Foto: NewsIn
Evenimentul marchează şi în România, Ziua mondială a drepturilor elevilor şi a studenţilor, iar participanţii au fost elevii şi studenţii maghiari din Cluj, Sălaj şi Bihor. Ei au purtat pancarte cu inscripţii precum "Elevi, părinţi, profesori - Colaborare" şi un bec cu un abţibild pe care scria "Light on the Rights" - Lumină pentru drepturi.

Talpas Botond, vicepreşedintele Uniunii Liceenilor Maghiari din România, a declarat că o problemă pentru elevi reprezintă faptul că nu îşi cunosc drepturile. "Un elev nu ştie la ce şedinţe are voie să participe, dacă e să vorbim de şedinţe profesorale, şedinţe cu părinţii, etc. Un elev dacă are o problemă, nu ştie cui să se adreseze în primul rând. Există Consiliul Elevilor, însă atribuţiile sale nu sunt clar reglementate şi nici nu este consultat, aşa cum ar trebui, la toate nivelele", a declarat Talpas.

Potrivita acestuia, Uniunea a trimis încă din primăvară Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului propunerile sale pentru legea învăţământului preuniversitar, în sensul în care se cere un statut clar al Consiliului Elevilor.

Marşul de la Cluj-Napoca a fost organizat cu sprijiniul unor organizaţii de profil din Europa, cum ar fi Organising Bureau of European School Student Unions sau European Student Union. Organizaţiile au desfăşurat evenimente similare în mai multe oraşe europene printre care, Oslo, Roma, Barcelona şi Bruxelles.