de o simulare în micro a unui dezastru ecologic. Voluntarii au construit un model din lut al unui sat de munte şi au răsturnat asupra lui o tonă de apă, pentru a atrage atenţia asupra legăturii dintre defrişări şi inundaţii, iar actorul Marcel Iureş a plantat pe locul "dezastrului", în mod simbolic, primul puiet din cei 10.000 ce vor fi plantaţi între 2 şi 6 octombrie.
Pe 6 octombrie, Ada Milea, Marcel Iureş, Răzvan Mazilu, Cătălin Ştefănescu şi Radu Naum se vor alătura voluntarilor taberei pentru finalizarea etapei de împădurire din cadrul proiectului "Verde 003".
În etapa următoare proiectului se vor desfăşura acţiuni de curăţenie şi ecologizare de-a lungul întregului curs al râului Dorna, până la vărsarea în Dunăre.
Sursa: NewsIn
Foto: www.fotoblog.ro
Ţi-a plăcut articolul? 100 de voluntari vor reîmpăduri un versant muntos în Munţii Călimani
Miercuri, 03 Octombrie 2007 12:20
| Vot: |
0
|
160 vizualizari, 1 comentarii, 0 voturi
Taguri: Călimani, Coca-Cola HBC România, puiet, reîmpădurire, Salvaţi Delta - AC, Tăşuleasa Social, versant, voluntari,
Taguri: Călimani, Coca-Cola HBC România, puiet, reîmpădurire, Salvaţi Delta - AC, Tăşuleasa Social, versant, voluntari,
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- WWF şi Tetra Pak împăduresc Parcul Naţional Comana
Luni, 12 Noiembrie 2007 16:54
Comentariile cititorilor
1. ALEGATORUL
Miercuri, 03 Octombrie 2007 13:58
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Cuşca morţii te aduce faţă în faţă cu crocodilii - FOTO
Sambata, 11 Octombrie 2008 13:39Turiştii doritori de senzaţii tari au, acum, ocazia să înoate printre crocodili la acvariul Crocosaurus Cove din Darwin, Australia, informează Earth Telegraph. Curajoşii sunt coborâţi în acvariul crocodililor,...
Schimbări climatice de Ziua Mondială a Hranei
Sambata, 11 Octombrie 2008 11:11Schimbările climatice şi bioenergia sunt temele principale de discuţie în cadrul Zilei Mondiale a Hranei de anul acesta, celebrată pe 16 octombrie. Organizaţia pentru Hrană şi Agicultură a Naţiunilor Unite (FAO) se aşteaptă...
Distracţie pentru blănoşi în Oraşul Animalelor, sâmbătă în Parcul Carol
Astazi, ora 01:38Blănoşii au avut parte de o distracţie inedită, sâmbătă, în Oraşul Animalelor, începând cu ora 10. Evenimentul, aflat la a doua ediţie, marchează un moment important pentru întreaga comunitate a iubitorilor de animale. Pe...
Cele mai CITITE din Mediu
- Proteste împotriva coridelor în faţa instituţiilor europene de la Bruxelles (859)
- Peştii vor dispărea în aproximativ 50 de ani (497)
- Leii albi se întorc în sălbăticie (473)
- Defrişările ne costă mai mult decât criza bancară (392)
- Primăria sectorului 1 colectează, duminică, deşeurile electrice şi electrocasnice (322)
Cele mai VOTATE din Mediu
- Distracţie pentru blănoşi în Oraşul Animalelor, sâmbătă în Parcul Carol (3,92/5)
- Cuşca morţii te aduce faţă în faţă cu crocodilii - FOTO (3,88/5)
- Proteste împotriva coridelor în faţa instituţiilor europene de la Bruxelles (3,32/5)
- Leii albi se întorc în sălbăticie (3/5)
Cele mai COMENTATE din Mediu
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii
Astazi, ora 00:21Selecţionerul României, Victor Piţurcă, era dezamăgit la finalul partidei cu Franţa, după ce tricolorii au fost egalaţi uşor, deşi în minutul 17 conduceau cu 2-0. Piţurcă crede însă că România mai are şanse reale la...
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi?
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE
- Zeci de telespectatori Realitatea TV au sărit în ajutorul bătrânei cu o pensie de trei lei
- G7 a elaborat un plan de acţiune în cinci puncte pentru a face faţă crizei financiare mondiale
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Sute de bucureşteni au cântat sâmbătă seară împreună cu Toto Cutugno
- O elevă din Grădinari a căzut de pe puntea ce traversează Crişul Negru
- Goian: Am întâlnit o echipă puternică, dacă intram cu 2-0 la pauză cred că nu ne mai puteau egala
- România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi?
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii
- Serbia-Lituania 3-0, într-un meci din Grupa a 7-a a preliminariilor CM 2010
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 12.10 | 13.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 20 °C |
| Bacău | 18 °C | 18 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 16 °C | 22 °C |
| Europa | 12.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,769 RON |
| 1 USD | 2,7811 RON |
| 1 GBP | 4,7136 RON |
| 1 CHF | 2,4816 RON |
| 100 HUF | 1,4217 RON |
| 100 JPY | 2,8068 RON |
| 1 BGN | 1,927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









